Sorin Roșca Stănescu: O provocare uriașă pentru suveraniști

Competitorii sunt în acest moment plasați la linia de start. Principalii jucători. Abia acum, după ce George Simion a primit verde și poate participa la prezidențiale, pot fi făcute prognozele, dar și acestea depind, într-o măsură decisivă, cel puțin din perspectiva suveraniștilor, de îndeplinirea câtorva condiții. Pentru George Simion, sarcina pe care și-a asumat-o, împins fiind la această decizie de Călin Georgescu, este uriașă. Se pregătise pentru a ajunge premier și iată că, din mers, situația se schimbă în mod radical.
Conform celei mai recente măsurători de piață, Atlas Intel, comandată de Mediafax, cercetare desfășurată în perioada 13-15 martie, deci încheiată cu o zi înainte ca George Simion să primească verde, rezultă că, dacă acum au loc alegeri, acesta se plasează la capătul primului tur de scrutin cu un procent de 30,4%, urmat de Nicușor Dan, cu 26%, Crin Antonescu, cu 17,9%, Victor Ponta, cu 9%, și Elena Lasconi, cu 3,9%. Mai interesant este de văzut cum se distribuie voturile lui Călin Georgescu, care a fost scos în mod abuziv din cursă. 79,3% dintre acestea merg în mod natural la George Simion și 5,7% la Victor Ponta. Din această cercetare de piață aflăm că Victor Ponta, vopsit în suveranist, reușește, în principiu, să smulgă câteva procente bune din voturile acestora. Chiar dacă se plasează abia pe locul patru, mai mult de jumătate dintre voturile sale vor fi preluate din publicul suveranist, din țară și din străinătate. Și aproximativ o jumătate de la PSD. Adică din voturile care, în principiu, ar trebui să meargă la Crin Antonescu. Maurul își face datoria, maurul poate să moară! Numai că, în acest caz, maurul nu moare, ci îl ajută implicit și în mod indirect pe Nicușor Dan, adică pe candidatul numărul unu al statului subteran, să intre în finală și probabil să și câștige.
Dacă și numai dacă suveraniștii nu reușesc să îndeplinească trei condiții extrem de importante pentru ca George Simion să poată fi instalat în poziția de președinte la Cotroceni. Prima condiție este ca meciul să nu fie furat. Ca voturile să nu poată fi deturnate. În special cele din străinătate, așa cum s-a întâmplat la toate celelalte alegeri prezidențiale. Acolo lucrurile sunt mai greu de supravegheat, întrucât la butoane se află ambasadele și consulatele. Deci, Serviciul de Informații Externe. Nici în țară lucrurile nu sunt prea simple, atâta vreme cât voturile sunt numărate electronic, cu sau fără ghilimele, de un serviciu secret. Așa cum nu se mai întâmplă nicăieri în lume. Este posibil, deci, ca, dacă reprezentanții AUR nu se mobilizează la maximum și nu stau cu ochii pe butelie până în ultimul colț al țării și străinătății, autorii loviturii de stat să recurgă la planul B, încercând să câștige alegerile pe o altă cale. La Cotroceni, începând din acest moment, are loc o ședință extrem de importantă convocată de Ilie Bolojan, la care sunt invitați să participe toți cei ale căror funcții îi implică în procesul electoral. Ilie Bolojan afirmă că dorește, în acest fel, să se asigure că procesul electoral va fi organizat corect. Dar este posibil ca intențiile sale reale să fie diferite, dacă ținem cont de faptul că, după încheierea alegerilor, el urmează să se întoarcă la butoane, la conducerea PNL, care face parte din alianța aflată la guvernare, și la conducerea Senatului, unde cele trei partide și jumătate, între care și PNL, dețin majoritatea. Normal ar fi fost ca de la întâlnirea organizată în această dimineață să nu lipsească reprezentanții opoziției. Pentru că și ei sunt interesați și, în același timp, implicați în buna și corecta organizare a alegerilor. Omiterea lor poate fi cu substrat.
A doua condiție este ca suveraniștii să acționeze uniți în primul tur de scrutin și să se coordoneze în mod adecvat unii cu alții. Iar în al doilea tur de scrutin, atunci când George Simion va juca în marea finală, și ceilalți suveraniști ai căror lideri vor fi eliminați din joc să-l susțină pe George Simion.
A treia condiție, fără de care e greu de conceput că George Simion ar putea câștiga în primul tur de scrutin și apoi în competiția finală, este, așa cum reiese din cercetările de piață, ca domnul Călin Georgescu să treacă peste amărăciunea eliminării sale din cursă în mod abuziv și să își ducă până la capăt, indiferent cât îi este de greu, angajamentul de a-l susține pe cel mai bine plasat dintre liderii suveraniști rămași în joc. Este indispensabil acest efort, este obligatoriu ca el să-și aducă aportul și să își exploateze la maximum propria carismă, cu atât mai mult cu cât există, cel puțin teoretic, șansa ca George Simion, după ce va câștiga președinția, să-și poată exercita influența, așa cum au făcut și alți președinți, în sensul schimbării actualei majorități parlamentare și aducerii la butoanele Parlamentului a unei noi majorități create în jurul AUR. Ceea ce poate însemna nici mai mult, nici mai puțin decât aducerea lui Călin Georgescu la Palatul Victoria, în poziția de premier.
Lupta este extrem de grea dacă stăm să ne gândim că, în principiu, cu toate prejudiciile aduse de Victor Ponta, Crin Antonescu, un om cu o temeinică experiență politică și un excelent orator, ar putea cumula voturile celui mai important bazin electoral deținut de PSD, PNL, UDMR și alte naționalități decât cea maghiară. Iar din cealaltă direcție, susținut fiind în forță de statul subteran, dar și de forțe oculte de la nivelul Uniunii Europene, va acționa, utilizându-și toate resursele, Nicușor Dan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Crin Antonescu George Simion Nicușor Dan
Locații: România
Subiecte: Alegeri prezidențiale
Organizații: AUR Corect News PNL PSD UDMR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)