Sorin Roșca Stănescu: România talibanilor
În baza unei rezoluții scrise înaintea ultimelor evenimente, Ilie Bolojan a solicitat și a obținut undă verde din partea staff-ului lărgit PNL ca partidul pe care îl conduce să iasă de la guvernare. Să intre în opoziție. Desigur, nu chiar de îndată. PSD nu se aliază nici cu AUR și nici, în ruptul capului, cu USR. USR nu vrea cu PSD. AUR, PSD și USR nu vor, cu niciun chip, împreună. Cum va arăta viitorul guvern?
Ilie Bolojan a pierdut partida cu România, nu încă și pe cea cu PNL, pentru că, atât ca premier, cât și ca președinte al partidului, s-a comportat ca un veritabil taliban, mergând, indiferent de circumstanțe, cu ochii legați și cu capul înainte. După succesul devastator al moțiunii de cenzură, acesta, încă lider PNL, părăsește Palatul Victoria. Dar nu imediat. Îi lasă lui Nicușor Dan, care crede că nu ne aflăm în criză, pentru care totul e bine și frumos, să negocieze ca un „președinte jucător”. Numai de așa ceva nu are România nevoie. De un președinte care, în loc să medieze, să dicteze. Dar ce să dicteze? Sub nicio formă, viitorul președinte jucător nu acceptă nici să nominalizeze partidul cel mai bine plasat sub aspectul intenției de vot, respectiv AUR, să-l desemneze pentru formarea viitorului guvern, nici să guverneze împreună cu alt partid și, până una alta, nici măcar să participe la consultările informale sau formale.
La rândul său, AUR, mizând exclusiv pe anticipate parlamentare, probabil urmate de anticipate prezidențiale, nu vrea să audă de niciun fel de alianță politică în vederea guvernării. Cel puțin pentru moment. Și PSD funcționează ca un partid taliban, de vreme ce exclude orice alt partid, cu excepția UDMR, pentru formarea viitorului guvern în baza unei ipotetice majorități parlamentare.
Atâta timp cât toți se exclud unii pe alții, va fi cu neputință ca, în această stare de talibanism, să fie instalată și să funcționeze, în baza unui guvern, o alianță politică susținută de majoritatea parlamentarilor. Deși, pentru președintele numit, „totul e bine și frumos”, în acest moment nu se întrevede absolut nicio soluție cât de cât rezonabilă, care să garanteze buna funcționare a unui viitor guvern, după ce Ilie Bolojan se dă dus acasă.
Printr-o declarație de un pupincurism absolut, Siegfried Mureșan îl elogiază pe Ilie Bolojan pentru, vezi Doamne, vârful de popularitate în care a urcat Partidul Național Liberal. Un partid plasat, în urma alegerilor, abia pe al treilea loc pe podium, iar, sub aspectul intenției de vot, la ceva mai mult de jumătate decât este creditat AUR. Talibanismul este în vogă nu numai în plan intern, ci și în plan extern. Socialiștii europeni nici nu vor să audă de o alianță în vederea guvernării între PSD și AUR, ei considerând că AUR nu poate face parte din marea familie a partidelor pro-occidentale. Denumirea acum la modă.
În aceste condiții, e greu, dacă nu chiar imposibil, de evaluat cum va putea fi gestionată România în plină criză și, mai ales, de către cine. Atenționez opinia publică asupra nocivității materializării intențiilor lui Nicușor Dan. Un președinte jucător va reprezenta o parte a României, nici măcar cea mai mare parte, refuzând să reprezinte cealaltă Românie, pe care o lasă în totalitate în mâinile partidului AUR. Ținând cont de derapajele de până acum și de cele care se prefigurează, stau și mă întreb dacă nu, care cumva, în cele din urmă, Nicușor Dan va încredința formarea viitorului guvern USR-ului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)