Sorin Roșca Stănescu: Sinistrul Cătălin Predoiu
Acest personaj este în prezent ministrul de Interne și vicepremier, primul în ierarhie după retragerea în tranșee a lui Dragoș Anastasiu.
Conform propriilor dezvăluiri, consemnate și comentate de maestrul Ion Cristoiu, el se află la originea loviturii de stat din decembrie anul trecut, executată de CCR prin anularea alegerilor prezidențiale chiar în timp ce se desfășura cel de-al doilea tur de scrutin. A fost cea mai grea lovitură dată în istorie statului de drept din România și, de atunci, mulți s-au întrebat, din țară și din străinătate, pe bună dreptate, ce s-a întâmplat. Care să fi fost cauza tuturor relelor?
Desigur, cele patru partide și jumătate care s-au coalizat, asumându-și puterea executivă din România, aveau toate motivele să anuleze alegerile, să-i elimine pe alți competitori, să se autointituleze, în contradicție cu aceștia, forțe politice pro-UE și pro-NATO și să continue, sub o formulă nouă, să conducă și să devalizeze România. Aveau însă nevoie de un pretext. De un fel de „casus belli”, care să poată fi invocat în susținerea unei lovituri de forță care a însemnat anularea, printr-o succesiune de evenimente, a votului dat de cetățeni și instalarea prin numire, și nu prin alegere, a unui președinte și a unei garnituri de conducere executivă a României. Ei bine, declanșatorul acestei operații s-a dovedit a fi, conform propriilor mărturisiri, nimeni altul decât Cătălin Predoiu.
Pe Cătălin Predoiu am avut ghinionul să-l cunosc în anul de grație 1994, când am decis, împreună cu alți colegi din presă, care astăzi sunt printre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, să formez redacția ziarului Ziua, care ulterior a devenit unul dintre cele mai importante grupuri de presă din această țară. Mi l-a prezentat regretatul Dinu Patriciu. Și, pentru o scurtă perioadă de timp, până când m-am lipsit de serviciile sale, Cătălin Predoiu a funcționat ca jurist al ziarului Ziua și s-a ocupat exclusiv de obținerea unui credit necesar investiției în baza unui teren pe care Dinu Patriciu l-a ipotecat la o bancă. Asta a fost întreaga mea colaborare cu Cătălin Predoiu, suficientă însă pentru a-mi genera o serie întreagă de suspiciuni asupra personajului.
Avea să devină un personaj emblematic al deceniilor care au urmat după lovitura de stat din decembrie 1989, ocupând unele dintre cele mai importante poziții în statul român. Sub aspect politic, deși fusese cooptat inițial în tabăra liberală, grație lui Dinu Patriciu, a trecut în mare viteză în echipa lui Traian Băsescu, sub pretextul continuării așa-numitei opere de reformare a sistemului juridic din România. Fusese în guvernul Tăriceanu, dintr-o regretabilă eroare, instalat drept ministru al Justiției, iar în momentul în care Traian Băsescu a preluat frâiele statului român, a trecut fără să clipească în tabăra acestuia, pretextând faptul că dorește să continue, alături de Monica Macovei, reformarea justiției din România.
Eforturile sale s-au concretizat printr-o adevărată catastrofă în patru acte: Codul penal, Codul civil, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă. Sunt toate opere legislative de importanță cardinală pe care Cătălin Predoiu și le-a asumat cu mândrie. Fără a intra în alte detalii, accentuez asupra faptului că cele patru pachete de legi, cele mai importante după Constituție, de-a lungul timpului, examinate fiind de Curtea Constituțională, așa cum a fost și este ea, au generat sute și sute de decizii prin care unele dintre cele mai importante articole ale acestor coduri de legi, sute și sute la număr, au fost identificate și ștampilate drept neconstituționale. Harababura din sistemul juridic românesc a fost declanșată de Cătălin Predoiu și a permis, de-a lungul timpului, mii și mii de abuzuri, atât în materie penală, cât și în materie civilă, ca să nu mai vorbim de dreptul comercial, de dreptul familiei și de alte ramuri de drept. Nu este o afirmație pe care o fac de azi pe mâine. Am scris de mai multe ori despre mecanismul care a stat la baza distrugerii justiției din România. Nu există judecători sau procurori cu capul pe umeri care să nu știe și să nu confirme această situație.
Cătălin Predoiu a fost răsplătit și răsfățat de statul nedrept. A fost recompensat prin atribuirea unor poziții de forță în mai toate guvernele, iar cine are curiozitatea să acceseze numele lui pe Google va constata că este probabil cel mai longeviv demnitar din istoria recentă a României. De mai multe ori a fost ministrul Justiției, ministrul interimar al Justiției, ocupând și alte demnități extrem de importante în guvernele României. Și ajungem aproape la zi, când individul a primit poziția de ministru de Interne în ultimul guvern de dinaintea loviturii de stat, guvernul Marcel Ciolacu. Ei bine, aici s-a detonat.
Conform propriilor confesiuni, făcute pe parcursul unei dezbateri televizate și sesizate cu acuratețea care îl caracterizează pe maestrul Ion Cristoiu, Cătălin Predoiu ar fi primit de la Direcția Generală de Protecție a Ministerului de Interne, aflată sub coordonarea sa directă, cunoscutul serviciu secret „Doi și un sfert”, câteva informații conform cărora Călin Georgescu ar fi beneficiat, pe parcursul campaniei electorale, de o susținere din partea unor forțe non-statale externe, atribuite de securiștii acestei instituții Moscovei. Informații subțiri, neprobate, dar suficiente pentru a-i permite lui Cătălin Predoiu, membru în CSAT-ul condus de către Klaus Iohannis, să susțină teza conform căreia alegerile prezidențiale ar fi fost fraudate în primul tur de scrutin și în cel de-al doilea, care fusese inițiat, oferind astfel partidelor politice autoproclamate drept pro-europene pretextul pentru a anula alegerile printr-o lovitură de stat dată pe mâna Curții Constituționale a României. Partidele au mușcat în mare viteză mâna întinsă și s-au executat. Cătălin Predoiu a fost răsplătit, iar astăzi este din nou ministru de Interne, de astă dată în guvernul Ilie Bolojan și uns în poziția de viceprim-ministru. Unul dintre cele mai malefice personaje politice care s-au aflat și încă se mai află în fruntea României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
Emanuel-Bogdan Bobic: Postare nerecomandată celor care cred că drona aceea a ajuns în inima portului Constanța fiind "în derivă"
Sorin Roșca Stănescu: Atentat terorist. Cel mai periculos atentat terorist săvârșit vreodată în Europa
Ziaristul veteran Sorin Faur revine: Ucrainenii au detonat controlat drona pentru a distruge electronica de pe care se puteau extrage traseul și ținta care trebuia să spulbere mobilul și imobilul dintr-o bună parte a orașului Constanța
Sorin Roșca Stănescu: Paternitatea atacului terorist
Recomandările noastre
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL
Secțiuni: Dezvăluiri Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Cătălin Predoiu Ion Cristoiu
Locații: România
Subiecte: anularea alegerilor
Organizații: Guvernul României MAI
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)