ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Este posibil, sau chiar probabil, ca Ucraina și Rusia, sleite de costurile umane și materiale ale războiului, să-i pună curând capăt. În schimb, războiul din Iran, care s-a extins în încă zece state, precum și războiul din Liban vor dura, cu o mare probabilitate, tot anul. Un alt război fulger s-a transformat într-unul de uzură și există un risc uriaș ca să asistăm la prologul celui de-al Treilea Război Mondial.

În urmă cu câteva zile, respectiv pe 28 februarie, când Statele Unite și Israelul, fără NATO și fără UE și fără alți aliați, au decis să atace Iranul, obiectivele erau bine definite, iar planul era ca acest nou război să se încheie rapid, atât americanii, cât și israelienii mizând pe susținerea masivă a populației. Ceea ce nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, pături din ce în ce mai largi de locuitori ai statului iranian, indiferent din ce etnie sunt, s-au solidarizat, nu neapărat în jurul conducerii succesoare, cât mai ales împotriva Statelor Unite și Israelului. În ce stadiu se află ostilitățile?

Israelul afirmă că a lovit 500 de ținte, iar numărul victimelor este estimat la mai multe mii de persoane. În special locuitori ai marilor orașe. Principalele ținte sunt facilitățile militare și infrastructura asociată, bazele militare și siturile de rachete, bazele Gardienilor Revoluției, sistemele de lansare a rachetelor balistice și instalațiile subterane pentru rachete. La acestea se adaugă, în ultimele zile, cartierele generale militare și politice, liderii iranieni de rang înalt, transformați și ei în ținte, depozitele de petrol și combustibil, radarele și sistemele de apărare antiaeriană și centrele de date și infrastructura digitală. Simpla enumerare de mai sus este concludentă în ceea ce privește amploarea cu totul și cu totul neobișnuită a unei ofensive militare aeriene și navale. Până una alta, este exclusă o ofensivă terestră, cu excepția unor tentative americano-israeliene de a ataca, cu trupe de comandă, acele situri nucleare care nu au putut și nu pot fi distruse cu ajutorul rachetelor. Localitățile supuse până în prezent atacurilor sunt Teheran, Isfahan, Qom și Kharg.

Obiectivul numărul unu, distrugerea siturilor nucleare și împiedicarea autorităților de la Teheran să producă, în viitorul previzibil, arme nucleare, nu a fost atins și, în acest sens, sunt vizate în continuare un număr destul de mare de locații. Natanz este principalul centru de îmbogățire a uraniului și dispune de mii de centrifuge și instalații subterane. Fardow dispune de cele mai bine fortificate instalații nucleare la nivel mondial, amplasate în interiorul unui munte. Isfahan, vechea capitală a Iranului, este centrul major de conversie nucleară care asigură transformarea uraniului în hexafluorură de uraniu (UF6). Un important reactor nuclear este amplasat la Aran, o altă țintă vizată pentru producția de apă grea, cu ajutorul căreia se produce plutoniu, un alt tip de componentă nucleară. S-a dovedit că unele dintre aceste locații, cum este de pildă Fardow, amplasat la circa 100 de metri sub rocă, dotat cu tuneluri și intrări multiple și cu un puternic sistem defensiv de protecție antiaeriană, este imposibil de distrus din aer. Și celelalte situri nucleare sunt astfel construite și dotate încât să reziste la orice fel de atacuri aeriene.

Se demonstrează, pe zi ce trece, că Iranul dispune de o capacitate impresionantă de ripostă, în special în ceea ce privește arsenalul de rachete balistice, cum sunt cele de tipul Shahab-3 Missile, care bate 1300 de kilometri, sau Sejjil Missile — 2000 de kilometri — sau, un al treilea tip, Khorramshar Missile — 2000 de kilometri. Experții estimează că Iranul dispune încă de aproape 3000 de rachete balistice aflate în depozite subterane, precum și de alte câteva mii de drone kamikaze. Flota aeriană foarte slabă, cu numai 300 de aeronave, este compensată de o flotă navală alcătuită din sute de bărci rapide foarte bine echipate.

Un eventual război la sol ar pune forțele americano-israeliene în situația de a se confrunta cu 600.000 de militari activi, bine echipați, puternic înarmați și antrenați corespunzător.

În timp ce Iranul poate mobiliza și chiar mobilizează așa-numitele forțe proxy, care au intrat și urmează să intre în luptă, Statele Unite și Israelul nu au în prezent aliați cu ajutorul cărora să poată lupta la sol și să atingă principalul obiectiv politic, cel de înlocuire a conducerilor succesive de la Teheran cu o conducere agreată de Occidentul colectiv. A căzut, până una alta, și ipoteza lovirii pe la spate a forțelor iraniene, cu ajutorul kurzilor, întrucât Donald Trump nu dorește să-i implice pe aceștia în operațiunile militare.

Ținând cont de toate aceste informații pe care le-am prezentat mai sus, mă încumet să estimez că acest război nu se va încheia în câteva zile, nici în câteva săptămâni, ci va dura, cu costuri uriașe și eforturi de înarmare pe măsură, probabil pe toată durata acestui an.