Sorin Suciu: Coliva românească. România vs Kosovo, Israel, Elveția...

Cineva spunea odată: „Să te ferească Dumnezeu să’ți faci dușman un popor al cărui desert preferat e coliva!” Din păcate, nu mai știu unde am auzit’o, dar mi-am amintit astă zicere după meciul de aseară, care a arătat o Elveție nițel mai puțin arogantă decât la Lucerna, fapt ce denotă, pe de o parte, că tot de noi depinde gradul de respect pe care ni’l arată adversarii și, pe de alta, că elvețienii, naturalizați au ba, nu’s proști.
Drept mărturisind, aseară am trăit o minune dumnezeiască, o minune care ar trebui să fie luată de dușmanii poporului român ca avertisment. Poporul român are resurse nebănuite de mințile robotizate ale occidentalilor, resurse care, de fapt, nici nu au cum fi percepute de către aceștia, pentru că ei deja și-au extirpat organul respectiv. Una dintre aceste resurse o reprezintă puterea enormă de regenerare care vine din credința în Dumnezeu și în sfinții și eroii neamului, care nu s’au petrecut în van pe acest tărâm de vis. Și tocmai aici atacă ei, cu înverșunare, prin toate mijloacele pe care le au la îndemână, asistați de mult prea multe cozi de topor. Dar... nu mor caii când vor câinii, fapt ce s’a vădit mai ales în Ungaria, contra Israelului. Radu Moraru făcea o comparație cu un yo-yo mânuit de Ăl de Sus, care nu lasă din mână jucăria să se zdrobească de pământ. În momentele în care începem a uita Cine ne vrea binele, ne apropiem vertiginos de capătul firului... Atunci, toți dușmanii încep a saliva la gustul colivei dar... se produce declicul și poporul român începe din nou a urca. E relevantă victoria naționalei României contra Israelului în Ungaria și din perspectiva mascaradei de ieri din Parlamentul României. Aroganța executanților duce la pieire orice plan, fie el cât de bine ticluit poate fi, pentru că mândria e păcatul originar, pricina căderii celui mai frumos dintre îngeri și, implicit, a omului.
Strict fotbalistic vorbind, l’am înjurat și eu pe Eduard Iordănescu, încă de la instalare și mai abitir la jocurile în care ai noștri fotbaliști supertatuați păreau niște potăi impotente, bănuind, ca tot românul, oareșcari nepotisme. Dar iată că omul avea un crez. Ba mai mult, avea și un plan. Ba și mai mult, avea și mijloacele’ntr’al pune’n aplicare. Bravo lui, că a crezut până la capăt și că a făcut așa cum a crezut el că e bine, ținând cont de critici și trecând, cu greu, bănuiesc, peste jigniri! Acum, poate, înțelegem și noi crucile și pupatul iconițelor lu’ tata Puiu și de unde vine proverbialul său noroc. Ceea ce a făcut el a fost reactivarea energiilor acestor tineri sportivi și re-legarea lor cu publicul superb de pe Arena Națională, re-legare care nu se putea face decât prin sacrificiu dus până la limita maximă. Și publicul, simțind asta, a răspuns admirabil, purtând echipa pe aripile victoriei. Românii aveau nevoie, ACUM, de un moment ca acesta, pentru că, pe buza prăpastiei aflându-ne, suntem condamnați a ne da măsura valorii noastre ca popor. Doar urmând exemplul lor, și al altor mii și mii de români, care fac lucrul acesta zilnic, nebăgați în seamnă de „autorități”, Îl putem trage de mânecă pe „Tatăl nostru, carele e în ceruri”, într’a’și întoarce fața către noi. M’au uns pe suflet momentele în care jucătorii, așa, tatuați cum sunt unii dintre ei, și-au luat copiii în brațe, consacrându’i pe terenul care’i stoarce de energie doar pentru a’i încărca din nou, dar din dar, prin muncă și har. Copiii sunt cheia prin care poporul nostru poate dospi „pâinea noastră cea de toate zilele” și „întru Ființă”, dacă ne gândim la ce spunea nemuritorul Caragiale despre noi, ca popor. De aceea atacul cel mai concertat se duce împotriva lor, pe toate planurile și cu toate planurile, acum la vedere. Vorba Gabrielei Calițescu, „adevărul nu mai e ascuns, noi ne ascundem de Adevăr”.
Doamne ajută!
Sorin Gheorghe Suciu este autorul lucrării „Rost creștin în opera lui Vasile Voiculescu”, Editura Doxologia, Iași, 2022, și câștigător a două concursuri ActiveNews cu eseurile Sorin Suciu: (până mai) Avem o Țară! ESEUL Câștigător al Concursului ActiveNews de Sfintele Paști și Traducerea unui dialog imaginar dintre Gábor Bethlen și Iancu Avram. Sorin Suciu - CONCURSUL ACTIVENEWS
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Sport Știri
Persoane: Edi Iordănescu
Locații: Arena Naţională Elveția Israel Kosovo România
Subiecte: Echipa națională de fotbal a României
Organizații: Arena Națională Echipa Națională de Fotbal a României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)