Sorin Suciu: Hei-rup! Țării cât mai mulți greviști! Contra îngăuririi și cârpelor pe fețele profesorilor și copiilor nimeni n-a mai făcut grevă. CUVÂNTUL CITITORULUI

Hristos a înviat!
Iaca, mă bucură deunăzi știrea cu greva generală a profilor, ridicându’mi-se fala, că doar din breasla asta și io mi’s. Apăi, când cetii revendicărili, mi se blegi la loc. Fala, zic! Moarte subită, bre, cam așa cum au devenit toate protestele civice din țărișoara asta a noastră, unde, după ce niscai oameni cu suflet, carte și informații reale mobilizează pe telegrame și faceboace boboru’, dezvăluindu’i legile satanice venite gata traduse de la dc, via brucsăl și votate la n’șpe mâini prin făcătura aia de Parlament, la bucale ajung cel mult câteva mii, ca să se alăture sutei de capitaliști (că capitalișii e subțiri, dom’le, nu se deranjează a’și strica siesta după wurștii și berea din țara cumpărăturilor curcubitacee) ca să orăcăie, dintr’un țarc aprobat d’un mucușor de țigară’mbunătățită medicinal, la o clădire goală, filmați, înfișați și-amendați de organili ce’i întrec la număr. Efectu’ ar fi bine de-ar fi doar zero, da’ mie mi-e că dă cu minus, pe termen lung.
Așa și cu grev’aiasta. Tiparu de’nlistare la grevă e pe calapodu’ngăuririi și mascării abia trecute. Îmi zise-un amic din breaslă cum că sindicalista șefă din școală’l somase-a da cu subsemnatu’ că cum și că de ce nu vrea a se’ngreva’mpreună cu coledzii. Inițial, nu fură prea mulți dornici a se’ngreva, da’ scoaseră cadrili mașina de propagandă și-amenințări și răpede se făcu de-aproape trei sferturi lista. Ptiu! Curat murdar, coane Semeoane (Hăncescu, bre, nu ală de-o fugărea mai deunăzi pi preșa de fi-va, caș-cavalera justiției cvadrubodigardată, cu parașutele – prietenii știu de ce – udate de privirea focoas’a lu’ unu rece)! Omu’ de bun simț știe că, la noi, sindicatu’ e mână’n mână cu patronatu’ (că totuna-i, de facto) și nu pune botu’ la vrăjeală. Da’ prostu’, da, chiar și prof fiind. Ș’amu se scarpină’n cap întrebându-se cam cum va fi plătit pe pereoada nedeterminată a grevei. Ei, le șoptiseră mieros că va fi doar o zi și că vor fi plătiți, că vor fi negocieri etc. ș.a.m.d. De-amu, când neuronu’ se trezi din buimăceală și realiză ce se’ntâmplă, explodă, dând borșu’ invidiei p’afară ș’amenințând, pe cei ce nu semnar’a grevă, cu controale, cu verificări de program, alea alea, că doar calu’ moare de drum lung și... rumânu’ de grija altuia.
Mda. Dureros e că la’ngăurire sindicatele lu’ peshte nu făcură grevă. De-ar fi fost trei sferturi dintre profi să se’mpotriveasc’ngăuririi și purtării de zdrențe pe fățău, arahata, gheorghița et comp. nici n’ar fi visat a’și face de cap, ca pe moșia ta’c’șilor lor, fi’re-ar numele de râs să le fie! Nici mâțu-câțu ăla cu fumuri în nas și cu jenunchii moi după șasă sara n’ar fi’ndatorat țărișoara la greu, înspre-a ne’njuga și copiii, și nepoții, nu doar pe noi, boii care-am uitat testamentul sângelui jertfit de tineri în 1989, în primă fază, apoi al celor din Piața Universității, într’a doua... și ultima, după cum se pare.
Mdeh! La fel de dureros e că nu fac grevă’ntra opri dejecțiile francfurtărilor ce’ncep a se revărsa și prin școlile noastre, mânjind inocența copiilor sub ochii bovini ai unora ce vor o țară ca afară. Deh! România educată, n’așa, bre deco-a lu’ hoha, „săr’mâna, stăpâne”! Nu-i stăpân, tuto, e doar un vechil îngâmfat! Da i-o fugi ea’ngâmfarea, cât de curând.
Nu fac grevă pentru că guwernerii vor să scoată din trunchiul comun istoria, fizica, geografia. Că Limba Română, „un șirag de piatră rară, pe moșie revărsată”, „doina dorurilor noastre”, liantul nostru ca popor, devine încet, încet, doar comunicare... fără comuniune.
Da! Fac grevă pentru salar. Ăsta-i primu’ punct, făcut intenționat, zic eu, tocmai pentru a discredita viitoarele răbufniri, atunci când vor fi greve, pe bune, dacă nu ne-am dus chiar cu toții pe pustii. Păi, io vă zic că am început în învățământ cu 600 de lei salariu și făceam naveta 70 de km zilnic. Și am ajuns bine, zic io. Azi, la noi, la o facultate privată, avem deficit de asistenți universitari pentru că un profesor cu doctorat sau gradul I din învățământul preuniversitar de stat, după ultimele măriri de salarii, câștigă mai mult decât se poate oferi la noi, chiar și unui lector.
Altfel, aceasta e o profesie vocațională, nu stație terminus de neterminați cu rude la Ierusalim (Ho, bre, prostovanilor cu doi neuroni, asta-i zicală veche, românească, nu antisemitism) !!! Grevă ar merita făcută pentru batjocura examenului de titularizare și a repartizărilor pe posturi, de exemplu!!! Demnitatea profesorului pleacă de la profesorul însuși, nu ți-o dă o grevă, un minister sau un guvern. A fi om e lucru mare, a fi profesor... Of, Doamne! Dacă tu, ca profesor, ca părinte, accepți să’ți nenorocești copiii, ai tăi și ai altora, care tot ai tăi sunt, într’un fel, urlând la ei să’și ridice cârpa reg’lamentară pe nas atunci când ei, săracii, abia mai pot respira, pentru că ești prost informat, pentru că ți-e frică, pentru că nu ai demnitate... pentru că... orice vreți voi!
Na, că m’aprisei mai tare și mi-e că explodez! Închei aici, cercând a trage-o concluziune din capu’mi, la toată daravela’iasta. E trist, eufemistic vorbind, că profesorii, în cel mai bun caz, pun atât de ușor botul la manipulări grosolane, de curtea școlii, dacă e să mai facem o glumă. Cum să te aștepți tu, ca membru de sindicat, întrând în grevă împotriva patronatului, că vei fi plătit de cel pe care’l faultezi? Mie mi se pare cusută cu ață albă faza’iasta. Întrebat într’un interviu la CNN despre salariile fabuloase ale sportivilor americani William Cooper face referire la circul roman, afirmând că nicio meserie din lume nu merită un salariu de două milioane de dolari pe an. El ne reamintește de împărații romani care măreau rația de circ atunci când cetățenii se trezeau din somn și dădeau semne de neliniște. E drept că l-au curățat, la nițel timp după asta, fie’i tărâna ușoară! La fel și la noi, când se trezește boboru’ că pita-i albă numa’ pentru venetici, pac, circu’ la Răsboiu! Divide et impera!
Dă, Doamne, rumânului, mintea cea de pe urmă!
P. S. Sau, mai prozaic, ca să’mpuște doi iepuri dintr’un foc, cum abia de avură biștari spre-a plăti pensiile și salariile înainte de Paște (guwernerii lu’ peshte tăbărând grămadă cu fiscu’ peste întreprinzătorii rumâni, că de strinezi nu au curaj a se-apropia nici c’o floare), poate-a fi vorba de ținerea botaniștilor în grevă, că doar să economisești trei sferturi din fondu’ lor de salarii pe fro doo săptămâni nu-i de ici colea că, oricum, sunt în activitate până prin august, așa că de recuperat se poate, n’așa? Asta’mi veni pe loc, aflând că gicutzii șăfi dă sindicat declarară că intră oricum în grevă de luni, indiferent de rezultatele negocierii de azi. Deh! Ping-pong în famiglie, că așa mere treaba cu sindicatele și guvernele de pe plaiu’ mioritic invadat de lăcuste.
Sorin Gheorghe Suciu este și câștigător a două Concursuri ActiveNews, cu eseurile
Sorin Suciu: (până mai) Avem o Țară! ESEUL Câștigător al Concursului ActiveNews de Sfintele Paști și
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: campania de vaccinare masca la școală Masca obligatorie vaccinarea copiilor vaccinarea profesorilor
Organizații: CNCAV CNSU Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)