Ziua bună, oameni buni!

La prima vedere, subiectul poate părea frivol, dar se înscrie, totuși, în linia tefelismului tembel care a cuprins și toată România, ca parte a unui întreg curent mondializd. Nu am vrut să merg, și nu merg, din principiu, la concertele sau spectacolele sponsorizate pompos de diferite companii, fie ele „românești” sau străineze, la fel cum nu mergeam la concertele „vieneze” pentru care ardelenii, în special, stau în limbă tot anul ca să se poată afișa cu protipendada la „culturalizarea” colonizatorului, fie el de rit vechi sau nou. Anul trecut, totuși, soția m’a convins și am fost, împreună, la concertul din decembrie al Orchestrei Johann Strauss, conduse de Russel McGregor, un tip care s’a dovedit că știe ce face și chiar face bine ceea ce face, cu o mână de profesioniști.

Acuma, problema mea e cu modul de achiziționare al biletelor. Dacă până mai ieri, mergeai, ca tot omu’, la casa de bilete a locului de desfășurare a concertului, anul trecut am fost procopsit cu un număr de telefon, la care să sun și să rezolv problema. O doamnă drăguță mi-a răspuns și am rezervat biletul, pe care l’am ridicat de la casieria Filarmonicii din Târgu-Mureș, plătind contravaloarea, în numerar. Doamna, cu un ușor și simpatic accent maghiar, mi-a explicat, frumos, că anul acela a dorit să personalizeze, oarecum, evenimentul. Am înțeles, m’am executat și, după cum spuneam, nu mi-a părut rău.

Anul acesta, însă, daravela-i alta. Mă dusei, din nou, ca omu’nvățat, la casa de bilete dar... doamna de acolo, cu accent pe doamna, îmi spune că anul acesta se poate lua bilet doar online. Îi mulțumesc frumos, o tai spre casă și intru pe pagina evenimentului. Aici, surpriză! După ce că ești obligat să înscrii numele fiecărui spectator care te mai însoțește (bine, eu i-aș fi trecut pe Putin, Xi, Kim, Khomeini etc.), plata se poate face doar cu cardu’ prin nu’ș’ ce aplicație. Mama ei de aplicație! Caut mai jos, pe pagină, și găsesc un număr de telefon al organizatorului, all cris events, cică. Sun și îmi răspunde-un domn, soțul doamnei de anul trecut, presupun, care îmi explică, doct, cum că așa le e mai bine lor și că aș putea convinge pe cineva să mă ajute să plătească în locul meu, cu cardul, iar eu să îi achit contravaloarea, în numerar. Să mori tu? Mie, sincer (sic!), nu mi-ar fi dat prin cap! Hmm! Văzând că n’am cu cine, îl informez că s’a lins pe bot de zece bilete și, mai mult ca sigur, de un spectator, pe viață, la evenimentele lor. Apoi, i-am urat să aibă parte de cât mai multe „succesuri”, la care omu’, deși nu avea deloc accent, nu s’a prins (numa’ ce vă spusei că n’ai cu cine, dom’le, n’ai ci cine!). Ba chiar mi-a mulțumit, călduros.

Mdah.

Doamne ajută!

P. S. Tocmai ce văzui că, la concertele aceleiași orchestre, în Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud și Brașov se pot lua bilete cu varii mijloace de plată și livrare. Ei, ata ete! Ne mutăm la Brașov, că la Cluuuj, îi ca la Cluuuj... minte cât... de-un boc (nici Clujul nu mai e ce era, frate!).

P. P. S. Da, da. Știu. Sunt dinozaur, taliban, ce vreți voi! Tot înainte!