Stéphane Luçon: Fără Patrick
Autor: Stéphane Luçon
Fără Patrick
România a pierdut un mare jurnalist și că eu am pierdut un prieten bun.
Sunt devastat de moartea prietenului meu Patrick André de Hillerin.
Patrick a fost un mare jurnalist. Înainte de a-mi fi fost prieten, cu mult înainte, fusese prietenul tatălui meu. Împreună au făcut primele trei raiduri „Cu papucii prin deșert”, organizate cu Academia Cațavencu, traversând Europa și Sahara, cu niște Dacii papuc și ARO-uri pe care reușeau, în mod miraculos, să le aducă până la Dakar și să le ofere ca donație unor centre de protecție a minorilor din Senegal. În 1999, la primul raid, Mircea Toma, cel care a avut ideea acestor raiduri, a stat o noapte întreagă la frontieră, la ieșirea din România, pentru că era prima dată când România era donatoare. Așa că au inventat un document de donație „la export”.
De la anularea alegerilor prezidențiale, m-am apropiat foarte mult de Patrick: mă sfătuiam foarte des cu el, îi ceream ajutorul și, de mai multe ori, am hotărât să semnăm texte împreună.
Într-un interviu la care încă nu am răspuns, Vasile Ernu mă întreba cum mă descurc fără redacție. Răspunsul meu, pe care îl țin, netrimis, de săptămâni bune, era așa:
„Foarte rar public un text fără să-l arăt înainte. Am trei persoane în care am încredere pentru feedback și pentru fact-check. Dar mai mereu, cel mai sigur pentru mine este să apelez la prietenul meu Patrick André de Hillerin. Când depășește simpla verificare și ne apucăm să anchetăm ceva împreună, co-semnăm. Pe temele mele de predilecție — cenzura, libertatea de exprimare, rețelele sociale — Patrick are o experiență excepțională în spatele lui: cei 35 de ani de presă, cartea lui despre presă, deceniile de discuții despre CNA, anchete despre ANCOM, despre băieții deștepți din energie și multe altele. Practic, în ancheta despre DSA, eu am avut abordarea „europeană”, pornind din text și din arhitectura creată în jurul DSA-ului; Patrick a avut abordarea românească, cu tot istoricul — inclusiv cum CNA a căpătat mai multă putere în cadrul transpunerii în legea locală a regulamentului asupra serviciilor digitale. Asta nu se echivalează cu a avea un fact-checker în redacție, dar cred că ceea ce contează este disciplina și o mică obsesie de a nu greși.”
Am tradus și publicat pe Substack-ul Francezul trei texte ale lui Patrick. Vă invit să citiți versiunile originale:
- „O sinistră deznădejde”, despre plecarea lui din redacția Cațavencii și înfrângerea în instanță în fața unui SLAPP inițiat de un neam de securistoizi (8 august 2025);
- „Cadavrul democrației românești zace neîngropat de un an în piața publică și nimănui nu-i pasă” (Gândul, 6 decembrie 2025);
- „De ce durează atât de mult găsirea unor dovezi inexistente despre anularea alegerilor prezidențiale?” (Gândul, 27 ianuarie 2026).
De semnat, am semnat împreună cu Patrick patru articole pe Substack-ul Francezul în ultimul an: raportul despre DSA, articolul despre dreptul la replică oferit celor menționați în raport, articolul despre mincinoșii de la Funky și cel despre Thierry Breton, care cerea un „Chinese Wall” în jurul Europei.
Pe lângă asta, anul acesta am cosemnat cu Patrick două articole în Gândul despre Democracy Index, înainte și după publicarea lui:
- „Miercuri apare Indexul Democrației al The Economist. Rămâne România «regim hibrid» sau se-ntoarce la «democrație defectuoasă»?” (Gândul, 7 aprilie 2026);
- „Scandalos! Deși democrația românească se destramă pe zi ce trece, The Economist a crescut ratingul regimului de la București în indexul Democrației” (Gândul, 8 aprilie 2026).
Am anchetat atunci dacă s-a mânjit The Economist Intelligence Unit în România: cu fondatoarea indicelui democrației scoasă din rolul de editor și cu organizarea unui eveniment împreună cu guvernul regimului hibrid, unde găseai, la grămadă: un organizator îmbogățit din contracte cu statul; firmele de energie ale căror acțiuni Oana Gheorghiu urma să încerce să le vândă prin metoda ABB, adică prin deal-uri făcute în spatele ușilor închise; un lobbyist angajat de regim să facă munca pe care Oana Țoiu și Andrei Muraru sunt prea incompetenți să o facă; și încă alții. Impresia era că regimul hibrid își cumpărase, printr-un eveniment cu iz de bacșiș baban, un calificativ menit să spună: „uite, România nu mai e regim hibrid”. S-or lăuda unii cu democrația defectuoasă a lu’ Nicușor — pentru noi, tot regim hibrid ne ieșea. Cu Patrick am făcut chiar și reverse engineering la Democracy Index; l-am publicat aici, cu nota noastră: democracy-index-scoring-check.web.app.
Într-un text mai lung, la care lucrez de ceva timp, voiam să povestesc o discuție din 2025 cu Patrick, Michael Shellenberger și Alex Gutentag. Michael încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat aici. La un moment dat, ne-a întrebat cum de nu înnebunesc oamenii, văzând că nu mai trăiesc în democrație. Iar Patrick i-a răspuns că în România oamenii au o idee foarte vagă despre ce înseamnă democrația: există un tipar de mobilizare agresivă în campaniile prezidențiale, o dată la cinci ani, cu o polarizare foarte mare, și apoi dispar. Prin această amintire voiam să încep să povestesc mirarea occidentalului care, cu idealurile revoluțiilor americană și franceză în cap, nu poate înțelege pasivitatea atunci când guvernanții îți fură alegerile.
Cum spunea Patrick, cadavrul democrației românești zace neîngropat în piața publică și nimănui nu-i pasă. Vă invit să recitiți editorialele lui Patrick publicate în Gândul, dar și anchetele lui de-a lungul anilor de pe site-ul Cațavencii.
Îmi cer scuze că am vorbit despre mine. Voiam doar să spun că România a pierdut un mare jurnalist și că eu am pierdut un prieten bun.
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, Patrick.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Dacă CTP ar muri...
Sfântul Dumitru Stăniloae despre Liiceanu, homosexuali, masonerie și ecumenism, protolatinitatea noastră, familie, națiune și ortodoxie
Energicul jurnalist Ion Motea scrie și la ActiveNews: S-a găsit aparatură automată și stick-uri la Cristela Georgescu! Dar din ce trăiește Călin Georgescu?
ROMÂNIA BRĂZDATĂ BRUSC DE MII DE DÂRE - FOTO/VIDEO. Cristian Niculescu: De ce sunt state americane care interzic geoingineria și chemtrails. Mario Nawfal: Documente și filmări declasificate ale CIA
Am căzut în iadul digital. ANAF a declarat editura inactivă
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Social Știri
Persoane: Patrick André de Hillerin
Locații: România
Subiecte: decesul unei personalități
Organizații: Cațavencii
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)