Statele Unite pe cale să devină prima Trans-Națiune din lume

Sub presiunea propagandei LGBT, care îi intoxică pe copii încă de la cele mai fragede vârste, americanii își schimbă sexul într-un ritm galopant.
Operațiunile chirurgicale aproape s-au triplat în Statele Unite, între 2016 și 2019, arată un studiu recent.
Pe primul loc se află intervențiile chirurgicale de piept/sâni – cu 56,6% din total.
Ele sunt urmate îndeaproape de operațiile de reconstrucție genitală – 35,1%.
Pe locul trei se situează procedurile faciale și cosmetice – 13,9%.
Principalele categorii de populație care au efectuat astfel de intervenții au fost femeile, persoanele cu vârste de 19-30 de ani, persoanele cu asigurare de sănătate și persoanele cu venituri mari, mai arată studiul citat.
Intervențiile la sâni/piept au fost mai frecvente la tineri, în vreme ce intervențiile genitale au fost mai dese la persoanele în vârstă.
Aproximativ 15% dintre cei peste 48.000 de respondenți la studiul JAMA au raportat probleme de sănătate mintală sau dependențe – inclusiv abuz de droguri și alcool, depresii și psihoze.
Atenție: studiul se referă la perioada 2016-2019. Adică trei ani din mandatul lui Trump, în care administrația federală NU a încurajat propaganda LGBT, iar în privința transgenderismului, a luat chiar măsuri de descurajare – cum ar fi interzicerea înrolării.
Dimpotrivă, administrația Biden a făcut din Transgenderism unul dintre stindardele politicii sale, ducând această politică dincolo de orice limite imaginabile.
Transgenderii au fost introduși și în guvernul de la Washington: cele mai notorii cazuri sunt cele ale secretarului adjunct de la Sănătate, amiralul Rachel Levine, și ale lui Sam Brinton, de la Departamentul de Energie.
În consecință, este de presupus că, în prezent, ritmul de creștere al intervențiilor chirurgicale este, în Statele Unite, MULT MAI MARE decât în perioada studiată.
Direct proporțional cu creșterea numărului persoanelor care se „identifică” de alt sex decât cel biologic.
Potrivit unui studiu din vara lui 2022, unul din cinci tineri americani, cu vârte cuprinse între 13 și 17 ani se declară transgender.
În acest ritm de creștere exponențială, în câteva generații. Statele Unite vor deveni prima Trans-Națiune din lume.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Joe Biden
Locații: SUA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)