Duminica a patra după Paști. În această zi binecuvântată, Biserica Ortodoxă face pomenirea vindecării slăbănogului de la Vitezda. Este vorba despre o altfel de înviere pentru că omul  bolnav (ca un mort neîngropat) de treizeci și opt de ani zăcea pe malul scăldătoarei Vitezda. Ridicarea lui de pe patul suferinței atât de îndelungate a însemnat o biruință categorică asupra stricăciunii, asupra morții.

Sfântul Ioan Gură de Aur consideră această minune săvârșită de Domnul Iisus Hristos o descoperire arheologică pentru că, iată, de data aceasta s-a descoperit o mare comoară: virtutea răbdării. De câtă răbdare ar trebui să ai un om pentru a zace treizeci și opt de ani într-o boală? Aproape imposibil de crezut faptul că un om poate rezista așa vreme îndelungată în boală, practic, acel om era mai mult mort decât viu. Părintele Ilie Cleopa avea un îndemn personal pentru credincioși: „răbdare, răbdare, răbdare”.

De ce suferea acel om? Din cauza păcatelor pe care le săvârșise și care le știa numai el și Dumnezeu. Hristos, nu numai că l-a vindecat pe slăbănog, dar l-a și atenționat pentru a nu cădea în suferințe si mai mari din cauza păcatelor. Iisus i-a spus cuvintele: „Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2). „Domnul Iisus Hristos l-a slobozit din boala, dar nu l-a slobozit din luptă, l-a mântuit din pătimire, dar nu i-a luat frica și grija, și tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată să fie permanentă și statornică. Un doctor grijuliu nu scapă pe bolnav numai de suferințele momentane, dar caută a-l apăra și de întâmplările viitoare", ne precizează Sfântul Ioan Gură de Aur.

În cadrul vindecării slăbănogului, Hristos folosește o metodă pedagogică, părintească, fără a aminti păcatele săvârșite de acesta, pentru a nu adânci rana sufletească și a-l feri de deznădejde. Prin practicarea virtuții răbdării, slăbănogul l-a uimit și l-a impresionat pe Iisus, care l-a readus la viața pe care a avut-o întru început, înaintea păcatelor. Datorită păcatelor, Duhul Sfânt l-a părăsit, iar boala l-a doborât l-a pământ, dar prin răbdare s-a ridicat.

Pe de o parte, este știut faptul că în credința creștină, orice om poate să se umple de Duhul Sfânt dacă se purifică de păcate, dacă se izbăvește de egoism și se eliberează de mândrie și dacă practică virtutea. Duhul Sfânt este totdeauna prezent în jurul nostru și dorește să intre înlăuntrul nostru, dar faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră. Și păcatele noastre, ca niște fiare sălbatice, Îl alungă departe de noi și nu-L lasă să se apropie. Orice păcat Îl alungă pe Duhul Sfânt și orice virtute Îl apropie de noi. Păcatul înseamnă boală și moarte sufletească.

Pe de altă parte, se știe că există o legătură puternică între corpul fizic și spirit. Dacă sufletul este bolnav se îmbolnăvește și trupul și invers. Așa că pentru a avea un corp sănătos trebuie să avem grijă atât de trup, cât și de suflet. Trupul are nevoie de hrană sănătoasă, iar sufletul are nevoie de rugăciune. Cercetătorii științifici au descoperit că un om care se roagă și merge la slujbele bisericești este mai sănătos și primește și un bonus, trăiește mai mult.

Apoi, se întâmplă un lucru destul de trist și anume faptul că omul zilelor noastre aleargă după cele materiale și nu mai are timp pentru cele duhovnicești. Nu mai avem răbdare să ascultăm, nu mai avem răbdare să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, nu mai avem răbdare cu ceilalți și cu viața noastră. Trecem nepăsători prin viață. Așa s-a întâmplat și cu slăbănogul din Ierusalim, din vremea Mântuitorului, „nu am om să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa” (Ioan 5,7).

Așadar, să luăm pilda acestei duminici ca un „medicament” împotriva deznădejdii și ca o lecție de voință umană și de practicare a virtuții răbdării. Hristos bate la ușă și așteaptă să-l chemăm înlăuntrul nostru.

Hristos a înviat!