Ștefan Secăreanu: Afirmarea identității noastre românești și credința în Hristos Mântuitorul sunt baza, garanția securității noastre totale, dar nu ideologia de gen sub a cărei flamură ai mers la București să cerșești energie de la frați

Programul strategic de conectare a RM la sistemul energetic românesc elaborat și implementat de Frontul Popular prin intermediul colegului nostru Valentin Dolganiuc, în calitatea lui scurtă de vicepremier (1998, când a pus în mișcare lucrurile împreună cu premierul român de atunci, Radu Vasile), a fost blocat cu premeditare și rea-credință de absolut toate guvernările de la Chișinău timp de peste 30 de ani, inclusiv de Guvernele ADR conduse de I. Ciubuc și I. Sturza, de Guvernele Filat, Leancă sau Filip, zis pro-europene, și inclusiv de actuala guvernare a Maiei Sandu, care, de la instalare și până în prezent, a transformat chestiunea asigurării energetice a RM mai mult într-un mijloc de abureală a minților cu scopul promovării „națiunii civice moldovenești”, flirtând și concubinând pe toate căile în acest sens cu structurile rusești, și întâi de toate cu separatiștii de la Tiraspol, și ignorând în chip fariseic România și firmele românești.
Dovadă concludentă că toate aceste guvernări au fost și sunt de esență rusească ori berlinezo-rusească!
Niciuna dintre aceste guvernări nu a catadicsit să-și pună drept sarcină primordială, de neamânat, părăsirea CSI-ului și conectarea cu orice preț la sistemul energetic românesc, cea mai sigură garanție a securității noastre energetice (cei doi miniștri pe care i-a avut Frontul Popular în Guvernul Ciubuc – Valentin Dolganiuc și Ion Tănase – și care au promovat acest deziderat s-au aflat în funcție doar 7-8 luni de zile).
La București nu trebuie să mergi, abia acum, mânată de bombele lui Putin, să cerșești, cu aceeași aroganță, sprijin energetic, amenințând și bătând cu pumnul în masă, ba și mai mult – dictându-le fraților de peste Prut să se deprindă și ei „a economisi” de dragul tău.
La București trebuia să mergi din prima ta zi de guvernare cu planul concret, elaborat din timp, în amănunte (mai ales că unul dintre mentorii voștri „unioniști”, „economici” și „energetici”, Vasile Șoimaru, face parte din lista voastră de titani strategi) de abandonare a CSI-ului și de conectare energetică cu România, de la care am fost rupți, deconectați, în mod criminal.
Dar pentru asta însă este nevoie de cel mai important lucru: ca tu, cea/cel care guvernezi, să ai și să cultivi în rândul oamenilor sentimentul suprem al apartenenței tale și a noastră la marea și biruitoarea națiune română!
Deci, înaintea securității energetice stă cea mai importantă problemă cu care se confruntă Basarabia și pe care ați ignorat-o cu bună știință – problema identitară.
Afirmarea identității noastre românești și credința în Hristos Mântuitorul sunt baza, garanția securității noastre totale, dar nu ideologia de gen sub a cărei flamură ai mers la București să cerșești energie de la frați.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Maia Sandu
Subiecte: clasa politică criză politică
Organizații: Parlamentul de la Chișinău
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)