Ștefan Secăreanu: CTP, un Putin mai mic. Copiii și „Patriarhul” crimei

Cristian Tudor Popescu, plin iarăși de ură:
„L-aș suprima pe Vladimir Putin, chiar dacă aș muri și eu odată cu el!”.
Exact astfel gândește și acționează, de fapt, Vladimir Putin, cu toți dughinii și dughineii lui, în raport cu Ucraina și ucrainenii: îi suprimă, chiar dacă moare și el!
De fapt, așa gândește și acționează ateul, cel fără frică de Dumnezeu.
Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii!
*
În perioada 24 februarie-16 martie, Putin a ucis în Ucraina, invadată de trupele lui, 103 copii! (Nu vorbesc acum de miile de adulți uciși, civili ori militari).
Bineînțeles, aceste crime sunt săvârșite cu „binecuvântarea” lui Gundeaev (alias Kiril, patriarhul)!
Până în această clipă, nu am auzit pe niciunul dintre ierarhii și clericii Mitropoliei Moldovei supuse Moscovei să condamne omorul „binecuvântat” de stăpânul lor Gundeaev (alias Kiril) ori să ceară ruperea de acest „patriarh” al crimei.
Or, tăcerea voastră înseamnă încuviințarea și „binecuvântarea” de către voi a omuciderii!
Or, prin tăcerea voastră ați încălcat și o altă poruncă a Mântuitorului:
„Lăsați copiii să vină la Mine”!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Cristian Tudor Popescu CTP Vladimir Putin
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei Biserica Ortodoxă Rusă
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)