Același lucru îl declara și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, aflat zilele trecute la Chișinău. „Nu cred în astfel de construcții, care să pună în pericol în acest moment R. Moldova”, zicea Aurescu.

Afirmațiile celor doi demnitari de la București se constituie de fapt într-o replică adresată elegant Chișinăului oficial, care, prin gura  șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, lansa mai ieri, la TVR Moldova, alarma (falsă?)că Rusia ar putea iniția o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova la începutul anului 2023.

În acest context, este rezonabil să-i adresăm și noi, tot atât de elegant, Doamnei Președinte al RM, Maia Sandu, în a cărei subordine directă se află directorul SIS, Alexandru Musteață, următoarea întrebare:

Din care raționamente Chișinăul oficial a lansat această alarmă (falsă?)?

Bineînțeles, nu mă aștept ca Președintele RM, Maia Sandu, să-mi răspundă la această întrebare care o privește nu doar pe ea ca persoană publică responsabilă direct de securitatea statului și a cetățenilor, ci pe noi toți. Republica Moldova încă nu a avut un președinte capabil a învinge aroganța din el și din anturajul lui pentru a ține cont și de cele scrise de un ziarist (care nu preferă să laude puterea) sau chiar pentru a se întâlni să discute cu el (Ce-i drept, doar fostul președinte Mircea Snegur nu a mai putut răbda odată, după ce citea ziarul „Țara” al cărei redactor-șef am fost, poftindu-mă la el, pe neprins de veste, dar nu pentru că și-ar fi învins aroganța, ci pentru a-mi cere ajutorul ca să iasă dintr-o belea în care nimerise după ce dăduse indicații procurorului general să-mi deschidă dosar penal pentru cele publicate în „Țara”: În vara lui 1995, mă trezesc într-o dimineață, pe la ora 07.00, cu un apel de telefon din antecamera Președintelui RM, Mircea Snegur: „Domnul președinte vă așteaptă la ora 08.00 la o cafea!”. La ora indicată eram  la Președinție la o cafea cu Mircea Snegur, care îmi solicita să-i prezint, în „Țara”, scuze publice pentru niște afirmații ale mele care i-ar fi „lezat demnitatea și onoarea”, procurorii inițiind un dosar penal pe chestia asta și cerând să-mi fie aplicată, mie, dar și unui coleg ziarist, pedeapsa cu detenția pe 5 ani  de zile! Am înțeles atunci că eventuala arestare a mea și a colegului meu de la „Țara” devenea un pericol nu pentru noi, ci pentru el ca șef de stat -- era prea de tot să pui la zdup doi ziariști deodată! -- și nu știa cum să oprească dosarul aflat pe rol la Curtea Supremă de Justiție! Bineînțeles, nu am fost de acord cu scuzele publice în „Țara”, convingându-l totuși pe Președinte să ne limităm la o scrisoare simplă de împăcare, semnată de mine ca redactor-șef, în schimbul unui demers al său către instanța de judecată pentru clasarea dosarului).

După umila mea părere, chestia asta cu alarma (falsă?), stârnită de șeful SIS, privind invazia Rusiei, la începutul anului 2023, asupra teritoriului RM este o treabă neserioasă și păguboasă, știți de ce? Pentru că se vede de la o poștă cum Doamna Președinte Maia Sandu încearcă, în chip disperat, să acopere cumva suspiciunile și nemulțumirile, tot mai evidente, ale unei bune părți a societății basarabene legate de tranzacția dubioasă și rușinoasă  dintre Chișinăul oficial și Moscova (FSB) privitor la Transnistria: acordul ilegal, umilitor și dezavantajos cu Centrala  Cuciurgan, acordarea licenței de mediu pentru uzina metalurgică de la Râbnița și alte facilități acordate regimului separatist de la Tiraspol în scopul revigorării și menținerii acestuia cu orice preț!

De ce Chișinăul oficial (Maia Sandu, Natalia Gavriliță, Oleg Serebian etc.), ignorând pe față eforturile și lupta vecinilor noștri ucraineni pentru eliminarea separatismului teritorial provocat de ruși, caută să mențină copăcel regimul separatist pro-rus de la Tiraspol?

Răspunsul poate fi doar unul:

Pentru că, în învălmășeala generată de războiul ruso-ucrainean, concomitent cu alarmele stârnite de SIS privitor la eventuala invadare a teritoriului RM de către Rusia la începutul anului viitor, se ascunde altceva, și anume scenariul privind federalizarea Republicii Moldova prin acordarea, după terminarea războiului ruso-ucrainean, a statutului special pentru Transnistria în urma revigorării așa-zisului format de negocieri 5+2, cu ignorarea completă (abrogarea?) legii nr. 173 din 22 iulie 2005, adoptată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău și care prevede retragerea, întâi de toate, a trupelor ruse din regiune, demilitarizarea și democratizarea acesteia!

În afară de faptul că nu-mi plac președinții aroganți, trebuie să vă mărturisesc, încă o dată, că nu-mi plac, întâi de toate, președinții care-și vând țara prin executarea oarbă a comenzilor din exterior.

Iar formatul 5+2 nu este altceva pentru Republica Moldova decât formula perfectă a grupărilor oculte și străine intereselor noastre naționale  de a ne îngenunchea  pentru totdeauna și  a nu admite astfel vreodată revenirea noastră la trupul României.