Au trecut nouă luni de la învestirea lui Trump ca președinte, iar promisiunea sa de a pune capăt „în 24 de ore” războiului din Ucraina încă nu a fost respectată. De aici, o oarecare nervozitate și schimbări permanente de poziție.

Un editorial al publicației ucrainene Strana, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Situația din jurul discuției de ieri, dintre Trump și Putin, amintește puternic de cea care a precedat întâlnirea lor din Alaska.

După cum ne amintim, Trump își exprimase și atunci dezamăgirea la adresa lui Putin și amenințase să impună sancțiuni draconice cumpărătorilor de energie rusească.

Însă, până la urmă, confruntat cu reticența celor mai mari importatori de petrol rusesc de a renunța la achiziții, Trump nu a impus decât sancțiuni minore Indiei, apoi s-a întâlnit cu Putin în Alaska, după care a anunțat progrese enorme către pacea în Ucraina.

Aceasta a dat apă la moară la numeroase predicții, conform cărora Trump încheiase deja un acord cu Putin și urma acum să facă presiuni asupra lui Zelenski pentru a-și retrage trupele din Donbas.

Dar, cam după o lună, Trump și-a exprimat din nou „decepția” față de Putin, numind Rusia „tigru de hârtie” și amenințând cu livrarea de rachete Tomahawk Ucrainei.

Direcția din care bătea vântul se schimbase. Unii au prezis că Trump se va angaja într-o confruntare cu Moscova, livrând Ucrainei Tomahawkuri și alte arme, și acordându-i un ajutor masiv în războiul său împotriva Rusiei – toate cu scopul de a pune presiune pe Putin.

Kremlinul a reacționat cu o largă paletă de amenințări, care mergeau de la „distrugerea relațiilor” la aluzii directe la un război nuclear.

Ieri, Trump a discutat cu Putin și, brusc, a anunțat progrese importante, precum și pregătirea unei noi întâlniri între cei doi președinți la Budapesta.

De altfel, a arătat cât se poate de limpede că nu are nici o intenție să livreze Tomahawkuri Ucrainei, nici să impună sancțiuni Rusiei.

Cu alte cuvinte, situația de la jumătatea lui august, de dinainte și de după summitul din Alaska, s-a repetat.

Totuși, este posibil să nu fie ultima „suceală” a lui Trump. Cu atât mai mult cu cât președintele american va discuta cu Zelenski în această seară și nimeni nu poate ști ce va declara Trump după aceea, nici dacă își va schimba opinia din nou.

Orice este posibil.

De pildă, ieri, pe rețelele sociale rusești se discuta intens despre o teorie a complotului legată de un „plan machiavelic” al lui Trump: să-l atragă pe Zelenski în SUA, promițându-i că îi va vinde Tomahawkuri, fără ca de data aceasta să mai fie însoți de un grup de sprijin alcătuit din lideri europeni. Apoi, să îl supună unei mari presiuni la întâlnirea de la Casa Albă.

Există și o altă teorie a acestui „plan machiavelic”: Trump ar vrea să-i creeze lui Putin un fals sentiment de siguranță, invitându-l la o întâlnire, dar livrându-i în același timp Ucrainei rachete Tomahawk.

Totuși, nu mai durează mult și vom afla ce se va întâmpla la întâlnirea lui Trump cu Zelenski.

Este însă clar că poziția președintelui american în privința războiului din Ucraina oscilează puternic.

Aceste schimbări se explică prin faptul că Trump se confruntă cu trei opțiuni de acțiune în privința Ucrainei, fiecare din ele comportând riscurile sale.

Prima constă în a pune presiune pe Rusia pentru ca această să accepte o încetare a focului de-a lungul liniei frontului și renunțarea la condițiile inacceptabile pentru Kiev de a pune capăt războiului.

Calea până acolo este însă totuși lungă, dat fiind că Washingtonul nu dispune de mijloace de presiune directe și solide asupra Moscovei, care să o împingă la concesii rapide.

Mai mult, este o cale periculoasă, deoarece recurgerea la unele mijloace de presiune nemaifolosite până acum (cum ar fi livrarea de rachete Tomahawk) riscă să ducă la o escaladare brutală în relațiile americano-ruse.

În plus, utilizarea unor atari mijloace de presiune ar avea ca rezultat o implicare și mai mare a Americii în războiul din Ucraina, transformându-l astfel din „războiul lui Biden” în „războiul lui Trump”.

A doua opțiune constă în a pune presiune pe Zelenski pentru a-l face să accepte condițiile lui Putin (măcar pe cele mai importante, cum ar fi retragerea trupelor din regiunea Donețk).

Această opțiune de a pune capăt războiului este potențial mai simplă și mai rapidă, Washingtonul dispunând de numeroase pârghii de influență și de o presiune directă asupra Kievului.

Totuși, această variantă ar atrage acuzații asupra lui Trump din Occident de „capitulare în fața lui Putin” și ar putea agrava relațiile președintelui american cu Europa și chiar cu o parte semnificativă din propriul său partid Republican.

O astfel de variantă ar fi posibilă dacă Rusia și SUA (și, în general, Occidentul) ar ajunge la un acord privind încetarea confruntării și începerea apropierii. Cu toate acestea, până în prezent nu se observă semne ale unor astfel de acorduri.

A treia variantă pentru Trump ar fi retragerea treptatț, reducând participarea SUA în război, observând situația din afară și așteptând ca aceasta să se schimbe astfel încât să se poată reveni la negocierile de pace (schimbarea situației pe front sau în interiorul țărilor beligerante, schimbarea puterii în țările cheie din Europa, clarificarea relațiilor cu China etc.).

De fapt, Trump urmează acum exact această cale, în ciuda declarațiilor periodice dure și a încercărilor de a exercita presiuni asupra lui Putin, apoi asupra lui Zelenski.

De exemplu, el a încetat complet ajutorul militar acordat Ucrainei, propunând europenilor să cumpere arme pentru armata ucraineană cu bani.

 Cu toate acestea, în ciuda atractivității acestei variante pentru Trump, ea prezintă și anumite dificultăți.

În primul rând, nu se știe cât va trebui să se aștepte până când situația se va schimba într-una mai potrivită pentru un acord de pace. Poate că va dura mult. Iar acest lucru contrazice promisiunile lui Trump de a încheia rapid războiul.

În al doilea rând, autoritățile ucrainene și „partida războiului”, foarte influentă în Occident (inclusiv în SUA), îl îndeamnă constant pe Trump, folosind diverse pretexte, să ia măsuri mai dure împotriva lui Putin, cerându-i să arate ce înseamnă „pacea prin forță” și „cine este stăpânul lumii”.

În al treilea rând, există influența unui lobby foarte puternic din industria petrolieră și gazieră din cadrul Partidului Republican din SUA, care propune utilizarea războiului din Ucraina ca pretext pentru a priva Rusia de piețele de desfacere a energiei la nivel mondial.

Iar apelurile SUA către diferite țări de a renunța la importul de petrol și gaze rusești seamănă din ce în ce mai mult nu cu „constrângerea la pace”, ci cu eliminarea concurenților de pe piață.

Continuarea unei astfel de politici ar putea provoca tensiuni în relațiile dintre SUA și Rusia nu mai mici (ba poate chiar mai mari) decât livrările de Tomahawk către Ucraina.

În concluzie, asistăm la o „mișcare oscilatorie”: Trump testează fiecare opțiune, se lovește de rezistență și riscuri, după care face o întoarcere de 180 de grade, spre surprinderea generală.

După cum am arătat, în general, Trump urmează o a treia cale, „de mijloc”, evitând extremele. Totuși, există foarte multe forțe care nu doresc ca el să „se spele pe mâini” și îl îndeamnă să adopte o poziție mai fermă.