Suveraniștii riscă și în 2024 să nu aibă candidat în turul 2 dacă nu se unesc. Prezența masivă la vot este esențială pentru realul suveranism din România
Bună dimineața, Românie!
Așa ar trebui să fie. Însă datele existente în urma potențării peste noapte a lui Călin Georgescu, globalistul Clubului de la Roma vopsit în „naționalist” new-age-ist, arată că planul sistemului securist de fragmentare a polului suveranist poate să prindă roade. După subminările lui Terheș și Șoșoacă, electoratul suveranist din România primește o nouă lovitură.
Se prefigurează un pericol real ca în turul 2 al alegerilor prezidențiale să fie aceiași oameni ai sistemului care a condus România de 35 de ani: Coca Ciolacu cu Cola Ciucă sau Las Coni, adversari mult mai slabi față de George Simion, care are avantajul în fața celor trei că este tânăr, credincios și familist.
De ce se constată existența unui potențial pericol? Dintr-un singur motiv, din ce în ce mai evident: se încearcă cu disperarea scindarea polului suveranist din România. Din câte se vede în spațiul online, în ultimele zile s-au pompat sume importante de bani, de ordinul milioanelor de euro, în ferme de boți, astfel încât acest pol să fie scindat.
După 5 ani în care s-a reușit o coagulare a mișcării naționaliste, suveraniste, în jurul AUR și George Simion, acum cineva încearcă, din nou, să dezbine acest pol. Cu ce scop? Pentru ca Ciolacu, Ciucă, Lasconi să ajungă în turul 2 și să perpetueze sistemul actual.
În mod real, singura opțiune de vot cu șanse pentru suveraniștii din România, așa cum s-au așezat lucrurile în ultimii ani, capabilă să se bată de la egal la egal cu partidele sistemului, este reprezentat de un singur partid, AUR, și de președintele lui, George Simion. Au demonstrat-o în mai multe rânduri.
George Simion a reușit să coaguleze forțele suveraniste și este singurul care poate învinge candidații sistemului, un sistem care a intrat în fibrilații. Ceilalți candidați din zona suveranistă, cum este și cazul lui Călin Georgescu, potențat de statul paralel pe ultima sută de metri prin „interzicerea” mimată a reclamei online, nu fac decât să fragmenteze acest bazin electoral, iar reprezentanții sistemului globalist știu acest lucru, motiv pentru care îl susțin din umbră. În acest moment, un vot pentru alt candidat decât cel cu șansele cele mai mari reprezintă un vot pierdut, pentru fiecare votant care își irosește acest drept și, pe cale de consecință. pentru întreaga națiune.
Suntem atât de aproape! După 24 de ani, putem avea un candidat al electoratului naționalist și suveranist în turul 2, și acesta este George Simion.
Călin Georgescu este un exponent, fals, al electoratului suveranist, dar în acest moment oricum nu are șanse de a se bate de la egal la egal cu PSD, PNL, USR, cu candidații globaliștilor. Fiecare vot pierdut pe candidați care nu pot învinge sistemul este un vot care poate decide victoria regimului care ne-a trădat de 35 de ani.
Fragmentarea care se încearcă la ora actuală, doar pentru a eroda șansele AUR și ale lui George Simion, nu ar face decât să reducă la tăcere încă o forță politică suveranistă care încearcă să se lupte cu sistemul politic din ultimii 35 de ani. De fapt, de fiecare dată când un asemenea partid și un asemenea lider au crescut, partidele sistemului împreună cu toți păpușarii din umbră au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i scoate pe tușă.
În 2020, toată lumea a fost surprinsă de minunea reușită de AUR, de intrarea în Parlament. Cu toții știam că în România există un electorat suveranist care doar aștepta, din nou, un lider și un partid care să îl reprezinte. Însă, după eșecurile înregistrate de partidele suveraniste în 2016, nimeni nu se mai aștepta că vom avea un asemenea partid în acest Parlament.
2016 a fost anul rușinii pentru mișcarea suveranistă tocmai din cauza dezbinării. Din trei formațiuni naționaliste, suveraniste, nici măcar una nu a trecut pragul electoral – PRM, PRU și Mișcarea Alianța Noastră.
Electoratul suveranist din România trebuie să înțeleagă încă de pe acum pericolul reprezentat de fragmentările ce se încearcă la ora actuală. Pentru a avea șansa de a da un președinte patriot, suveraniștii din România și din Diaspora trebuie să voteze util și să nu repete greșelile trecutului ca să ajungă la izbândă.
Așa cum spunea un editorialist: Avem un singur glonț pe care să-l tragem. Și el se numește vot. Cu prezență masivă la urne! Pentru realul suveranism, patriotism și naționalism al României.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Colonel (r.) dr. Florin Șinca: ORDIN: NICIUN SUVERANIST PREȘEDINTE !
Col. (r) Florin Șinca: ATENȚIE! Iată de ce s-au anulat alegerile prezidențiale: REZULTATELE LA ORA ANULĂRII ALEGERILOR: GEORGESCU PREȘEDINTE CU 77%!
Ce răspunde Călin Georgescu la întrebarea DACĂ VA FI ARESTAT - Interviu excepțional cu TikTok VIDEO de la SkyNews
S-A ÎNTORS MILIȚIA: Publicistul Iulian Capsali luat pe sus la Secție pentru activitatea de pe Facebook la 35 de ani de când a luptat în stradă contra comunismului VIDEO. OPERAȚIUNI similare în întreaga țară. NU VĂ FIE FRICĂ! AVERTISMENT: OPRIȚI ABUZURILE!
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
OPRIȚI LOVITURA DE STAT !
Recomandările noastre
A APĂRUT! Calendarul Mărturisitorilor 2025, pentru cititorii ActiveNews - Familia Ortodoxă și prietenii lor. Unde îl puteți găsi - FOTO
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
Secțiuni: Alegeri 2024 Politic Prima pagină Știri
Persoane: Călin Georgescu George Simion
Locații: România
Subiecte: Alegeri 2024 Alegeri prezidențiale suveranism
Organizații: AUR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)