ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Am spus mai demult că obiectele de port tradițional românesc nu sunt îmbrăcăminte ci odăjdii. Astăzi vin și completez: țăranii sunt sfinți. Așa, cruzi, bătăuși, criminali de prea multe ori, curvari, bețivi – sunt sfinți. Sunt sfinți nu prin ceea ce fac, unde sunt și ei păcătoși ca toți oamenii, ci prin ceea ce sunt.
 
Dintre toate felurile de oameni câți sunt pe lume, de toate profesiile, singur țăranul, a păstrat legătura directă, nemijlocită, dintre el și materia primă din care a fost făcut: pământul. Și asta neîntrerupt, de la începutul lumii, de la primul om născut pe cale naturală, până mai adineauri, la părinții noștri.
 
Țăranul nu are alt interlocutor decât pământul. Pe el îl ară, îl sapă, îl îngrașă ca pe o ființă, îl plivește de buruienile care-l înăbușă. Iar pământul îi dă tot, dar absolut tot de ce are nevoie pentru a trăi. Țăranul nu ia nimic din altă parte, nu „importă” nimic, ia totul din pământul pe care l-a lucrat.
 
În clipa din urmă, când e să-i primească la el, pe nimeni nu-l cunoaște mai bine pământul decât pe țăran. De remarcat: de-a lungul atâtor sute și mii de ani nu a existat țăran ateu.
 
Mă cutremură gândul că țăranul dispare. Ni se rupe, deci, acel lanț (lanț ADN) prin care eram legați de primii oameni prin întâiul lor născut care era „lucrător de pământ” (Facerea 4,2). Lanț care de-a lungul vremurilor a fost asigurat de țărani, cu tot greul pe care această menire li l-a dat să-l poarte.
 
Noi, cei care pe aici îl mai arătăm pe țăran, mai depănăm amintiri despre el, mai evocăm un obicei al lui, că ne dăm seama, că nu, o facem ca să-l ademenim să mai întârzie măcar un pic, să nu plece.
 
Poate-poate, cu dragostea noastră nerostită dar atât de înflăcărată, îl vom îndupleca să rămână.
 
***
 
Marele poet Eugen Dorcescu ne încunună pagina cu o nestemată:
 
"Spre a omagia acest extraordinar text, reproduc, din memorie, acum și aici, o poezie a poetului Vasile Versavia, scrisă prin anii 70. Poetul s-a mutat, de mult, la Domnul, departe fiind de Banatul natal, fiindcă emigrase împreună cu familia. Așadar:
 
ȚĂRANII
 
Zâmbesc ca zeii: reținut și blând.
Pun rost în vorbă, când vorbesc sau tac.
Ușor de tot observi că-s de pământ
Și-s pricepuți ca zeii-n tot ce fac.
Rămân cu ei la cramă. Și se-nsară.
Ne luminează doar un ciob de lună.
Înmugurește jarul în țigară,
Mustu-n butoaie de gorun detună.
Și-s fericit. În sufletul meu, poate,
Un sentiment de jertfă-i desfăcut.
Sunt dus în vers mai mult de jumătate.
Ușor de tot observi că sunt de lut.
 
VASILE VERSAVIA"