Tăiere de Moț: Ursitoarele la căpătâiul Războiului – Cum va crește Micuțul?

Războiul din Ucraina și-a prins primul ghiocel în buchetul vieții.
Pruncul e sănătos și dolofan, are toate șansele să aibă o viață lungă. Buchetul să se transforme în coroană. Și tortul cu lumânărică în colivă.
Ce îi rezervă destinul micuțului de acum încolo?
Greu de spus. Ursitoarele par să fi îmbătrânit. S-au zaharisit. Nu mai poți pune bază pe ele.
Chiar în ziua nașterii, pe 24 februarie 2022, Boris Johnson declara:
„Vom smulge Rusia din sistemul economic mondial, bucată cu bucată.”
Pentru ca, la împlinirea unei luni de viață a copilașului, în martie 2022,Joe Biden să anunțe că efectul sancțiunilor economice asupra Rusiei va fi absolut devastator:
„Economia Rusiei va fi înjumătățită în următorii ani.”
Multe alte ursitoare de la Soare-Apune au prorocit la fel.
Pruncul ar fi trebuit să fie mort de mult. Sau măcar anemiat grav, dând semne că dă colțul mâine-poimâine.
Când colo, mititelul e mai vioi ca niciodată.
Cele zece pachete de sancțiuni economice, fără precedent în istoria lumii, care urmăreau să îl lase muritor de foame, i-au priit gâgâlicii.
Potrivit datelor furnizate de Fondul Monetar Internațional, Rusia a înregistrat o recesiune de numai 2,2% în 2022, urmând ca, în 2023, să aibă o creștere economică de 0,3%. În 2024, creșterea este prognozată la 2,1%.
Cu alte cuvinte, înțărcată de la țâța globalistă, Rusia nu doar că a supraviețuit, ci dă semne lămurite de îngrășare.
Prin comparație, Marea Britanie, țara de baștină a belicosului Boris Johnson, va suferi o contracție economică de 0,6% în 2023, urmând să crească în 2024 cu doar 0,9%.
Mult sub „smulsa bucată cu bucată” Rusie.
Germania, cea mai mare putere economică europeană, sora siameză a Rusiei, de care a fost despărțită brutal prin aruncarea în aer a conductei ombilicale Nord Stream, se așteaptă să crească doar cu 0,1% în 2023 și cu 1,4% în 2024.
Sub performanțele Rusiei.
Potrivit FMI, și următoarele forțe economice aflate pe locurile II și III în Europa, Franța și Italia, urmează să înregistreze în 2024 o creștere economică inferioară celei a Rusiei: 1,6%, respectiv 0,9%.
Opulenta Americă a lui Joe Biden, însăși, care mustește de petrol și gaze, se prognozează că va înregistra o creștere economică de 1,4% în 2023, pentru ca, în 2024, aceasta să fie de numai 1%. Deci mai mică decât a Rusiei.
Umilință cu dungi și stele.
În schimb, pe plan mondial, prosperă China și India, aliatele Rusiei, cu creșteri de 5,2% în 2023 și 4,5% în 2024, respectiv 6,1% și 6,8%.
Hotărât lucru, sancțiunile nu funcționează, oricât și-ar pune ursitoarele poalele geostrategice în cap.
Și aici nu e vorba de cifre abstracte: în tot Occidentul, nivelul de trai al populației se deteriorează galopant: faimoasa bunăstare care, înainte de 1989, îi mesmeriza pe cei de dincolo de Cortina de Fier, lasă acum în loc foamete, frig, întuneric, restricții, raționalizări.
Sancțiunile se întorc ca un bumerang împotriva celui care l-a azvârlit.
Această evidență l-a făcut pe ministrul german al Economiei, Robert Habeck, să exclame exasperat:
„Indiferent cât de amară și de îngrozitoare ar putea părea această constatare, cred că Rusia poate fi îngenuncheată doar pe câmpul de luptă.”
În martie 2022, Joe Biden declara că Vladimir Putin nu trebuie să mai rămână la putere.
Prin aceasta, Biden ridica enorm miza, transformând Războiul din Ucraina într-unul existențial pentru Putin: liderul rus era pus cu spatele la zid și înștiințat că își joacă pielea.
Zelenski știe și el că soarta lui depinde de soarta Războiului: dacă pierde, piere!
Acum, prognoza unui dezastru economic îi pune și pe liderii occidentali cu spatele la zid.
Conflagrația din Ucraina se transformă prin urmare într-o încleștare existențială nu doar pentru Rusia, ci și pentru Statele Unite, NATO și întregul Occident.
Altfel zis, Al Treilea Război Mondial.
Cântecul de leagăn se transformă în Bocet de Mort.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga despre Mircea Cărtărescu: ”Unul dintre detractorii cei mai notorii ai lui Eminescu - nu există lucru mai lipsit de delicatețe și de sensibilitate”

S-a stins la nici 66 de ani - și la puțin timp după colaboratorul ei mult mai vîrstnic, Marin Diaconu - Dora Mezdrea, cercetătoare la Muzeul Literaturii Române

La prăbușirea lui Zelenski, un mit găunos frate cu Covidul

Valer Marian: Al doilea chestionar pentru Ilie Interimarul. Este adevărat că ați fost internat la un Spital de Boli Psihice?

Cum l-a spulberat Breban pe Cărtărescu în plenul Academiei Române isterizând-o pe Blandiana: Confundă de un ridicol formidabil Mișcarea Legionară cu fascismul și nazismul și face eroarea grosolană și nerușinată de a-i ataca pe Eminescu și Cioran

Cine e Brigitte? (IV): Jean-Michel și Veronique – Tripla identitate a Primei Doamne a Franței
Recomandările noastre

Cine e Brigitte Macron? (VI): Misterul se elucidează – Cine conduce Franța? – Și cine conduce lumea?

18 februarie: 73 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Boris Johnson Joe Biden Robert Habeck
Subiecte: Războiul din Ucraina
Organizații: NATO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)