Asistăm la o vastă operațiune de relativizare a lui Dumnezeu!

Pentru a para acuzațiile internaționale privind prigonirea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, regimul de la Kiev a emis un panseu monumental.

Nikita Poturaev, deputal al partidului lui Zelenski „Slujitorul Poporului”, șef al Comisiei pentru Umanism și Informație (!) din Marea Radă, s-a străduit să explice de ce o interzicere prin lege a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) nu ar încălca libertatea religioasă, nici nu ar fi un amestec al guvernului în treburile unei Biserici.

Invitat la o televiziune, Poturaev a afirmat că BOU este subordonată Patriarhiei Moscovei, de aceea interzicerea ei „nu are legătură cu credința, nu are legătură cu libertatea de conștiință”.

Deputatul lui Zelenski a adăugat:

„O organizație religioasă este o formă de organizare socială.”

De aceea, interzicerea unei Biserici „nu are legătură cu Hristos”.

Cine crede altfel, a decretat Poturaev, „este pur și simplu dezinformat”.

În paranteză fie spus, BOU și-a anunțat despărțirea de Patriarhia Moscovei în mai 2022, proclamându-și autocefalia la două luni de la invazia Rusiei în Ucraina.

Dar nu asta ne interesează aici.

Deși pare doar ineptă, copiată din manualul Micului Stalinist, declarația lui Poturaev este în realitate mult mai perversă și mai toxică.

Extrem de interesant, ea amintește frapant de o declarație a lui Vasile Bănescu făcută în luna ianuarie.

Atunci, purtătorul de cuvânt al BOR îi îndemna pe românii din Ucraina (în majoritate, membri ai BOU) să se resemneze în fața prigoanei, să se supună presiunilor autorităților, să-și abandoneze Biserica în care au fost botezați și să treacă la noua Biserică creată și agreată de regim.

Chiar dacă aceasta nu este recunoscută nici de BOR, nici de o altă Biserică Ortodoxă.

Poturaev și Bănescu par să vorbească aceeași limbă.

Poturaev limpezește acum ce sugera Bănescu atunci.

Prin declarațiile lor, tandemul Poturaev-Bănescu relativizează însăși ideea de „Biserică”. Degradând-o la nivel de „organizație socială”, o pun pe același palier cu o asociație de locatari.

O de-sacralizează.

Afirmând că mutarea de la o Biserică la alta nu are nici o importanță, pentru că „nu are legătură cu Hristos”, se relativizează nu doar ideea de Biserică. Nu doar ideea de Credință.

Este relativizat însuși Hristos!

Că reprezentantul regimului Zelenski îl relativizează pe Hristos nu e o mirare. La urma urmei, Zelenski este cel care i-a oferit Papei o „icoană” cu Maica Domnului din care Hristos dispăruse.

Grav este ce se întâmplă cu Biserica Ortodoxă Română.

În Plandemie, invocând motive de igienă și profilaxie, Sinodul BOR a cerut preoților să folosească la Împărtășanie lingurița de plastic de unică folosință.

BOR acredita astfel în mod halucinant posibilitatea ca Virusul să existe în Sfântul Potir. Să fie „conlocuitor” cu Hristos.

Viața și Moartea la un loc este o aberație logică și teologică.

Îndoindu-se de Hristosul din Potir și din Linguriță că este Viața însăși, Sinodul BOR a validat Moartea.

Și și-a pierdut Capul. Pentru că Hristos este capul Bisericii.

Revenirea de către Sinod asupra hotărârii, după nici 24 de ore, ca urmare a reacției de revoltă fără precedent a credincioșilor și clerului, nu a reparat Răul produs.

Nu a spălat Lepădarea!

(Ierarhia BOR nu și-a cerut nici până acum iertare față de credincioși pentru episodul „Lingurița”, pentru închiderea bisericilor și pentru „Paștele întemnițat”, pentru propaganda pro-vaccin și pro-frică din timpul Plandemiei.)

Mai grav: evenimentele ulterioare au dovedit că episodul Lingurița și întreaga complicitate cu Dictatura COVID nu au fost niște erori. Ci par să facă parte dintr-un plan. Dintr-o nouă „Cale” pe care este ispitită să rătăcească Biserica.

Scandalul Calendarului, care a zdruncinat BOR în Săptămâna Patimilor, se înscrie pe aceeași Cale a relativizării lui Hristos.

Potrivit „Calendarienilor”, data Învierii și întregul Timp Bisericesc nu sunt decât niște CONVENȚII sociale - vorba lui Poturaev - „fără legătură cu Hristos”.

Fac parte din aceeași categorie mundană cu Luna Cadourilor, Ziua Recoltei sau Festivalul Zaibărului.

Poturaev, mai brutal la Kiev, Bănescu et Co. mai insidioși la București, susțin că aceste „convenții” trebuie lăsate la latitudinea autorităților.

Bisericile înseși – ca „forme de organizare socială” (deci tot niște „convenții”)  – au datoria să se supună Autorităților.

Înainte de Dumnezeu. Și chiar împotriva Lui. Așa cum a făcut BOR în pandemie.

Altminteri, riscă să fie sancționate sau chiar interzise.

Are loc astfel o răsturnare demonică prin care Statul Îi ia locul lui Dumnezeu și Omul Îi ia locul lui Hristos.

Alungat din Biserică, negându-I-se prezența FIZICĂ în Potir și relativizându-I-se Învierea, Hristos este exilat într-o metaforă.

În loc de Dumnezeul cel Viu, devine un personaj literar. O Ficțiune.

Ce propun Paturaev la Kiev și Bănescu pe Dâmbovița este o „convenție de Hristos”.

Un Dumnezeu de Plastic.

Un Mântuitor de unică folosință.

Quo Vadis, Domine?