Însemnări la fragmentul evanghelic citit la Sfînta Liturghie în Duminica a patra după Sfintele Paști (Ioan 5, 1-16)

Scăldătoarea cu cinci pridvoare de formă trapezoidală (de circa 120 de metri lungime pe 60 de metri lățime cu adîncimea de 20 de metri) și făcătoare de minuni numită în aramaică Vitezda, „casa îndurării", construită în perioada Macabeilor, mai purta denumirea de Scăldătoarea Oilor, deoarece se afla în apropiere de Poarta Oilor, unde se ținea un important tîrg de oi pentru jertfele de la templu. Era alimentată dintr-un rezervor colector al apei de ploaie din zona nordică mai înaltă a Ierusalimului[1]. Particularitatea consta, după cum precizează Evanghelistul, în faptul că un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întîi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut.

Omul cel slăbănog despre care este vorba în această narațiune consemnată de Sfîntul Apostol Ioan se afla între semeni de-ai săi – mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptînd mișcarea apei. Izbitoare este singurătatea acestui om neputincios aflat în mijlocul mulțimii aceleia, situație în care se găsea de  treizeci și opt de ani – aspect înspăimîntător-definitoriu pentru societatea evreiască din acea vreme! Nu am om, ca să mă arunce în scăldătoare, cînd se tulbură apa – Îi spune el lui Iisus – că, pînă cînd vin eu, altul se coboară înaintea mea. E imposibil să numărăm împrejurările în care, de-a lungul celor aproape patruzeci de ani (echivalentul a cel puțin două generații), tulburîndu-se miraculos apa, de slăbănogul acesta să nu se fi milostivit niciun om! Cu adevărat, un alt Diogene ar fi fost îndreptățit să caute cu lumînarea aprinsă ziua-n amiaza mare UN OM în acea societate egoistă și meschină, reprezentată intelectual de inși capabili de a reacționa dogmatic, după vindecare: Este zi de sîmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul!

Tema singurătății din acest fragment evanghelic e împletită cu tema lipsei iubirii, căci doar într-o asemenea cumplită raportare interumană, restrînsă doar pe orizontala simbolizată matematic prin semnul minus (–), se pot petrece fapte similare. Minus-iubirea cu pricina nu putea fi anihilată decît de intervenția verticalității, adică prin raportarea la Dumnezeu, care, tot matematic, e simbolizată prin plus (+), semnificînd crucea, jertfa de bunăvoie. Iată sensul pe care-l gîndesc vindecării minunate prezentate în Evanghelia rînduită meditației noastre în cea de-a patra duminică după Sfintele Paști. Nu vă mirați de aceasta – le va spune Iisus iudeilor înverșunați care n-aveau ochi de văzut și nici urechi de auzit Adevărul – că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osîndirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis. (Ioan 5, 28-30). Aceste cuvinte de foc sînt de o actualitate tulburătoare.

Făcînd o asociație cu pilda bunului samarinean (cf. Luca, 10, 25-37), mă întreb dacă o asemenea indiferență crasă, o asemenea împietrire a inimilor întinsă pe durata a treizeci și opt de ani, ca rezultat al unei mentalități din care evident lipsea iubirea față de semeni, ar fi fost posibilă la oricare alt popor nesemit contemporan evreilor de la începutul erei creștine…

Întrebarea o formulez retoric și pentru zilele noastre supertehnologizate, cînd putem găsi foarte ușor o puzderie de filmulețe cu orori surprinse cu o liniște diabolică (mi-e de neînchipuit abisul sufletesc al unor firi ca ale acelora care, asistînd ocazional la felurite mîrșăvii cotidiene, în loc să ia atitudine sărind în ajutor, activează telefoanele mobile și iau distanța cameramanilor plătiți să livreze publicului gură-cască amator de scene șocante, atroce, stimulînd adrenalina – în acele cazuri fiind totuși vorba despre măsluiri cinematografice!)... Doar în multiplicarea drăcească a unor asemenea firi nesimțitoare îmi explic pasivitatea masivă dinaintea plandemoniei contemporane și chiar acceptarea entuziastă din partea unora a argumentelor „specialiștilor" cointeresați material pentru purtarea măștilor, „distanța socială" (într-un tîrziu, neșcoliții politruci urmași ai activiștilor de odinioară, atenționați, au înțeles gafa semantică și au trecut la utilizarea sintagmei corecte: distanțarea fizică!), arestarea la domiciliu etc. Doar din marea milă a lui Dumnezeu (slavă Ție, Părinte!), criminalii mînuitori de eprubete și cei care-i plătesc au ratat în prima fază atingerea obiectivelor drăcești de stîrpire a populației planetei; mai au însă o speranță: „vaccinarea" cît mai multor naivi (care a fost, de fapt, miza inițială a plănuitorilor covidici, după cum reiese clar din presa liberă). Nu le ajuta, Stăpîne, și Te implor ascultă rugăciunea mea de luminare grabnică a minților și de spălare a inimilor tuturora cu iubirea adevărată arătată de Hristos omenirii!