Vineri, 29 septembrie, s-au împlinit 4 ani de când Teodora Stamate, copila minunată, ce a înfricoșat și cancerul cu zâmbetul ei curat, a pășit în Împărăția cerească a luminii, a bucuriei desăvârșite, a Domnului nostru Iisus Hristos, izvorul vieții și al bucuriei, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

Curăția sufletului ei, oglindită în ochii plini de lumină și mai senini ca cerul, a inspirat nu doar tineri, copii, ci și oameni de toate vârstele, care se folosesc de tăria credinței Teodorei în a înfrunta cu vitejie și bucurie, o bucurie nepământească, durerile, chinurile și necazurile.

Vă prezentăm câteva fragmente dintr-o mărturie emoționantă a mamei Teodorei, care a vegheat-o cu dragoste nețărmurită de mamă, până la ultima ei suflare.

„Sunt așa de fericită când știu că îl am pe Dumnezeu!”

„Nădăjduiam și așteptam clipa în care organismul Teodorei să înceapă să lupte împotriva celulelor canceroase, așa cum citisem în mai multe articole. Dar Dumnezeu a avut un alt plan pentru noi! Trupește, Teodora slăbise mult, dar sufletește, duhovnicește,  se întărea și creștea foarte mult…  ,,Sunt așa de fericită când știu că îl am pe Dumnezeu!” – spunea Teodora.

În fiecare dimineață, după Rugăciunile de dimineață și Canonul Sfintei Împărtășanii, primea cu multă umilință Sfintele Taine. O perioadă, la Biserică, soțul a făcut zilnic Sfânta Liturghie la care participa și Teodora așezată pe un pat pliant. Duminica asculta acasă, la radio Trinitas, Sfânta Liturghie.

Nevoințele și credința Teodorei

În ultima perioadă, venea tatăl meu și împreună cu soțul îi făceau Sfântul Maslu în fiecare seară. Odată a venit și Maria, verișoara ei cea mai apropiată, împreună cu familia ei. În timpul Slujbei pe Teodora au cuprins-o niște dureri cumplite. Atunci tatăl meu și rudele au ieșit în hol și au continuat slujba, iar eu împreună cu soțul am așezat-o pe Teodora când în scaun, când într-un pat, când în altul. La sfârșitul slujbei, durerile au mai lăsat-o și rudele au venit în cameră iar Maria s-a așezat lângă Teodora pe marginea patului ei. Atunci, Teodora, cu vocea ei  caldă, i-a spus verișoarei: ,,Maria, eu am să mor!” Am început cu toții să plângem, dar Teodora, cu multă înțelepciune, a schimbat subiectul. ,,Știi, Maria, mama mi-a cumpărat rechizitele pentru școală. Îmi dai, te rog, mama, cutia cu rechizite?”. După ce i-a arătat cu entuziasm toate rechizitele, a încheiat spunând: ,,Vi le las vouă pe toate!”

În ultima ei vineri a spus că ar mânca niște cereale. Eu m-am bucurat că vrea să mănânce ceva și i-am spus că-i aduc imediat cereale cu lapte. Ea s-a uitat mirată la mine și mi-a spus: ,,Mamă, dar astăzi este vineri!”. A ținut toate posturile. O singură dată, la spital, la rugămințile mele, că făcea tratamentul foarte greu cu citostatice, a mâncat de frupt în post și s-a simțit foarte rău. Am chemat doctorița care era de gardă, ea nu a știut ce să-i facă, dar, ușor, ușor, și-a revenit și nu a mai vrut niciodată să mănânce de frupt în post.

„Da, Alexandru, în toate am fost prima, și la moarte voi fi tot prima!”

Cu o săptămână înainte să plece, pe la două noaptea, s-a simțit foarte rău și ne-a spus să-l chemăm repede pe Alexandru, fratele ei. Fratele dormea sus împreună cu Andrei și Cristina. Când a ajuns la Teodora, i-a dat multe sfaturi folositoare pentru suflet. I-a spus că viața aceasta este o pregătire pentru cea veșnică și să fie bun ca împreună să ne bucurăm veșnic de Împărăția lui Dumnezeu. I-a spus să nu fie șmecher, că șmecherii nu se mântuiesc! La final i-a dăruit calculatorul ei și l-a rugat să aibă grijă de mama! Alexandru i-a spus Teodorei că trebuie să se facă bine că ea a fost mereu un exemplu pentru toți și prima în toate.

Teodora i-a răspuns: ,,Da, Alexandru, în toate am fost prima, și la moarte voi fi tot prima!”. După ce a terminat convorbirea cu Alexandru a spus că nu mai vede, nu mai aude și simte gust de metal în gură. Părintele a stropit-o cu aghiasmă, a uns-o cu ulei sfințit și Teodora și-a revenit. Era atât de bucuroasă că vede și aude din nou, de parcă toate problemele dispăruseră. După ce i-a dat calculatorul lui Alexandru, a continuat să-și împartă lucrurile.

„Știe Dumnezeu de ce trebuie să rămâi astăzi acasă!”

În ultima noapte, Teodora ne-a rugat să rămânem cu ea. Noi nu ne gândeam că este ultima noapte, deși seara i-a spus părintelui să-l sune pe tatăl meu, preot, pentru Sfânta Liturghie de Duminică. Părintele i-a spus: ,,Teodora, se va supăra Dumnezeu pe noi dacă nu merg la Sfânta Liturghie!”, iar Teodora i-a răspuns: ,,Știe Dumnezeu de ce trebuie să rămâi astăzi acasă!”.

(Întreaga mărturie o puteți citi în următorul număr al Revistei ATITUDINI)

Teodora Stamate este înmormântată în cimitirul mănăstirii Paltin Petru-Vodă, ctitoria Părintelui Justin Pârvu (foto).

Citiți și Teodora Stamate adună în rugăciune mulți copii la mormântul ei