Cum nu prea obișnuiesc să cred în coincidențe, prezum că boicotul comun al celor patru judecători ai Curții aduși acolo de către PSD este un act deliberat și are prea puțin de-a face cu cauza în sine. Intenția de debarcare a lui Ilie Bolojan este cât se poate de explicită. Iar dacă după acest eveniment alianța la guvernare a celor patru partide și jumătate se menține, atunci cele mai mari șanse de a deveni premier într-un nou guvern, în care raportul de forță să se regleze diferit, le are Sorin Grindeanu.

Ilie Bolojan, în mai multe rânduri, s-a angajat să demisioneze fără ezitare în eventualitatea în care vreuna din asumările de răspundere este respinsă. Desigur, el s-a referit explicit la posibilitatea unei respingeri de către Parlament și a pornit în acest raționament de la premisa că, într-o asemenea eventualitate, coaliția nu mai funcționează, iar el nu-și mai găsește rostul în poziția de prim-ministru și e lipsit de susținerea politică necesară. Este un raționament cât se poate de logic. Atâta doar că asumarea răspunderii pe legea pensiei și vechimii magistraților s-a împotmolit abia la Curtea Constituțională. Conform celor mai mulți dintre analiști, o respingere pe fond venită din direcția Curții Constituționale echivalează cu o decizie de respingere din partea Parlamentului. Până în prezent, nu a avut loc decât o respingere pe formă, situație care i-a permis lui Ilie Bolojan să ignore propriul angajament de a demisiona. Acum însă, disputa este pe fond.

Este adevărat că soluția nu a fost dată. Procedând în litera și spiritul Constituției, toți cei patru magistrați numiți la insistențele PSD, pe algoritmul politic al acestui partid, au solicitat acordarea unui timp în vederea documentării și aprofundării temei în sine și, mai mult decât atât, au solicitat și un studiu de impact. Din punct de vedere legal, această poziționare a celor patru este în ordine. Nu înseamnă, până una-alta, o respingere a legii, dar presupune, în schimb, amânarea.

Amânarea până în 14 ianuarie înseamnă, de facto, însă, o respingere. Dintr-un motiv foarte simplu: actul normativ, dacă nu intră în vigoare până la finele acestui an, nu mai este valabil, iar procesul legislativ trebuie luat de la zero. Ceea ce, la pachet, implică și renunțarea de către România la o sumă de circa 300 de milioane de euro, care urma să fie acordată de Uniunea Europeană cu condiția respectării angajamentului ca legea să intre în vigoare în acest an. Prin urmare, dacă procesul legislativ trebuie luat de la zero, în mod logic ne aflăm în situația în care legea, în forma ei actuală, a fost respinsă — o respingere prin inacțiune, dar cu valoare, prin finalitatea ei, de respingere instituțională. Și nu trebuie uitat o secundă că această amânare nu vine din cosmos, ci este consecința directă a unei decizii adoptate de CCR.

Cred că am căzut de acord că ne aflăm într-o situație echivalentă cu cea în care majoritatea parlamentară ar fi respins adoptarea prin asumare de răspundere a actului normativ. Nu a făcut-o plenul, a făcut-o CCR — și nu în mod direct și ostentativ, ci pur și simplu printr-o amânare care este în conformitate cu legea și al cărei efect, de facto, este respingerea, din simplul motiv că procesul legislativ trebuie reluat de la zero. Iar bugetul de stat pentru 2026 este literalmente aruncat în aer.

Ce om cu capul pe umeri poate pune ceea ce s-a întâmplat la CCR sub semnul unor simple coincidențe sau doar al unei conjuncturi? Este cât se poate de clar că Sorin Grindeanu, în stilul său duplicitar, bine învăluit în aparențe, a decis să-i facă vânt pe scări lui Ilie Bolojan, urmând ca, la începutul anului viitor, să vedem la Palatul Victoria un alt guvern — situație în care ar putea fi măturați din pozițiile-cheie și o serie întreagă de demnitari aparținând USR.