Un talentat scriitor debordant pe Facebook i-a făcut ferparul regretatului (de către unii) Toader Paleologu. Îl publicăm ca Opinie, omițând însă cuvintele mai tari care-i lipsesc oricum din anatomia și fiziologia fostului fiu al celui mai longeviv turnător din lumea literară a greco-bulgărimii pripășite în România.

Are cuvântul Abel Dimitriev:

„Theodor Paleologu este ce se întâmplă când un manual de bune maniere își pune sterilet și se xxxe doar în cur cu o criză de superioritate. Este un cârnat de intelectual. Mic. Dar pretențios. Scund. Dar privește lumea de sus.

Este tuns și aranjat cu o meticulozitate de ceasornicar elvețian defect. Ticăie doar cât să încapă perfect în ghiveciul de la Bruxelles. Sau în vitrina unui salon din Cotroceni.

Este decorativ. Și complet. Absolut. Structural inutil. Întruchiparea perfectă a unui corp banal. O alegorie tristă despre triumful inevitabil al efemerului.

Th. E. Odor. Pale. Ologu. Ce nume. Sună a ceva prăfuit. Scos din formol. O carte veche pe care n-a mai deschis-o nimeni de o sută de ani, dar pe care toată lumea se preface că a citit-o. Sună a naftalină. A bibliotecă cu parchet care scârțâie. A ceai de lavandă băut dintr-o ceașcă de porțelan ciobită.

Conservatorismul lui nu are nicio treabă cu viața, sângele, pământul sau cu borșul de pește. Conservatorismul lui Paleologu este o abstracție. O estetică. O formă de snobism intelectual.

Este o gargară cu Platon înainte de culcare.

O postare pe Facebook în care citează din Titu Maiorescu și deplânge, cu o tristețe diafană, decăderea limbii române, în timp ce el însuși folosește cuvinte care sună ca un diagnostic medical pentru sifilis, gonoree și alzheimer.

Nu este conservator. Este administratorul cimitirului cultural. Un cioclu al ideilor, care se plimbă printre morminte și se plânge că morții fac prea multă gălăgie.

Este genul de conservator care, dacă l-ar vedea pe Eminescu scriind Doina l-ar acuza de discurs al urii și incitare, fascism și putinism. Cu toate că în Doina Eminescu ataca în special pe muscali. Dar acum totul este putinism. Inclusiv naționalismul. Care prin excelență este anti rus. Rațiune și logică? Dă-le-n xxxxx lor.

Propagandă și snobism. Asta da. Conservatorismul lui e un safe space. Este atât de conservator încât până și useriștii i-au lecții de progresism de la el.

Paleologu iubește tradiția doar dacă e moartă. Îi place un naționalism de muzeu, expus sub sticlă, pe care să-l explice doar el doct, cu monoclu.

Dar când tradiția trăiește, când urlă din pieptul unor călugări. Când e neregizată. Paleologu face urticarie. El nu suportă autenticul. Dacă nu e rafinat ca o pagină din Cărtărescu e kitsch. Dacă are vlagă, e legionar.

Paleologu este supapă de presiune. Opoziția loială. Câinele de pază. Care latră atât cat îi este îngăduit lanțul. Conservatorismul cu permis de sistem și acreditat de ong-uri globaliste. Gardianul care ne spune aveți voie să fiți români, dar doar în formele acceptate de mine. Să nu cântați prea tare. Să nu fiți prea pasionali. Este un dresor de câini care vrea să transforme lupul într-un chihuahua.

Nu este un intelectual. Este un eunuc voluntar. S-a castrat singur de orice urmă de vitalitate națională, doar ca să fie acceptat în orgia politică de la Bruxelles.

Un fătălău ideologic.

Un onanist al corectitudinii politice.

Un inchizitor al culturii române care plimbă prin haremul istoriei și se laudă că el înțelege cel mai bine femeile. Deși n-are cu ce să xxxă.

Este genul de intelectual care după ce a citit Republica lui Platon tot ce a înțeles e că gardienii trebuie să controleze poeții. E dovada vie că poți citi Hegel până ți se usucă ochii în cap și tot poți rămâne sclav.

El iubește România. Iubește cultura locală. Iubește istoria. Dar le iubește asemenea unui colecționar de fluturi. Moarte. Prinse în bolduri. Etichetate frumos în latină și expuse sub un geam de sticlă.

Asta e tradiția pentru el. Un exponat de muzeu. Ceva despre care să țină prelegeri plictisitoare, pe un ton monocord, unor tineri cu priviri goale care speră să primească o notă de trecere.

Dar când fluturele trăiește. Când dă din aripi. Când zboară haotic și imprevizibil. Când e viu? Atunci Teodor Paleologu face hemoroizi la gură.

Scuipă cu aere de superioritate morală. Când tradiția coboară din muzeu și iese în stradă. Când urlă din pieptul unor călugări sau al unor suporteri de fotbal. Când capătă formă în muzica populară sau într-o melodie patriotică, atunci Paleologu se încruntă. Se strâmbă. Își ajustează monoclul invizibil și dă verdictul, cu o scârbă abia reținută: Legionar.

Le. Gio. Naar. Aceasta este bâta democratică a nomenclaturii. Este arma pe care o folosesc de 35 de ani pentru a zdrobi orice formă de opoziție. Este glonțul de argint al sistemului.

Când sistemul vrea să te discrediteze, te face putinist.

Când auto intitulata elită vrea să te anuleze, te face legionar.

Este o teroare istorică. Un reflex pavlovian.

Iliescu a folosit-o în 90 împotriva lui Rațiu și Coposu. Sistemul o folosește azi împotriva opoziției.

Câinii de pază ai sistemului o folosesc împotriva unor călugări. Folosesc arma progresismului pentru a ataca o manifestare a spiritului național și religios pe care ei ar trebui, ca pretinși conservatori, să le apere.

Îi spăla picioarele lui Băsescu și la cur pe Udrea și acum i-o xxxx lui Nicușor.

A avansat, sub oblăduirea atât de acaparatoare a PSD-ului. Se pretinde anti sistem. El. Îndestulat de granturi și favoruri globaliste.

Este un bibelou de porțelan așezat pe un morman de căcat.

O contradicție pe două picioare.

O bășină intelectuală a unei epoci moarte.

Este atât de castrat de frica de a nu supăra mansarda încât a devenit polițistul lor.

Este lipsit de vitalitate. De vlagă. De suflu. Dar dă lecții despre viața spiritului național.

E ca și cum un cuckhold ar ține un seminar despre masculinitate alpha. Este o fraudă. O notă de subsol în autobiografia lui Băsescu.

Unghia mucegăită a lui Steinhardt. Un Jurnalul fericirii scris de un temnicier comunist.

Știi ceva Teo, nu-mi pare rău că te-am votat. Chiar dacă îmi vomitam în gură la aroganța ta kitchioasă când te auzeam cum te crezi comandant de oștiri macedonene. Îmi pare rău doar că ai murit.

Dumnezeu să te ierte!”

Abel Dimitriev