Și-a pierdut capul pentru că a prețuit Adevărul mai mult decât Viața. O lecție teribilă pentru zilele noastre, când valorile sunt relativizate și Adevărul își pierde majuscula și se multiplică democratic: fiecare cu „adevărul” lui.

FILMUL

Suntem în timpul lui Irod Antipa, care domnea peste Galileea și Pereea, după ce regatul tatălui său, Irod cel Mare (cel cu Magii și cu Uciderea Pruncilor), fusese împărțit celor trei fii ai acestuia.

Spre ghinionul lui, Antipa, un ins laș, șovăielnic, meschin și vicios, va fi pomenit de Istorie doar pentru că s-a ciocnit cu doi coloși: Ioan Botezătorul și Iisus Hristos.

Ioan, călit în asceza din pustie, unde se îmbrăca în piei de animale și se hrănea cu lăcuste (unii susțin că este o eroare de traducere și că, de fapt, ar fi vorba de roșcove) și cu miere de albine sălbatice, era exact opusul lui Irod: curajos, tăios, direct.

„Nu este trestie clătinată în vânt”, îl caracterizează Iisus.

 În scurt timp, Ioan ajunge piaza rea a Establishmentului, Nu iartă pe nimeni:

-        îi mustră pe farisei și pe saduchei (Politicienii și Biserica) pentru fățărnicia și viața vicioasă,

-        pe vameși (Finanțele) pentru lăcomie,

-        pe ostași (Armata și Poliția) pentru cruzime.

Mai rămăsese Șeful Statului. Capul putreziciunii Sistemului.

Ioan nu ezită: îl acuză pentru viața sa nelegiuită. (Atenție: în acele vremuri, Legile lui Dumnezeu nu difereau de legile oamenilor!).

Irod trăia în concubinaj cu Irodiada, soția fratelui său Filip. Pentru aceasta, Antipa se despărțise de nevasta sa legitimă și își exilase fratele.

Deși legea iudaică prevedea căsătoria de levirat: dacă un bărbat murea și nu avea copii, fratele său trebuia să se căsătorească cu nevasta acestuia și să-i facă copii, aceasta nu i se aplica lui Irod.

Fratele lui, Filip, trăia, ba avea și urmași, pe nurlia Salomeea, care avea să devină complice la asasinarea lui Ioan. 

 Pentru că nu regele, ci Irodiada, simțindu-se ofensată de mustrările lui Ioan, i-a vrut acestuia capul cu orice preț (să te ferească Dumnezeu de hormonii amantei ajunse la guvernare!).

Ca să scape de gura cicălitoarei din pat, Irod trimite în secret ostași să treacă granița (Iordanul), în Galileea, regiune care nu se afla sub jurisdicția sa și unde propovăduia Botezătorul. 

Este o adevărată operațiune specială a acelor vremuri, în urma căreia Ioan este prins și închis într-o temniță aflată în localitatea Macherus, la 50 de kilometri de Ierusalim.

Acolo, are loc un episod dostoievskian: Irod îl vizitează pe Ioan în temniță și cei doi au o lungă discuție.

Regele este fascinat de ce aude de la prooroc și convins că este omul lui Dumnezeu.

(„Irod se temea de Ioan și cu drag îl asculta”, relatează evanghelistul Marcu).

VICLENIA

Dar, de la Eva încoace, viclenia femeii s-a dovedit irezistibilă, capabilă să răstoarne lumea. Și, iată, să taie capete.

Stratagema fatală este pusă la cale cu ocazia serbării zilei regalului său concubin. Vestea despre opulența și rafinamentul banchetelor lui Irod Antipa ajunsese până la Roma.

De data aceasta, regele organizează ospățul în palatul din Macherus, unde, jos, în temniță, era închis Ioan. Ocazia perfectă pentru femeia dracului.

Asemenea petreceri se încheiau negreșit cu dansuri păgâne, deși erau împotriva preceptelor legii iudaice. Irodiada o pune pe tânăra ei fiică, Salomeea, să execute un asemenea dans lasciv, în fața bărbatului ei, cu creierii încețoșați de aburii băuturii.

Unduirile languroase ale tinerei îi vor fi ațâțat regelui gânduri prea puțin părintești, drept care la sfârșitul dansului explodează: „Cere de la mine orice vei voi și îți voi da!” 

De parcă stripteuza nu l-ar fi crezut, el supralicitează: „Și s-a jurat ei: orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu!”

Pretenția Salomeei, bine instruită de maică-sa, trebuie că a căzut în capul regelui ca o găleată cu gheață, trezindu-l din beție: „Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul!”

Regretele lui Irod sunt tardive. Iar omul era prea orgolios pentru a nu-și respecta cuvântul. 

Tipsia însângerată cu capul tăiat al proorocului ajunge din mâinile fetei în cele ale cumplitei sale mame.

Sistemul a învins! Sistemul învinge întotdeauna, am fi tentați să zicem.

Oare?

PEDEPSELE

Irod mai trăiește șapte ani după uciderea lui Ioan, și moare ca un mizerabil în exil, trimis de Împăratul Caligula în orașul Lerida, astăzi în Spania.

Irodiada, care îl însoțește în surghiun, moare și ea nu după mult timp, în aceeași mizerie. Nu înainte de a asista însă la moartea cumplită a fiicei sale.

Salomeea, care îi însoțește pe Irod și pe Irodiada în exil, traversează într-o iarnă râul înghețat Segre. Însă gheața se sparge, și dansatoarea fatală cade în apă până la gât, care îi este prins între ghețuri.

Curentul îi trage trupul în aval atât de puternic, încât capul îi este retezat de tăișul gheții în care era prins. 

Corpul nu i-a mai fost găsit, dar capul îi este adus pe tipsie mamei înnebunite de durere.

Cercul se închide.

ZIUA PRESEI

Revenind la Ioan Botezătorul: se vorbește prea puțin despre curajul său de a spune adevărul în față. De a nu tăcea în fața mizeriilor sociale, politice și culturale ale vremii sale.

Astăzi, i s-ar spune „Formator de Opinie”.

„Editorialele” sale, clamate în fața unor mari mulțimi de oameni, veniți de departe să-l asculte, magnetizau masele. Erau adevărate diatribe la adresa societății putrede și a sistemului veros.

Ioan a fost un ziarist avant la lettre. Și un model pentru modul în care trebuie făcută presa. 

Ziaristul nu trebuie să fie „trestie clătinată de vânt”.

Adevărul nu trebuie ascuns. Nici schilodit în funcție de interesele reporterului. Trebuie spus cu orice risc. Cu orice preț. Chiar cu prețul vieții. 

Spre deosebire de socialistul Gelu Ruscanu, care a văzut Idei, Ioan Botezătorul îl văzuse pe Dumnezeu.

Pe 29 august, când este prăznuită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ar trebui să fie adevărata Zi a Presei. Și, poate, Ziua Sfinților Închisorilor