ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Se pare că, la Casa Albă, s-a terminat ața de pe mosorul prezidențial. Joe Biden a devenit incomod pentru prea multă lume, inclusiv pentru aliați. Dar să te descotorosești de el pare o misiune imposibilă.

O analiză ZeroHedge pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

După o săptămână în care procurorul special Robert Hur a declarat pe un ton calm că președintele Biden este „un om în vârstă, bine intenționat, cu o memorie proastă” și cu „facultăți diminuate” – un om care nu și-a putut aminti când a început și când s-a terminat mandatul său de vicepreședinte și, nici măcar, „în ultimii ani”, când a decedat fiul său Beau – atenția minuțioasă acordată capacității lui Biden de a-și exercita funcția de președinte a atins paroxismul în presa centrală, unii analizând cu toată seriozitatea căile prin care s-ar putea renunța la o candidatură fragilă pentru realegerea lui Biden.

Raportul procurorului special era deja negativ în sine, dar Biden însuși a aruncat gaz pe foc săptămâna trecută:

- a făcut referire în două rânduri din greșeală la cancelarul german decedat Helmut Kohl în timp ce vorbea despre discuțiile cu o femeie vie, Angela Merkel;

- a citat o discuție pe care a avut-o cu François Mitterand – președintele francez mort acum 27 de ani – deși dialogul a avut locîn realitate cu actualul președinte francez, Emmanuel Macron;

- cu ocazia unei conferințe de presă care avea ca scop întărirea încrederii în capacitatea sa mintală, Biden s-a referit la președintele egiptean El-Sisi ca la președintele Mexicului.

Săptămâna trecută a fost marcată și de un sondaj șocantal NBC News, care a dezvăluit că 62% dintre alegătorii înscriși au „îngrijorări importante” de a afla dacă Biden are capacitatea mintală și fizică necesare unui al doilea mandat.

Doar 34% dintre intervievați au îngrijorări serioase legate de capacitățile lui Trump, deși acesta nu are decât patru ani mai puțin decât Biden, care a împlinit deja 81 de ani.

Luni, Politico a analizat căile prin care Partidul Democrat s-ar putea orienta spre un alt candidat decât Biden.

Mai întâi, să notăm că expirarea termenului pentru completarea majorității buletinelor înseamnă că este prea târziu pentru un nume cu greutate să intre în alegerile preliminare ale Democraților.

Iar campania electorală a obscurului Dean Philips – care a subliniat slăbiciunile candidatului Joe Biden – nu a reușit să convingă.

Charlie Mahtesian și Steven Shepard de la Politico consideră de asemenea că este puțin probabil să asistăm la o revoltă a delegaților lui Biden la Convenția Democraților.

Ei cred că este mai plauzibil un scenariu în care Biden merge până la capăt cu candidatura în alegerile preliminare, apoi – sub presiunea tot mai mare a opinie publice, a presei și a clasei politice – anunță că nu mai dorește să fie reales și le spune delegaților săi să voteze pentru altcineva la Convenția națională, care se va ține la Chicago, între 19 și 22 august.

Biden ar putea susține un candidat, însă delegații săi nu vor fi obligați să voteze pentru preferatul lui.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, care a dus o bizară non-campanie proprie – inclusiv o dezbatere cu speranța Republicană de la acea vreme, Ron DeSantis – s-ar afla printre principalii pretendenți, alături de guvernatorul Illinoisului, JB Pritzker, și de guvernatoarea Michiganului, Gretchen Whitmer.

Toată această tevatură ar putea duce la un mare circ, scrie Politico:

„Convenția Democraților, în general o afacere dinainte rezolvată, ar putea fi acum plină de drame. Dat fiind că Democrații i-au lipsit pe așa-zișii lor „super-delegați” de cea mai mare parte a puterii acestora după 2016, acești actuali și foști lideri de partid și oficiali aleși ar putea obține să aibă loc un al doilea tur de scrutin la Convenție.

„Aceasta le-ar da o influență importantă în alegerea unui candidat cu ocazia luptei electorale de la Convenție, însă este posibil ca aceasta să fie cu prețul redeschiderii controversei din 2016 privind rolul jucat de conducerea partidului în distrugerea șanselor lui Bernie Sanders la învestitură.”

Un aspect pe care Politico nu l-a remarcat este că Convenția are deja șanse să fie marcată de drame, sub forma protestelor Democraților și a altora, exasperați de sprijinul fără rezerve al administrației Biden pentru distrugerea nestăvilită a Gazei, ca răspuns la invazia Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului.

O bătaie pentru nominalizare la Convenție ar însemna haos deopotrivă în interiorul și exteriorul United Center din Chicago.

Dacă o retragere a lui Biden înainte de Convenție ar crea un circ întreg, lucrurile ar putea lua o turnură cu adevărat nebună dacă Biden ar fi nominalizat la Convenție, pentru ca apoi să moară, să demisioneze sau să se declare inapt.

În acest scenariu, statutul impune președintelui partidului să „discute cu conducerea Democrată a... Congresului și cu Asociația Guvernatorilor Democrați” și apoi să dea raportul celor aproximativ 450 de membri ai Comitetului Democrat Național, care apoi ar alege un nou nominalizat.

Haosul nu s-ar limita la Partidul Democrat: Statele ar fi nevoite să se agite pentru a tipări noi buletine de vot.

Buletinele de vot pentru militarii americani din străinătate sunt expediați la numai câteva săptămâni după Convenția Democrată de la sfârșitul lui august, iar procesul de vot va începe pe 20 septembrie, în Minnesota și Dakota de Sud.

Însă nimic din toate acestea nu înseamnă că Biden nu va continua să mormăie, să se împiedice, să privească pierdut în gol și să facă gafe în stilul său, până la alegerile din 5 noiembrie.

Totuși, după cele petrecute săptămâna trecută, mult mai puțini oameni sunt gata să parieze că Biden va fi candidatul Democraților.