Probabil mulți dintre voi vă întrebați de ce sunt oamenii dispuși să creadă niște minciuni care pot fi atât de limpede demonstrabile? Am putea tinde să afirmăm, la prima vedere, că toată situația pe care o trăim este un profund paradox. Nu a fost la fel și pe vremea comunismului?

Noi, generația post-comunistă, suntem pe deplin șocați de ceea ce au trăit părinții și bunicii noștri; mai exact, nu ne vine să credem că au putut să accepte acele " promisiuni și minciuni gogonate". Însă persoanele care au trăit în teroarea totalitaristă au cu totul o altă părere.

Comunismul, după cum știm, a luat naștere în Rusia, îmbrățișând ideologia marxistă care cuprindea principii de-a dreptul idealiste. Dictatura socialistă nu a răsărit de pe o zi pe alta, ci a venit pe un fond deosebit de favorabil. Populația Rusiei era majoritar agrară și era guvernată de o monarhie absolută, deși revoluția industrială acapara din ce în ce mai mult statele apusene, care continuau să se devolte și să facă un pas uriaș în istorie. Așadar, sărăcia masivă și instabilitatea economică din Rusia au creat premise favorabile izbugnirii revoluției din 1917, condusă de Lenin și partidul său bolșevic. Ideologia lor marxistă promitea oamenilor egalitate absolută între clase, dizolvarea sărăciei și eliberarea de societatea capitalistă. În final, marxismul promitea o lume mai "bună". Primul prim-ministru al Rusiei, Serghei Witte, a preconizat cu o deosebită acuratețe ceea ce reprezenta comunismul: „Progresul omenirii este de neoprit. Ideea de libertate va triumfa, dacă nu pe calea reformelor, atunci prin revoluție. Dar în această ultimă eventualitate, ea va lua naștere din cenușa unei istorii de o mie de ani, care va fi distrusă. (...) Încercările de a da viață idealurilor socialismului teoretic – care sunt sortite eșecului, dar vor fi fără îndoială puse în practică – vor distruge familia, credința, proprietatea, temeliile legii”. Și așa s-a petrecut! Procesul de distrugere a început treptat și a cuprins state întregi, ecoul său răspândindu-se dincolo de hotarele timpului. Dovadă este prăpastia formată între străbunicii și bunici/ părinții noștri. Pe vremea acestora din urmă, adică în plină eră comunistă, biserica, valorile creștine, istoria adevărată și accesul la informații veridice erau strict interzise. Nu e surprinzător deci ruperea aceasta de rădăcinile neamului. Nu e surprinzător faptul că din oamenii crescuți în sistemul totalitarist al secolului XX s-a născut generația noastră, o societate care îmbrățișează cu ușurință curentele din Occident, alegând să creadă în orice spiritism modern, în yoga sau în iubiri eliberatoare, lipsite de " prejudicii". Mai mult decât atât, se constată o îndepărtare tot mai mare de tradițiile și obiceiurile poporului român, uneori chiar indiferență sau dispreț față de costumele populare, cântecele și jocurile folclorice.

În acord cu Dicționarul explicativ al limbii române, civilizația reprezintă totalitatea bunurilor materiale și spirituale pe care le acumulează un popor de-a lungul timpului. Ei bine, tocmai civilizațiile de pe fiecare continent au fost programate la distrugere prin smulgerea, denigrarea și indiferența față de valorile fiecărui popor. Oamenii au primit în schimb o sumă de oportunități moderne prin care să își construiască o viață mai plăcută și mai ușoară, dar care să uite de trecutul adânc înțelenit în inima lor.

De ce acceptă oamenii, și mai cu seamă tinerii, totalitarismul de azi? Răspunsul este simplu. Fără credință în Dumnezeu, fără tradiții și fără dragoste față de valorile care definesc poporul din care face parte, orice om își pierde Sensul și idealurile din această viață trecătoare. Însă sufletul îi însetează fără încetare după un scop cert al existenței și astfel, acceptă cu zel " adevărurile" propovăduite de noua ideologie.

Nu am fost creați să trăim în neant, ci fiecare ființă umană are nevoie de rădăcini bine înfipte atât în pământ, cât și în Cer. Doar atunci există certitudine că niciun curent progresist, niciun ateism mascat în diverse ideologii, nu va putea clătina verticalitatea sufletului.