Triumful lui Putin
Liderii a treizeci și două de state, cărora li se adaugă secretarul general al ONU, participă la reuniunea găzduită de Rusia, la Kazan.
„Putin găzduiește cea mai mare reuniune a liderilor mondiali, în Rusia, de când a ordonat invazia masivă a Ucrainei.”
Așa începe un comentariu publicat de Bloomberg despre summit-ul BRICS, care se desfășoară în 22-24 octombrie, la Kazan.
Mai mult, scrie publicația americană, la reuniune participă inclusiv liderii celor mai mari națiuni ale lumii, chinezul Xi și indianul Modi.
La întâlnirea cu Putin, ambii au elogiat extinderea relațiilor dintre țările lor și Rusia.
Xi i-a promis lui Putin că „prietenia profundă” față de Rusia nu se va schimba pe fondul „haosului” care domnește în lume.
Iar Modi a afirmat că recentele sale vizite în Rusia demonstrează „relațiile noastre strânse și profunde”.
Toate acestea, scrie eufemistic Bloomberg, „subliniază dificultatea eforturilor Occidentului de a-l izola pe Putin”.
Și comentariul adaugă:
„Kremlinul încearcă să-l prezinte pe Putin ca omul care ține piept Occidentului în încercarea de a remodela ordinea mondială.”
Lucru care, judecând după tonul amar al Bloomberg, pare să îi reușească foarte bine.
Într-adevăr, Putin a izbutit marea performanță de a aplana asperitățile și tensiunile care domneau între China și India. Dar și să zădărnicească eforturile Washingtonului de a atrage India în sfera sa de influență.
Putin devine astfel pivotul alianței BRICS și liderul de facto al Sudului Global.
America - și Occidentul vasal - au vrut să îl izoleze și să îl distrugă.
Au reușit în schimb să coaguleze un pol mondial de putere care le zgâlțâie din temelii hegemonia.
Nu există pacoste mai mare decât prostia. Cu excepția Prostiei Geopolitice.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
BTI: Zăpodeni, satul cu ”primă concubină”, pretendentă la șefia Parchetului General, adjunct al procurorului general al României și naș al pretendentei, procuror șef al DNA Iași
Porumbelul păcii a zburat pe Fereastra Overton: Occidentalii simt că vine Al III-lea Război Mondial
Marco Rubio: RESTABILIȚI SUVERANITATEA NAȚIONALĂ! Concluzia Zilei: Emisarul SUA a pus bomboana pe coliva UE
Diplomația USR-istă din nou pe făraș. România plătește dar nu stă la masa UE pentru Ucraina la Conferința de la Munchen. Oana Țoiu: ”Este o mare onoare să mă aflu aici, deși n-am nimic nou de zis” - VIDEO
Marian Dumitru: După Paris 2024, simbolismul satanist devine tot mai direct. Nu e doar artă, e o declarație. Care este mesajul? - VIDEO
Recomandările noastre
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Secțiuni: Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Narendra Modi Vladimir Putin Xi Jinping
Subiecte: Marea Resetare Noua Ordine Mondială
Organizații: BRICS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)