Dincolo de fotografiile cu Zelenski, strategia europenilor a fost să-i țină pe ruși în luptă până când vor obosi. Din păcate, America a obosit prima. Iar Europa nu are un plan B.

O analiză de Wolfgang Munchau, publicată de UnHerd, pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Planul în 28 de puncte negociat de Casa Albă cu Kremlinul nu este încă definitiv. Nici pe departe. Este doar un proiect, nimic mai mult, nimic mai puțin.

În orice caz, Trump este un jucător imprevizibil – ar putea renunța în orice moment. Dar de data aceasta, nu cred că o va face.

Planul, prezentat pentru prima dată pe un canal Telegram, nu este în mod evident unul avantajos pentru Ucraina. Dar, în același timp, nu este nici o „capitulare”, iar cei care l-au descris astfel nu doresc cu adevărat pacea. Ucraina va putea să-l îmbunătățească. Dar, admit, nu cu mult. „Nu ai cărți în mână”, i-a spus Trump odată lui Zelenski. Din păcate, după recentul scandal de corupție, poziția acestuia este mai slabă ca niciodată.

În ultimii trei ani, oficialii americani mi-au spus în repetate rânduri că Ucraina nu are nicio șansă să câștige războiul. Și după ce America și-a retras sprijinul la începutul acestui an, a devenit clar că aveau dreptate: Europa nu era în măsură să umple golul.

Europenii pot fi cât poftesc apărătorii moraliști ai ordinii mondiale multilaterale care se prăbușește rapid, dar istoria va consemna că, atunci când a venit momentul decisiv, ei nu au fost pregătiți să susțină cu bani ceea ce susțineau cu vorbe.

În medie, sprijinul total acordat Ucrainei a fost de aproximativ 4 miliarde de euro pe lună în prima jumătate a anului acesta. În iulie și august, el s-a prăbușit la sub 1 miliard de euro pe lună, potrivit Institutului Kiel.

Nicio țară europeană importantă nu a fost dispusă să reducă cheltuielile sau să majoreze impozitele pentru a finanța în mod semnificativ Ucraina.

Dincolo de fotografiile cu Zelenski, strategia europenilor a fost să-i țină pe ruși în luptă până când vor obosi. Din păcate, America a obosit prima. Iar Europa nu avea un plan B.

Acum Europa nu mai are bani și nici idei. Iar Trump are un plan. El joacă pe termen lung. Discursul său dur împotriva lui Vladimir Putin a fost doar o tactică, menită să mascheze o strategie pe termen lung pentru a forța sfârșitul războiului.

Așa cum a sugerat Phillips O'Brien în analiza sa „Înșelătorie pe termen lung”, chiar și sancțiunile secundare impuse de Trump asupra petrolului făceau parte din această strategie. Acestea trebuiau să intre în vigoare pe 21 noiembrie. Și totuși, nu s-a întâmplat nimic. India și China pot continua să cumpere petrol rusesc fără să fie sancționate. Sancțiunile nu au fost niciodată serioase.

Trump are o singură prioritate: să pună capăt războiului, cu orice preț. Și are două avantaje majore în această încercare. Unul este dependența militară a Ucrainei și a Europei de SUA. Celălalt este statutul unic al Americii ca singura putere occidentală influentă cu canale diplomatice directe cu Moscova. Europenii au comis o greșeală strategică uriașă când au încheiat simultan discuțiile cu Vladimir Putin.

Astfel, planul în 28 de puncte al lui Trump a fost negociat de Steve Witkoff cu omologul său din Rusia, Kirill Dmitriev. Trebuie recunoscut că acesta pare a fi încă în curs de elaborare: versiunea care a fost divulgată a fost redactată în limba rusă și tradusă în engleză este stângace. Este detaliată, dar nu este în niciun caz un text convenit în mod oficial.

Există, totuși, câteva elemente care nu sunt negociabile. Unul dintre acestea este acordul teritorial care ar oferi Rusiei o parte din Ucraina pe care încă nu o ocupă. Rusia deține deja aproape 90% din întreaga regiune Donbas – tot Luhanskul și aproximativ trei sferturi din Donețk. Planul de pace al lui Trump ar ceda Rusiei teritoriul rămas din Donețk, împreună cu cei 200.000 de ucraineni care încă locuiesc în părțile controlate de Ucraina ale regiunii. Conform planului, teritoriul ar fi demilitarizat și ar deveni parte a unei zone tampon.

Echipa lui Trump a acceptat acest lucru deoarece a concluzionat, în mod corect, în opinia mea, că fără asta nu ar fi existat niciun acord. Putin ar fi continuat să lupte și, în cele din urmă, ar fi capturat mai mult teritoriu.

Rusia a înregistrat progrese: recent a reușit să ocupe orașul Pokrovsk, situat pe linia frontului. Ar putea dura încă un an până când Rusia va cuceri restul regiunii Donețk, înainte de a se îndrepta spre marele premiu: Zaporojie, un oraș cu aproximativ 700 000 de locuitori și capitala regiunii cu același nume. În acel moment, independența viitoare a Ucrainei nu ar mai putea fi asigurată.

Acest acord de pace nu este însă atât de unilateral pe cât susțin criticii săi. El recunoaște în mod oficial suveranitatea Ucrainei și dreptul acesteia de a adera la UE. De asemenea, permite Ucrainei să mențină o armată cu un efectiv maxim rezonabil de 600 000 de soldați. Acordul nu restricționează nici țările NATO să acorde asistență suplimentară, cu excepția anumitor categorii de arme, cum ar fi rachetele cu rază lungă de acțiune.

Dar există și câteva surprize neașteptate. Aproape că am căzut de pe scaun când am citit punctul 14, care sugerează investirea a 100 de miliarde de dolari din activele înghețate ale Rusiei în reconstrucția Ucrainei – SUA urmând să încaseze jumătate din profituri.

Este un gest tipic pentru Trump: să joace jocuri comerciale care depășesc imaginația diplomaților noștri europeni.

În plus, Europa ar fi obligată să plătească 100 de miliarde de dolari din propriile buzunare pentru asistență. Va exista un fond de investiții ruso-american pentru finanțarea proiectelor comune americane-ruse, cu profituri împărțite.

Dar, cel mai important, acordul obligă Europa să deblocheze cele 200 de miliarde de dolari din activele rusești deținute în prezent în conturi europene, în principal în Belgia.

Este o măsură dureroasă; Europa sperase că va putea folosi banii rusești ca garanție pentru împrumuturile acordate Ucrainei. Trump nu are autoritatea de a obliga Europa să elibereze fondurile – Friedrich Merz a respins deja această cerere –, dar ar putea îngreuna situația dacă Europa refuză.

Singura strategie cât de cât coerentă a Europei în ceea ce privește Ucraina a fost aceea de a reține aceste active ca pârghie pentru reparații viitoare  — un plan bazat pe ficțiunea că Ucraina va câștiga acest război.

Dar dacă Rusia și Ucraina ajung la un acord, acest plan ar deveni imposibil de pus în practică, deoarece ar fi un instrument cu care europenii ar putea sabota acordul.

O altă linie roșie în acordul de pace este ridicarea treptată a sancțiunilor. Readmiterea Rusiei în Grupul celor șapte națiuni industrializate avansate — transformându-l din nou în G8 — ar fi dureroasă pentru europeni. Rusia a fost expulzată în 2014, după ce a anexat Crimeea. Un G8 reînviat ar fi condus efectiv de Trump și Putin.

Nu este de mirare, așadar, că liderii UE prezenți la summitul G20 din Africa de Sud din acest weekend au emis o declarație în care au afirmat că doresc să facă o contrapropunere, menită în primul rând să zădărnicească planul lui Trump.

Ei au insistat asupra unui armistițiu – o propunere fără șanse de reușită. După întâlnirea de duminică de la Geneva dintre înalți oficiali americani și europeni, aceștia au declarat că au înregistrat unele progrese, fără a oferi însă detalii.

Ucraina, în schimb, a făcut câteva declarații pozitive cu privire la o nouă versiune a acordului. The Kyiv Independent a citat un înalt oficial american care a afirmat că planul a fost elaborat împreună cu Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Zelenski.

Se pare că Umerov a fost de acord cu majoritatea prevederilor acordului, după ce a adus câteva modificări, pe care le-a prezentat apoi lui Zelenski.

Atitudinile interne din Ucraina sunt, de asemenea, în curs de schimbare. Am remarcat o postare a Iuliei Mendel, fosta secretară de presă a lui Zelenski și apărătoare ferventă a Ucrainei.

În weekend, ea a scris pe Twitter:

„Țara mea sângerează. Mulți dintre cei care se opun din reflex oricărei propuneri de pace cred că apără Ucraina. Cu tot respectul, aceasta este dovada cea mai clară că nu au nicio idee despre ce se întâmplă de fapt pe front și în interiorul țării în acest moment”.

Ea are absolută dreptate în observația sa că cei mai vocali susținători ai Ucrainei în Europa sunt cei care nu înțeleg deloc realitatea militară de pe teren.

Deci, europenii îl vor încuraja pe Zelenski să continue lupta? Sunt sigur că vor încerca. Dar nu sunt sigur că vor reuși. În cele din urmă, vor renunța.

Pentru că, dacă Ucraina ar respinge acordul, Trump ar întrerupe oficial ajutorul militar și sprijinul în materie de informații acordate Ucrainei.

Kievul se bazează pe acestea ca sistem de avertizare timpurie pentru orice atacuri iminente, precum și pentru a-și ghida propriile atacuri asupra infrastructurii rusești.

Trump ar putea merge și mai departe și renunța la responsabilitatea SUA pentru securitatea Europei, pe motiv că continentul își asumă riscuri inacceptabile.

Europenii știu acest lucru, desigur. Deși în aparență pot da impresia că sunt rebeli, acțiunile lor sugerează altceva. După ce Trump a impus tarife asupra importurilor europene în această vară, UE a cedat și a acceptat o creștere semnificativă a cheltuielilor militare.

Dacă Europa ar fi dorit cu adevărat independența față de SUA, ar fi creat o uniune de achiziții în domeniul apărării, cu un mandat „Cumpărați produse europene” și ar fi început să-și reorganizeze forțele armate. Nimic din toate acestea nu se întâmplă. Și nici nu se va întâmpla. Aceasta este problema cu un grup foarte divers. Îi pasă prea mult de proceduri.

Ne putem aștepta la numeroase proteste din partea capitalelor europene în următoarele zile. Liderii vor insista că își păstrează suveranitatea în luarea deciziilor. Din punct de vedere juridic, acest lucru este adevărat. Statele Unite nu au dreptul să decidă soarta activelor rusești deținute în Europa.

Dar aceasta nu este o dispută juridică, ci una politică. Europa nu a avut niciodată o strategie viabilă pentru război – și acum devine clar că nu are nici o strategie pentru pace. Europenii nu au de ales decât să încheie un acord: nici ei nu mai au cărți de jucat.