Războiul din Ucraina nu are nici o legătură cu Ucraina, cu suveranitatea și cu integritatea ei teritorială. Nici cu sărmanul său popor. Este vorba despre putere și bani. Cu orice preț.

Când, în urmă cu câteva zile, am afirmat că Războiul Nuclear ar putea fi dorit de globaliști pentru a le ușura misiunea instaurării Noii Ordini Mondiale, mai multe voci, în public sau privat, mi-au reproșat că sperii lumea.

M-am gândit că poate am exagerat. Că globaliștii sunt și ei oameni ca noi, speriați de moarte, cu toate buncărele lor anti-atomice de milioane de dolari.

Iată, însă, că în decurs de numai două zile, am fost confirmat de două somități: Pat Buchanan și Tucker Carlson.

Unul este veteranul conservatorilor americani, fost consilier al președinților Nixon, Ford și Reagan.

Celălalt este, probabil, cel mai mare ziarist din lume în acest moment.

Nu aș fi recurs niciodată la tocitul și grandomanul clișeu al presei anilor ’90,„Am avut dreptate”, dacă nu m-aș fi simțit dator să atrag încă o dată atenția asupra pericolului nuclear, cât se poate de real, care își arată tot mai cu tupeu colții. Și despre care foarte puțină lume îndrăznește să vorbească, de frică să nu îi fie aplicată eticheta de „Putinist”.

Chiar și o utilizare a armelor nucleare zise „tactice” – în legătură cu care au avertizat și una sau două voci din țara noastră - ar provoca distrugerea unor teritorii uriașe.

Dacă dezastrul ar putea ocoli țări mai îndepărtate, care se joacă acum de-a păpușarii războiului, el s-ar simți timp de secole în România. Pericolul este uriaș!

Iată mai jos editorialul de luni seara al lui Tucker Carlson de la Fox News, pe care l-am tradus integral pentru cititorii ActiveNews.

E lung, dar de limpezimea cristalului și merită citit până la ultimul cuvânt. Acest ultim cuvânt este „FIE!” și ar trebui să ne dea frisoane. Veți vedea de ce:

*

Iată o amintire fericită: la micul dejun, și chiar către prânz, în ziua alegerilor din 2016, practic nimeni la Washington D.C. nu credea că Donald Trump ar putea câștiga.

Nu credea nimeni pentru că toată presa le spusese timp de luni de zile că Trump nu are nici o șansă. Nici măcar una teoretică.

Nici nu era de fapt o cursă electorală, v-au spus. În realitate, pe 8 noiembrie, Donald Trump urma să fie înecat de un colosal tsunami albastru (culoarea Partidului Democrat) și măturat definitiv, împreună cu restul Partidului Republican. Sau cu colaboratorii săi, cel puțin.

Sondajele păreau să confirme că așa se va întâmpla. La fel și bursele. Cel puțin una dintre ele afișase în acea dimineață o cotă de victorie de 80-20 pentru Hillary Clinton.

Evident,  nu numai că s-au înșelat toți. S-au făcut de rușine. Până la miezul nopții, Trump câștigase și mulți dintre oamenii cu înaltă educație și foarte mare prestanță au apărut brusc ridicoli.

Hillary Clinton însăși a fost atât de șocată de rezultat în noaptea aceea încât a refuzat să accepte înfrângerea. A mers să se culce sperând că totul este doar un vis urât.

Probabil că vă amintiți foarte bine toate aceste lucruri, însă ceea ce s-a întâmplat apoi, între ziua alegerilor și Ziua Recunoștinței (24 noiembrie), s-a dovedit în multe privințe mult mai important.

Ce s-a petrecut în această perioadă a trasat calea până unde ne aflăm acum. Ne îndreptăm spre una din cele mai mari catastrofe din istorie.

*

În realitate, liderii Partidului Democrat nu au putut înghiți rezultatul alegerilor din 2016. Au clacat sub presiunea uriașă, sub așteptările zdrobite.

Însă, în loc să se uite în oglindă și să își evalueze propria vină în acel eșec – „Ce am greșit? De ce alegătorii ne-au respins?” și alte întrebări pe care persoanele mature emoțional și le pun de obicei – liderii Democrați s-au grăbit să caute pe altcineva pe care să dea vina pentru înfrângerea lor.

Și au ales Rusia.

Vladimir Putin este cel care l-a făcut pe Donald Trump să câștige, ni s-a spus. Hillary Clinton a afirmat-o în repetate rânduri.

La început, era greu de luat în serios așa ceva. Nu exista nici o dovadă că acest lucru este adevărat, deci nici o persoană rațională nu a acceptat acest lucru.

Era un mecanism psihic de apărare copilăresc. Nu era o afirmație factuală. Și, cu toate astea, ei nu au încetat să o repete, fără nici o dovadă. Iar, cu timpul, au început să acționeze ca și cum ar fi fost adevărat.

După încă o perioadă au paralizat întregul guvern federal timp de ani de zile, încercând zadarnic să dovedească afirmațiile cele mai importante din RussiaGate. Nu au reușit, pentru că aceste afirmații nu erau adevărate. Și totuși, în mod critic, au rămas cramponați de ele.

Nu au încetat să le susțină public: „Guvernul rus ne-a piratat alegerile.”

Recent, Jen Psaki (purtătoarea de cuvânt a Casei Albe) a rostit aceste lucruri răspicat, afirmând că sunt reale. Spunând asta, Psaki încerca să explice de ce administrația Biden lucrează în acest moment la răsturnarea guvernului rus.

Democrații s-au convins pe ei înșiși că Rusia le-a furat președinția, care i-ar fi aparținut de drept lui Hillary Clinton. Cred acest lucru sincer. De aceea ne bagă în război cu Rusia.

*

Evident, ca în orice poveste complexă, există mult mai multe fire narative. Însă motivația de bază este cât se poate de simplă.

Iată ce știm că NU este Războiul din Ucraina:

Știm că Războiul din Ucraina nu este despre salvarea democrației.

Știm că nu este despre protejarea frontierelor noastre sacre de țară suverană.

Știm că administrația Biden nu se sinchisește de aceste principii, pentru că ea conduce țara noastră și vedem cum acționează.

Și știm cu siguranță – și aceasta este o știre proastă pentru toți americanii miloși – că Războiul din Ucraina NU este cu siguranță despre ajutorarea sărmanului popor ucrainean.

Mulți alți civili ucraineni vor muri din cauza politicilor administrației Biden.

Dacă ar fi dorit să salveze Ucraina, poporul său, infrastructura, țara, administrația Biden ar face presiuni pentru o înțelegere pașnică ACUM.

Ar fi trebuit să o facă de două luni, dar nu au făcut-o. Au respins din start orice înțelegere.

Deci, scopul lor nu este de a salva Ucraina, de a salva vieți omenești. Nu, cu siguranță, nu acesta le este scopul.

În schimb, războiul are scopul de a provoca o schimbare de regim la Moscova. Vor să răstoarne guvernul rus. Aceasta ar fi o recompensă pentru alegerile din 2016. Este deci etapa finală logică, probabil inevitabilă, a RussiaGate.

*

Ar fi trebuit să ne așteptăm la acest deznodământ, pentru că o spuneau în gura mare de ani de zile.

Iată-l pe Adam Schiff (influent congresmen Democrat, cu un rol covârșitor în procesele de „impeachment” ale lui Donald Trump), cu doi ani în urmă, prezicând acest lucru:

 Adam Schiff: Cum a spus-o unul dintre martorii noștri în investigația pentru destituire (a președintelui), Statele Unite ajută Ucraina și pe poporul său pentru a putea combate Rusia ACOLO și a nu fi nevoiți să o combatem AICI.

Deci, înarmăm Ucraina pentru a combate Rusia. Câți americani (indiderent de ceea ce părere au despre Putin - probabil foarte proastă, și pe bună dreptate) doresc să„combatem Rusia”?

Foarte puțini. Dar Adam Schiff a spus acest lucru răspicat în Camera Reprezentanților. Nu înarmăm Ucraina ca să îi ajutăm pe ucraineni. Ei sunt doar niște pioni nefericiți în toată această afacere. Înarmăm Ucraina ca să pedepsim Rusia. De ce? Pentru că i-a furat coroana lui Hillary Clinton.

*

Dacă l-am fi luat în serios pe Adam Schiff, când a repetat-o iară și iară... Măcar acum să o facem, deoarece Schiff este unul dintre principalii actori ai acestui război.

Adam Schiff și-a petrecut weekendul în Europa de Est, verificând mersul războiului pe care și-a dat atât de multă silință să îl aprindă.

A călătorit împreună cu Nancy Pelosi și cu alte câteva minți conspiraționiste de Democrați din Congres. Aceștia sunt cei care cred cu adevărat în RussiaGate și care văd cum teoria lor a dat în sfârșit roade.

Iată întregul grup, Pelosi, Schiff și restul, întâlnindu-l pe președintele Ucrainei:

Zelenski: Bun venit. Încântat de cunoștință. Mulțumesc pentru vizită.

Pelosi: Plăcerea este de partea mea să vă întâlnesc.

McGovern: Jim McGovern, Massachusetts.

Zelenski: Încântat, mulțumesc.

Meeks: Ce plăcere să vă revăd, d-le președinte.

Zelenski: Salutare din nou, încântat să vă revăd.

Crow: Jason Crow din Colorado.

Zelenski: Încântat.

Schiff: Adam Schiff din California. Onorat să vă întâlnesc.

*

Cum au ajuns Adam Schiff și Nancy Pelosi la cârma politicii externe americane în timp ce ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial?

Și de ce Republicanii îi susțin?

Ce se întâmplă atunci când le încredințezi unor persoane, care demonstrează o evidentă lipsă a limitelor, a autocontrolului, a înțelepciunii, să se ocupe de ceva atât de important pentru soarta unei națiuni?

Iată ce se întâmplă. Urmăriți-i pe rând pe Democrații pe care tocmai i-ați văzut în imagini afirmând că această schimbare de regim nu este nici pe departe gata să se încheie.

De fapt, războiul abia începe.Priviți:

Jason Crow: Însă există un lucru cu adevărat clar pe care această delegație dorește să-l transmită, iar președintele Biden a fost și el foarte clar cu ultima sa solicitare legată de pachetul de ajutoare. Este o cerere istorică, pe care o vom promova în forță în Congresul Statelor Unite pentru a fi aprobată. Iar aceasta transmite un mesaj foarte simplu. Noi nu suntem interesați de impasuri. Nu vrem să revenim la statu quo. Statele Unite sunt implicate în acest lucru pentru a câștiga și vom rămâne alături de Ucraina până când victoria va fi obținută.

Acesta este congresmenul Jason Crow, un bufon notoriu, care ne spune că noi nu ne aflăm aici pentru a ajunge într-un impas. „Noi”? Serios?

Unii dintre noi aveau impresia, formată pe baza declarațiilor publice, că apărăm suveranitatea unei alte țări, Ucraina, care nu este a noastră. Ea aparține alegătorilor din Ucraina, pentru că Ucraina este o democrație.

Dar iată cum congresmenul Crow ne spune că nu vom accepta „impasurile”. Suntem implicați pentru a câștiga. Vom câștiga. Vom fi implicați până obținem victoria.

Această afirmație ridică o întrebare. Ce înseamnă a câștiga? Ce este victoria? Cum știm că am câștigat?

Ei bine, Jason Crow nu ne spune. Și nici Nancy Pelosi. Ea a spus că vom continua să trimitem arme în Ucraina „până când lupta va fi încheiată”.

Nancy Pelosi: Considerăm că această vizită are rolul de a vă mulțumi pentru că luptați pentru libertate, că ne aflăm la o frontieră a libertății, și că lupta voastră este o luptă pentru toată lumea. Așa este și hotărârea noastră de a fi alături de voi până când lupta va fi încheiată.

*

Cum am ajuns aici? Vă simțiți trădați? Dacă sunteți unul dintre milioanele de americani cu inimă bună care și-au pus un steag ucrainean la rever sau în fața casei pentru a-și exprima solidaritatea cu poporul sărman și oprimat din Ucraina, probabil că nu v-ați gândit că sunteți de acord cu așa ceva.

Nancy Pelosi ne spune că ne aflăm în război cu o putere nucleară pentru o durată nedeterminată de timp. Ați mai văzut filmul ăsta? Abia s-a terminat unul, după 20 de ani, în Afganistan.

Va fi și acesta la fel? Este un conflict fără sfârșit, ne-a spus Nancy Pelosi. La fel ca și războiul împotriva terorismului.

În caz că nu ați remarcat, toți (membrii delegației) au repetat acest lucru. Iată-l pe coșmarul nostru, Adam Schiff, însărcinat cu războiul împotriva Rusiei:

Adam Schiff: Toată lumea iubitoare de libertate are un interes în deznodământul acestui război și să se asigure că Ucraina iese victorioasă. Iar noi suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putere pentru acest lucru. Suntem mândri să stăm umăr la umăr alături de Ucraina și vom rămâne așa până la dobândirea victoriei.

Oamenii ăștia se joacă cu vorbele. Habar nu au ce spun și nici nu le pasă. Încearcă să pretindă că pentru o zi sunt oameni de stat.

Dar când Adam Schiff și Nancy Pelosi – repetăm: oameni care ani de zile au demonstrat că sunt gata să spună orice pentru interesul lor personal și al partidului lor – stau alături de un șef de stat străin și îi spun: „Uite un cec în alb – tu scrie o cifră”, ar trebui să te întrebi încotro se îndreaptă lucrurile.

*

Și știm încotro se îndreaptă. Aceasta este politica externă cea mai imprudentă din toată istoria Americii.

Vedeți o mână de lideri degradați, uneori senili de-a dreptul, eludând cu dezinvoltură consecințele de a merge la război împotriva unei puteri nucleare, ignorând eventualitatea unui război nuclear, ca și când ar fi o bagatelă care nici măcar nu trebuie pomenită.

Dar trebuie pomenită. Ei ne repetă zilnic că Vladimir Putin este răul suprem și este nebun, lucru care poate fi adevărat. Dar dacă același om amenință cu armele sale nucleare Statele Unite și Europa Occidentală, de ce să nu îl credem?

Poate că nu ați observat acest lucru. New York Times nu a părut să își facă timp pentru subiect, însă iată-l pe ministrul rus de Externe, săptămâna trecută, afirmând acest lucru:

Marcus Moore, reporter ABC: Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un avertisment șocant. Într-o declarație pentru presa de stat, Lavrov a spus: „Pericolul (nuclear) este serios. Este real. Nu trebuie subestimat.” El a adăugat că nu își dorește să vadă cum aceste riscuri ale unui război nuclear sunt „umflate artificial”.

Deci, ceea ce spun rușii este că „vom folosi armele nucleare împotriva voastră și a aliaților voștri, dacă nu dați înapoi. Dacă, de pildă, acțiunile voastre reprezintă o amenințare existențială, cum ar fi încercarea de a ne răsturna guvernul.”

Știm că aceasta este o posibilitate reală și încă de mai multă vreme. În urmă cu doi ani, Vladimir Putin a revizuit politica nucleară de descurajare a Rusiei.

Acum, noua politică permite Rusiei să folosească arme nucleare ca răspuns la o lovitură convențională. Adică o eventuală provocare non-nucleară.

În luna martie, fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care conduce acum Consiliul de Securitate, i-a amintit țării noastre de această politică.

El l-a avertizat pe Joe Biden că Rusia va folosi într-adevăr arme nucleare împotriva Occidentului ca răspuns la orice„act de agresiune comis împotriva Rusiei și a aliaților ei”.

*

Cum ar arăta o asemenea provocare? De pildă, să dobori un avion cargo rusesc carea transportă sute de militari ruși? Pentagonul a recunoscut că a făcut-o.

Nu trebuie să fii în pielea Rusiei pentru a vedea în această acțiune un gest imprudent. Nu doar să îl faci, dar să te mai și lauzi cu el la NBC News.

Unde ne duc toate astea?

Știm că Putin a plasat forțele nucleare ruse în stare de alertă maximă. Repet: Rusia deține cel mai mare arsenal nuclear din lume. De ce nu l-ar folosi?

Repet: Ne spun zilnic că este rău și nebun și o amenințare.

Da, dar nimeni la Washington nu pare să fie încercat nici de cea mai măruntă îngrijorare.

Mai mult, congresmenul Adam Kinzinger, a făcut apel pentru un cec în alb, adică pentru un conflict pe termen nelimitat în Ucraina, folosind aceeași justificare legală care ne-a dus în Irak acum aproape 20 de ani. Vrea o autorizare pentru folosirea forței armate. Iată:

Margaret Brennan, CBS News: Senatorul Kaine a fost cu noi și ne-a declarat că este prematur pentru folosirea forței armate în Ucraina. Credeți că are dreptate?

Adam Kinzinger: Nu, nu cred. Nu cred că trebuie să folosim forța în Ucraina chiar acum. Am depus o AUMF (autorizare de folosire a forței militare), care dă președintelui putere în fața Congresului, adică permisiunea de a folosi forța armată, dacă în Ucraina sunt folosite ADM (arme de distrugere în masă), nucleare, biologice sau chimice. Această lege nu îl obligă pe președinte să o facă. Spune doar că, dacă dorește, are puterea să o facă. S-ar putea să vină un moment... Vă amintiți, înainte de Al Doilea Război Mondial a fost o vreme când nimeni nu dorea să se implice, dar în cele din urmă au înțeles că trebuie să o facă. Sper să nu ajungem acolo, dar trebuie să fim pregătiți.”

 „Înainte de Al Doilea Război Mondial...”, explică Adam Krinzinger (congresmen Republican). Anul trecut, Kinzinger era un tip care fusese redistribuit în afara propriului district și căuta cu disperare un post de știri unde să facă declarații.

Viitorul părea sumbru pentru Adam Kinzinger.

Acum, Kinzinger este în toate emisiunile de duminică, încercând să îl imite pe Winston Churchill.

Puteți dar vedea că există un imbold transpartinic printre membrii mediocri și limitați intelectual ai Congresului să se joace de-a șoimii războiului.

*

Totuși, ar trebui să vă puneți întrebarea: de ce, brusc, toată lumea vorbește despre arme chimice și biologice?

Cu doar câteva săptămâni în urmă, Joe Biden, implicit Statele Unite, au promis să răspundă „cu aceeași monedă” la o potențială utilizare a armelor chimice și biologice de către Statele Unite, dacă Rusia utilizează astfel de arme împotriva ucrainenilor.

Apoi, pentru că acest lucru însemna practic recunoașterea faptului că avem arme chimice și biologice, consilierul pentru securitate al lui Joe Biden, a cărui memorie încă funcționează, a revenit și ne-a spus: „Nu, nu, președintele s-a exprimat greșit”.

La fel cum a făcut-o atunci când ne-a spus că războiul din Ucraina urmărește o schimbare de regim în Rusia.

Nu vom folosi niciodată arme chimice și biologice, ne-a spus Jake Sullivan. Însă, dintr-un motiv oarecare, mulți oameni la Washington, din ambele partide, vorbesc încă de utilizarea armelor chimice și biologice de către Statele Unite împotriva Rusiei.

Iată-l pe unul din membrii cei mai limitați ai Congresului, Michael McCaul, un Republican din Texas, considerat un fel de purtător de cuvânt al serviciilor de informații:

Michael McCaul: Ce se va întâmpla dacă o armă chimică și/sau o armă nucleară tactică, cu rază scurtă, este aruncată în Ucraina? Adică, lumea va sta cu brațele încrucișate și va privi fără să facă nimic?

George Stephanopoulos, realizator ABC News: Ce ar trebui să facem?

McCaul: Mi-e greu să spun, iar când vorbesc cu secretarul general al NATO, treaba lor este să apere Articolul Cinci al NATO, însă, în opinia mea, acest lucru ar însemna mult prea puțin. Acest lucru (atac chimic sau nuclear al Rusiei) ar însemna încălcarea unei linii roșii și, dacă se produce, trebuie să răspundem cu aceeași monedă.

Deci, evenimente ca acestea le oferă unor tipi ca Michael McCaul să vă dea lecții de morală la televiziune.

Dar, încă o dată: avem membri ai Congresului cu acces la informații de înalt nivel, discutând relaxat despre folosirea armelor chimice sau nucleare împotriva unei puterni nucleare.

*

Nu e vorba de a lua apărarea Rusiei. Nu trebuie să credeți că invazia Rusiei în Ucraina a fost justificată. Nu a fost.

Dar nu înseamnă că ești de partea lui Putin dacă gândești:

„Stați o clipă. Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să discutăm despre războiul nuclear la talk-show-urile de duminică? Este normal? Suntem pregătiți pentru asta (un război nuclear)?”

Este limpede că nimănui din administrația Biden nu-i pasă sau nu e îngrijorat. Escaladările continuă în ritm rapid și înțelegi asta dacă urmărești banii.

Continuăm să sifonăm bani către guvernul Ucrainei, guvern pe care cu doar un an în urmă Democrații îl descriau ca fiind unul din cele mai corupte din lume. Dar ce contează? Acum trimitem bani Ucrainei în sume amețitoare.

Joe Biden a semnat în martie pentru un pachet de ajutoare de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Apoi a trimis alți 1,3 miliarde de dolari suplimentari.

Mai trimisese 350 de milioane în februarie.

Apoi alți 800 de milioane tot în martie.

Peste toate astea, Joe Biden a cerut aprobarea (Congresului) pentru alți 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar solicitarea include finanțări pentru „artilerie cu rază lungă”, cu un calibru mai mare decât mortierele pe care deja le trimitem.

Cu alte cuvinte, trimitem în Ucraina artilerie care poate lovi cu ușurință teritoriul Rusiei și încă în valoare de 33 de miliarde de dolari.

Cât reprezintă 33 de miliarde de dolari? Un singur cec pentru Ucraina reprezintă mai mult decât dublul sumei pe care administrația Biden o cheltuiește pentru a ne apăra frontierele.

Administrația Biden tocmai a solicitat 15 miliarde de dolari pentru întregul buget anual de la Vămi și Frontieră și 8 miliarde pentru Agenția de Imigrație.

*

Ce se petrece aici?

Daily Mail relatează că un oligarh rus (Vladimir Evtușenkov), având legături cu Vladimir Putin, este pe lista tipilor răi. Corect? Nici gând, pentru că el s-a întâlnit cu fiul președintelui (Hunter Biden) la Moscova, de mai multe ori, pentru a discuta tot felul de investiții.

Astfel că oligarhul este sancționat de Marea Britanie, dar NU și de administrația Biden.

Cu toată retorica ei belicoasă, administrația Biden a decis să nu-l sancționeze pe oligarh pentru că este unul dintre prietenii fiului președintelui.

*

Să recapitulăm: toate astea nu au nimic de-a face cu Ucraina. Războiul din Ucraina nu are nimic de-a face cu Ucraina. Cu bunăstarea pe termen lung a acestei țări, cu sănătatea sau securitatea poporului său.

Are de-a face cu multe alte lucruri.

De pildă, solicitarea administrației Biden pentru ajutorarea Ucrainei – cine s-ar fi așteptat? – include și mijloace de a obține cetățenia pentru refugiații afgani (din SUA), soțiile și copiii lor.

„Secretarul Departamentului de Interne poate modifica, dacă apreciază necesar, statutul unui cetățean afgan într-unul al unei persoane legal admise pentru rezidență permanentă.”

Oh, deci în cadrul unui program de ajutor, destinat să apere frontierele unei alte țări suverane, noi continuăm să le degradăm pe ale noastre!1

Pariez că nu v-ați fi gândit niciodată că apărarea democrației ucrainene înseamnă să primești mii de noi cetățeni străini în țara asta, de azi pe mâine.

*

Dacă doriți să știți de ce liderii noștri sunt atât de hotărâți să agraveze acest conflict, iată răspunsul: aceasta înseamnă mai multă putere pentru ei!

Aceasta înseamnă o răzbunare pentru alegerile din 2016.

Iar dacă aceasta înseamnă și declanșarea unui conflict nuclear, fie!