ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pus sub acuzare pentru a doua oară în trei luni, Trump a rostit cele două cuvinte fatidice în urmă cu șase ani și jumătate. Atunci, Sistemul l-a condamnat.

Al treilea editorial pe Twitter al lui Tucker Carlson pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

 

*

Administrația Biden l-a arestat în această după-amiază pe Donald Trump.

L-au dus în fața instanței și i-au luat amprentele într-un tribunal din Miami, ca pe un infractor suspect, ceea ce și este din punct de vedere tehnic.

Aceștia sunt primii pași ai procesului care urmărește să îl arunce pe Donald Trump în spatele gratiilor pentru tot restul vieții.

Televiziunile de știri au transmis în direct, minut cu minut.

„Este fără precedent!”, ne-au spus comentatorii, cu un ton care părea șocat.

Dar nu erau șocați deloc. Știau ce urmează.

Toți cei care au urmărit evenimentele cu atenție știau că asta se va întâmpla. Era scris să se întâmple așa de la bun început.

Din 16 februarie 2016. Este data la care Donald Trump și-a făcut un dușman feroce din cea mai mare și mai puternică organizație din istoria omenirii: guvernul federal american.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar nu a fost vorba de nici una din afirmațiile lui Trump despre imigrație, despre comerțul cu China sau despre violatorii mexicani.

Acestea au fost știrile care au dominat prima pagină: „Trump e rasist”, au țipat ei,„opriți-l!”.

Însă, în interiorul Sistemului de la Washington, toate acestea erau doar zgomote de fond. Nimic din toate astea nu conta de fapt. Politicile identitate nu înseamnă mare lucru pentru Sistemul de la Washington.

Ceea ce contează cu adevărat – atunci ca și acum – este politica externă: invaziile și ocupațiile și războaiele prin procură...

Adică deciziile care stabilesc ce populații ale lumii prosperă și ce populații trebuie să moară.

Deciziile care vin cu etichete de preț de trilioane de dolari. Politicile care au făcut din districtele din jurul DC cele mai bogate suburbii din lume.

La Washington, asta e tot ce contează. Este evident, dacă urmărești cu atenție evenimentele.

Când apare o dezbatere despre orice alt subiect – de exemplu, plafonul de îndatorare – ambele tabere își ocupă pozițiile stabilite și încep să răcnească.

Însă, atunci când Congresul decide să înceapă un război – oricât de nebunesc sau păgubos sau rupt total de principalele preocupări ale americanilor ar fi el – atunci liderii ambelor partide se aliniază automat și instantaneu în sprijinul acestuia, ca niște clovni la circ.

Și rămân așa, înțepeniți. Uneori, decenii la rând. Apără acel război fără istov, împotriva oricăror evidențe, până când cineva dă SEMNALUL și pot începe să admită că poate nu a fost cea mai bună idee.

„Noi am avut intenții bune, dar nu a mers. Vestea bună e că am tras multe învățăminte utile.”

Cam asta e ceea ce zic la sfârșit – dar numai după ce emoțiile s-au calmat și detaliile scandaloase încep să se estompeze din memoria colectivă.

Este o spoială de explicație – nici scuză, cu atât mai puțin părere de rău și oricum cu mulți ani prea tardivă pentru a mai conta în vreun fel.

Asta e tot ce primim – dar, până atunci, nici un dezacord între tabere nu este permis. Aceasta este prima regulă a Sistemului de la Washington.

Dar Trump nu a încălcat-o. El nu e din oraș, așa că poate nu a știut regula. Sau poate nu s-a sinchisit.

Oricum, după șapte ani și jumătate, putem determina cu precizie momentul în care Sistemul de la Washington a decis să îl trimită pe Donald Trump la pușcărie.

Iată ce spunea Trump pe 16 februarie 2016 la dezbaterea candidaților Republicani din Greenville, Carolina de Sud:

„Nu ar fi trebuit să mergem în Irak. Am destabilizat Orientul Mijlociu. Au mințit. Au spus că sunt arme de distrugere în masă. Nu erau. Iar ei știau că nu sunt arme de distrugere în masă.”

„Nu ar fi trebuit să mergem în Irak”, a spus Trump. „Am destabilizat Orientul Mijlociu.”

Când Trump a zis aceste lucruri, numeroși alegători primari Republicani începeau să ajungă la aceeași concluzie.

Însă următoarea afirmație este cea care l-a condamnat pe Trump la arestarea de astăzi: „AU MINȚIT”, a spus el, „nu erau arme de distrugere în masă, iar ei știau că nu există”.

Când a zis aceste lucruri, unii din asistență au huiduit, dar majoritatea au încremenit, uluiți. Poate să spună așa ceva?

Ei bine, a spus totuși. Și astfel și-a pecetluit destinul. Era singurul lucru pe care nu avea dreptul să-l spună, pentru că asta implica prea multe persoane din ambele părți. În condițiile în care, pe această temă nu există decât o singură, unică tabără.

Hillary Clinton era vinovată. Dar și Paul Ryan. Toți erau vinovați. Toți știau. Toți au mințit. Și toți până la unul l-au detestat pe Donald Trump pentru că i-a denunțat.

După asta, a devenit suficient de clar că, dacă va fi ales președinte, Trump va avea mari probleme să controleze guvernul federal pentru care devenea responsabil.

Majoritatea funcționarilor permanenți de la Washington au decis că sabotarea lui Trump este cea mai importantă misiune a vieții lor.

Totul depindea de asta: mulți au declarat-o public.

Însă cei mai parșivi au ales o altă cale: nu au fugit de Trump, ci SPRE el.

L-au lingușit, s-au gudurat pe lângă el... Au intuit imediat că Trump este sensibil la flatări – ceea ce e adevărat – și au făcut acest lucru pentru a submina administrația Trump din interior.

Au fost mulți dintr-ăștia și îi ocheai numaidecât: erau gudurăii.

Invariabil, cei care l-au lingușit cel mai tare pe Trump erau cei care îl urau cel mai mult. Și erau în cel mai mare dezacord cu viziunea sa.

Ați văzut asta pe culoarele Casei Albe și la conferințele de presă: își lingușeau șeful cu o auto-desconsiderare de sine atât de mare încât păreau că se adresează unui Monarh sau unui Zeu.

Părea un tablou de la curtea otomană: deșănțat și decadent și fals.

Mike Pence, Nikki Haley, Mike Pompeo, Lindsey Graham în Congres... Cu toții l-au numit pe Trump un geniu vizionar.

Până în momentul în care EL a pierdut puterea și EI și-au putut arăta adevărata agendă –agenda dintotdeauna a neoconilor: Războiul.

Și au călcat pedala până la fund.

Iată-l de exemplu pe Mike Pompeo la Fox News, în această dimineață:

„Președintele Trump avea documente clasificate acolo unde nu trebuia să aibă. Și apoi, când i s-a oferit posibilitatea să le restituie, a decis să nu facă acest lucru din cine știe ce motive... când cineva stabilise că ele trebuie date înapoi. Acest lucru împiedică protejarea soldaților americani... iar dacă ce se spune este adevărat, unele dintre ele erau documente foarte importante... deci este o greșeală.”

În cazul în care istoricii viitorului vor dori să dezlege enigmele defunctului imperiu al Washingtonului e suficient să studieze acest clip și se vor edifica.

Același Mike Pompeo – care îl calcă acum în picioare pe Donald Trump în programul de dimineață al unei televiziuni – l-a slujit pe Trump atât în calitate de director al CIA cât și de secretar de stat.

Sunt cele mai importante două funcții din guvernul federal. Pentru a le ocupa, Pompeo a promis – mai bine zis a jurat – să sprijine programul președintelui.

De ce? Pentru că așa funcționează o democrație: votezi pentru un candidat, crezând că cei pe care îi va desemna vor pune în operă măsurile pentru care l-ai votat.

Aici nu e vorba de Președinte – e vorba de tine, Alegătorul!

Dar Mike Pompeo nu a făcut asta. Nici măcar nu a încercat. De fapt, a subminat angajamentul declarat adesea de Trump în favoarea păcii și ne-intervenției în străinătate, sub orice pretext.

În fiecare oră în care nu dormea, Pompeo clocea un război în vreo țară îndepărtată sau alta: Iran, Siria, Coreea de Nord, Rusia...

Dar, în loc să îi spună lui Trump că nu este de acord cu ideile lui, așa cum ar fi procedat un bărbat adevărat, Pompeo s-a gudurat pe lângă Trump în cel mai dezgustător mod.

Întrebați pe oricine lucra în acea perioadă la Casa Albă care era persoana care îi spunea zilnic lui Donald Trump cât de frumos, viril, elegant și puternic este.

„Mike Pompeo” va fi răspunsul unanim.

Cei dintre noi care am asistat nemijlocit la nesfârșita lingușeală a lui Mike Pompeo nu vom uita niciodată: era nespus de scârbavnic.

Nici o persoană cu un minim respect de sine nu putea face așa ceva. A făcut-o în schimb Mike Pompeo, cu vervă și aplomb.

Acum, aceeași persoană le spune privitorilor de la Fox că se teme pentru securitatea militarilor noștri din cauză că Donald Trump a luat acasă niște documente clasificate și nu le-a restituit imediat Arhivelor Naționale?

Ce minciună uriașă! Mike Pompeo știe că este o minciună. Și-a petrecut întreaga viață la Washington.

Washington este un oraș în care notele interne despre Ziua Muncii sunt clasificate, pentru că totul e clasificat.

Guvernul nostru a clasificat peste un miliard de documente federale, majoritatea banale și fără rost, care nu prezentau un pericol pentru nimeni, și le-au încuiat la secret.

Nu ai dreptul să le vezi, pentru că ești cetățean american și nu prea... De aceea nu dispui de permisele necesare pentru a ști ce se petrece.

De fapt, nimic din toate astea nu este gândit să facă America mai sigură. La fel cum nici restricțiile COVID nu au fost concepute pentru a vă apăra sănătatea.

Nu, este un sistem de caste care trebuie apărat. Iar tu ești un Paria în această ierarhie.

Mike Pompeo știe asta. Toată lumea care lucrează la Washington știe asta.

Câte documente secrete credeți că a luat acasă Dick Cheney în timp ce conducea războiul din Irak? Câte din ele a citit nevasta lui, care nu avea autorizație?

Nu vom afla niciodată răspunsul, pentru că nu există nici cea mai mică șansă ca Dick Cheney să fie anchetat sau ca membrii echipei sale să poarte microfoane în prezența lui.

Nu va fi niciodată pus sub acuzare.

Sigur că nu: Dick Cheney este un neocon, iar Donald Trump nu este.

Dick Cheney sprijină războiul cu Rusia, Donald Trump nu.

Asta e diferența: restul e distragere a atenției.

Punerea sub acuzare a lui Donald Trump este în mod vădit politică. El este literalmente principalul oponent al lui Joe Biden. Are acum o cotă de 60% printre alegătorii Republicani.

Așa că Joe Biden face ceea ce nici un alt președinte nu a îndrăznit: folosește Justiția pentru a-l băga la pușcărie pe principalul său rival.

Asta se întâmplă chiar acum. Iar oricine afirmă că nu este așa vă minte.

Dar lucrurile sunt chiar mai grave de atât: inculparea lui Trump nu este doar politică, este ideologică.

Nici unei persoane cu vederile lui Trump nu îi este permis să dețină puterea în această țară.

Dacă ai criticat Războaiele noastre, ești descalificat. Iar dacă insiști, te trimitem la închisoare.

Acesta este mesajul pe care îl transmite Washingtonul: nu doar Democrații, ci ambele partide.

La fel ca mulți alți Republicani, presupusul conservator Greg Abbott, guvernatorul Texasului, a ignorat total distrugerea sistemului american de justiție.

În schimb, a promulgat ieri o lege de maximă importanță, numită Legea Codiței care, potrivit postării încântate de pe Twitter a lui Abbott, va „interzice discriminarea bazată pe țesături și coafuri asociate în mod istoric cu o rasă anume”.

Cu alte cuvinte, de acum încolo, în Texas, codițele sunt protejate prin lege. Dar să ai o opinie neautorizată despre Ucraina, nu!

Pentru majoritatea aleșilor Republicani, acest lucru e perfect: îl găsesc pe Trump obositor și incomod, iar donatorii îl urăsc.

Nu ar fi prea triști dacă ar crăpa în pușcărie.

Dar alegătorii? Ce învățăminte trag ei din acest spectacol? Păi, în primul rând, pricep că nu au nici o putere, pentru că nimeni nu se sinchisește de alegători.

Dar ei știa deja asta. Spre deosebire de mulți dintre liderii noștri aleși, ei au fost recent prin America. Știu cum este.

Ați văzut? Dacă aveți câteva zile vara aceasta, faceți o călătorie cu mașina și convingeți-vă singuri.

Conduceți 500 de mile în orice direcție și apoi întoarceți-vă acasă. Cum merg lucrurile? Ar trebui să duduie: guvernul federal a cheltuit șase trilioane și jumătate anul trecut.

Mai mult decât a cheltuit orice alt guvern vreodată.

Așa că te-ai aștepta ca măcar drumurile publice să fie bune. Dar nu asta e ceea ce vezi în țară: sunt hârtoape și bariere peste tot. Parcă ai fi în Tegucigalpa, înainte să decidă chinezii să reconstruiască infrastructura Hondurasului.

Cum noi nu dorim să ne cumpere chinezii drumurile, le lăsăm în paragină.

Ai crede și că oamenii cu care te întâlnești pe drum arată fericiți și prosperi. Doar trăiesc într-o țară foarte bogată!

Dar mulți dintre ei nu arată nici fericiți, nici prosperi. Mulți par să își îngroape viața în droguri. Îi vezi cum zac în fața vitrinelor închise din micile orașe.

Și, văzând toate astea, te întrebi: ce s-a ales din toți acei bani? Cu siguranță, aici nu sunt.

Sigur că nu: sunt la Washington, la Fairfax, în districtele din Londoun, în înverzitul și simandicosul NorthWest DC.

Și, evident, o halcă mare din bani a ajuns în Ucraina, la Zelenski și amicii lui.

Nu pentru că așa ați votat voi: nu ați votat să îi dăm bani lui Zelenski.

Ci pentru că Joe Biden și numeroșii săi aliați, de la Chuck Schumer la Mitch McConnell, și de la Paul Ryan la fiecare realizator TV – toți cred că Ucraina, frontierele, infrastructura și viitorul său sunt mai importante decât orașul în care trăiți voi.

Cred asta foarte sincer. Este evident că asta cred toți cei care se află la putere. Cu excepția lui Donald Trump.

Orice ai crede despre el, Trump este singurul om cu o șansă reală de a deveni președinte care se opune vechii agende de Război a Washingtonului.

Și pentru acest lucru EI încearcă să îl îndepărteze pe Trump înainte ca voi să puteți vota pentru el.

Iar asta ar trebui să vă tulbure mai mult decât orice altceva ce s-a petrecut în politica americană în timpul vieții voastre.

Chiar dacă nu intenționați să votați cu Donald Trump, chiar dacă simțiți că mai bine ați muri decât să votați cu el – ceea ce este dreptul vostru și mulți simt așa – chiar și în acest caz, distrugerea democrației noastre, care reprezintă dreptul alegătorilor de a sprijini orice candidat doresc – inclusiv candidații care nu vor război cu Rusia – această distrugere a democrației ar trebui să nu vă lase să dormiți noaptea.

Da, Donald Trump nu este perfect, dar păcatele sale sunt minore în comparație cu cele ale persecutorilor săi.

În viață, nu ne putem alege martirii. Nu ne putem alege decât principiile. Iar principiile Americii sunt în pericol.