ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ceea ce părea un conflict relativ obișnuit între două țări din fosta Uniune Sovietică a ajuns să capete accente de demență colectivă.

Un editorial teribil al lui Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Vestea bună este că America devine tot mai amuzantă. Vestea proastă e că, în același timp, devine tot mai înfricoșătoare.

În legătură cu partea a doua, guvernul a anunțat azi că inflația a ajuns la un nou record. Știam. Vezi asta cum intri într-un magazin.

Însă există anumite părți în raportul de azi al Departamentului Muncii cu totul neașteptate. Chiar bizare. Par să sfideze cele mai elementare reguli ale economiei.

Mai întâi, iată câteva cifre seci, cum au fost relatate de Fox News:

„Inflația a ajuns la 9,1% în iunie, cea mai mare creștere anuală din 1981. Indicele prețurilor de consum arată că scumpirile la produsele de primă necesitate depășesc cu mult creșterile veniturilor. Prețul la benzină a crescut cu aproape 60% față de anul trecut. Chiriile au crescut  cu 5,6% față de iunie trecut, iar prețul alimentelor acasă și la restaurant a crescut cu 10,4%. Dacă ne referim doar la băcănii, creșterea anuală a alimentelor a fost de 12,2%. La ouă, creșterea este de 33%, la unt de 26%.”

Așadar, avem cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani. Asta e o știre. Dar ea nu reflectă ce se întâmplă cu adevărat. Realitatea este mult mai proastă.

În timpul mandatului lui Carter, când inflația a ajuns la 14,6%, salariile creșteau și ele.

După cum arăta institutul Pew într-o analiză recentă:

„În perioada marii inflații din anii 1970 și începutul anilor 1980, salariile medii au crescut în general cu 7, 8, chiar 9% de la un al la altul.”

Normal. Sunt mai mulți bani în circulație. Valorează mai puțin, dar sunt mai mulți.

Dar acest lucru nu se întâmplă astăzi și este bizar.

Potrivit raportului Departamentului Muncii, „veniturile pe oră reale medii, corectate cu rata sezonieră, au scăzut cu 3,6% în iunie 2022 față de iunie 2021. Scăderea veniturilor reale medii combinată cu o scădere de 0,9% a săptămânii medii de muncă înseamnă o scădere cu 4,4% a veniturilor reale medii săptămânale în ultimul an.”

O scădere medie de 4,4% a veniturilor... Așa arată un dezastru economic!

Americanii câștigă mai puțini bani exact în momentul în care tot ce cumpără, de la benzină la alimente, este mai scump. Nu puțin mai scump, ci mult mai scump.

Spuneam că este bizar. Iată un exemplu: prețul benzinei este mult mai mic în Mexic decât în Statele Unite. De aceea, mulți californieni trec frontiera pentru a-și face plinul la mașini. Guvernul mexican chiar îi încurajează pe americani să alimenteze de la ei.

„În prezent”, a spus președintele Mexicului, „un galon (3,785 litri) de benzină normală costă 4,78 dolari  la voi, în timp ce în Mexic costă 3.12 dolari.”

Ar trebui să vă întrebați: dacă noi plătim mai mult pe benzină din cauza lui Putin, atunci mexicanii de ce nu plătesc la fel de mult, tot din cauza lui Putin?

De ce inflația crește și veniturile scad?

Toate astea nu au sens. Dacă dorim un răspuns la aceste întrebări trebuie să ne uităm la cheltuielile guvernului.

Luna trecută, guvernul din Mexic nu a urmat exemplul administrației Biden de a exporta Rezerva Strategică de Petrol în China. În schimb, a cheltuit 2 miliarde de dolari pe subvenții pentru a ține jos prețurile la benzină pentru consumatori.

Cu alte cuvinte, în plin război cu cartelurile drogurilor, Mexicul are mai multă grijă de cetățenii săi decât Joe Biden de cetățenii americani.

În aceeași lună în care prețurile la benzină au devenit inaccesibile și oamenii nu mai pot călători, Joe Biden, în numele democrației, a semnat un program de ajutorare de 40 de miliarde de dolari. Nu pentru voi, nici pentru vreun alt american, ci pentru Ucraina. Iar acești bani, spune Biden, nu reprezintă decât începutul. Fac parte din angajamentul nostru nelimitat de a finanța guvernul corupt și dictatorial din Ucraina.

Iată ce spune Biden:

Reporter: „Atâta timp cât va fi necesar.” Aceasta înseamnă un sprijin nelimitat al Statelor Unite pentru Ucraina, sau va veni un moment când va trebui să îi spuneți președintelui Zelenski că Statele Unite nu mai pot sprijini această țară?

Biden: Vom sprijini Ucraina cât va fi necesar. Vom sta alături de Ucraina și toți aliații noștri vor sta alături de Ucraina cât va fi necesar.

Reporter: Acest război a aruncat în aer prețurile. (Petrolul) ar putea ajunge la 200 de dolari barilul, cred unii analiști. Cât trebuie să ne mai așteptăm ca șoferii americani și din toată lumea să plătească prețul acestui război?

Biden: Cât va fi necesar. De fapt, Rusia nu trebuie să învingă Ucraina și să treacă de Ucraina.

Generațiile viitoare vor privi această înregistrare și altele la fel și se vor cruci.

„Cât va fi necesar. Indiferent de preț.”

În timp ce economia americană se îndreaptă spre dezastru, iar ucrainenii mor pe capete, cine câștigă?

Ei bine, oligarhii ucraineni devin tot mai bogați. Mult mai bogați. Din ianuarie, administrația Biden a trimis în Ucraina circa 8 miliarde de dolari pentru așa-numita asistență de securitate. Sisteme de rachete, mortiere, muniție, sisteme radar etc.

Negustorii de arme câștigă o grămadă de bani din asta, de aceea fac lobby atât de puternic. Dar te întrebi: odată trimise aceste arme spre Ucraina, unde ajung ele? Sunt sisteme sofisticate și letale...

Ei bine, nimeni nu știe unde ajung.

Oficiali ai administrației Biden au recunoscut pentru Wall Street Journal, care scrie:

„Odată ce echipamentele americane sunt predate guvernului ucrainean, oficialii SUA spun că au puține informații directe unde ajung acestea. Pentru asemenea informații se bazează pe ce le spune guvernul ucrainean.”

Cum?

Trimiți miliarde de dolari în Ucraina, în plin război, dar nu îți faci nici cea mai mică grijă să știi ce se întâmplă cu ei? Ce se întâmplă cu aceste arme?

Ei bine, ministrul ceh al Apărării știe că o parte din aceste arme vor fi scoase prin contrabandă din Ucraina.

„Este greu să eviți traficul sau contrabanda. Nu am reușit nici în fosta Iugoslavie și probabil nu o să putem nici în Ucraina.”

E o demență. Dacă vrei ca Europa de Est să devină periculoasă și instabilă generații întregi de acum încolo, atunci fă astfel încât acest război să continue și să moară cât mai mulți. Adică exact ce facem noi acum.

Tratăm Ucraina la fel ca Afganistanul. Dar e numai o parte din purcoiul de bani pe care îl trimitem.

Pe lângă această asistență pentru securitate, șefa USAID, adică Samantha Powers – nu a plecat, în mod ciudat e tot acolo, după ce a distrus lumea – a anunțat că trimitem alți 4 miliarde de dolari Ucrainei pentru a achita deficitul bugetar al acestei țări.

Dacă tot e vorba să ajutăm pe cineva, nu ar fi mai bine ca Samantha Power să decidă achitarea deficitului bugetar al SUA?

Uite așa, impozitele voastre îi plătesc pe birocrații din guvernul ucrainean.

În total, Congresul a aprobat peste 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Aici intră și 7 miliarde ajutoare suplimentare alimentare și sanitare și 9 miliarde ajutoare economice, indiferent ce o însemna asta.

Deci, așa cum am făcut în Irak, în Afganistan și în alte o jumătate de duzină de țări, trimitem geamantane de dolari într-o zonă de război și sperăm că ele vor ajunge în buzunarele bune.

(...)

Aceste măsuri sunt necesare, spun deopotrivă congresmenii Democrați și Republicani, pentru a apăra democrația.

Vreau să vă arăt o înregistrare cu senatorul Kevin Kramer din Dakota de Nord, un stat Republican. Într-un interviu cu Charlie Kirk, el a explicat că trebuie să trimitem bani fără număr Ucrainei. De ce? Pentru „a lupta împotriva amestecului comunist, pentru cauza libertății, deoarece Vladimir Putin este răul absolut.”

Charlie Kirk: Ce sumă de bani este maximum ce trebuie trimis în Ucraina, deoarece tocmai am mai trimis încă 1,7 miliarde de dolari? Care este plafonul, pentru că am ajuns aproape de 56 de miliarde de dolari?

Senatorul Kramer: Ei bine, nu știu care este plafonul, Charlie. Cred că fiecare solicitare, fiecare exigență, fiecare cerere, fiecare circumstanță are nevoie să fie limpezită, ca să zic așa. Nu cred că trebuie să le facem pe toate o dată. Cred că trebuie să trimitem tranșe mai mici, cu scopul de a tatona, știi... a reevalua. Prețul lăsării Ucrainei în mâinile Rusiei... pentru contribuabilul american și pentru cauza libertății, cred că este mare, foarte mare.

Mda. Să luptăm pentru cauza libertății. Tipii ăștia nu își împrospătează vocabularul. Senatorul Cramer vorbește despre cauza libertății... Un principiu pe care și noi îl sprijinim cu tărie. De aceea, suntem în favoarea exprimării libere și împotriva cenzurii. De aceea ne opunem vaccinării obligatorii.

Dar ce are a face cauza libertății cu Ucraina? Ei bine, foarte puțin.

În februarie, regimul din Ucraina a închis presa de opoziție. Apoi l-a arestat pe liderul principalului partid de opoziție.

Președintele Zelenski a decis să adune toate canalele de televiziune ucrainene într-un minister al propagandei aparținând statului pentru a lupta împotriva „dezinformării”.

Nu așa arată o țară liberă. Nici pe departe.

„O, dar trebuie să o facem”, ne spun ei, „pentru că Putin este răul absolut. Cel mai rău personaj din lume.”

Este un comunist, ne spune senatorul Cramer.

Nu trebuie să-ți fie simpatic Putin pentru a sesiza cât de absurdă e această afirmație. Deci acum Putin e comunist. Serios? Mai comunist decât Sandy Cortez (Alexandra Ocasio Cortez)? Mai comunist decât echipa pentru politică internă a lui Joe Biden? Este Putin un ateu mai înverșunat decât ei? Aruncă Putin americani în pușcărie pentru că participă la un miting la Capitoliu? Înceacă Putin să vă confiște puștile din case? Vă sterilizează Putin copiii în numele trans-eliberării?

Oricâte păcate are Putin, dar lucrurile astea nu le face.

Cât despre presupusele sale ambiții de expansiune internațională, ia gândiți-vă dacă Vladimir Putin este cel care recolonizează acum Africa.

Putin este cel care încearcă să construiască baze militare în Caraibe și America de Sud? Nu, nu el. O altă țară face asta. China, adică stăpâna lui Joe Biden.

Putin dorește Crimeea. Poate va reuși să o păstreze, dar China este cea care, într-un fel sau altul, controlează lumea.

Iată un grafic pe care l-am văzut astăzi și care ilustrează acest lucru.

ț

Puteți vedea dimensiunile relative ale jucătorilor din economia mondială. Cifrele sunt de la FMI. După cum se vede, lumea este dominată total de puterea economică a Chinei și a SUA.

Astăzi, cele două economii sunt de dimensiuni aproximativ egale. Deși, din cauza COVID, China progresează mai rapid.

Aceasta este o problemă. De fapt, este cea mai mare problemă a lumii. Nimic nu se compară cu ea, pentru că imperiul chinez nu va semăna deloc cu imperiul american.

Dar unde este Rusia în tot acest joc? Ei bine, puneți-vă ochelarii de citit, căci Rusia nu e mai mare decât o notă din josul paginii. Nu irelevantă, dar pe aproape.

Economia Rusiei este mai mică decât cea a Italiei. Cu alte cuvinte, italienii sunt într-o poziție mai favorabilă de a prelua controlul asupra lumii decât este Vladimir Putin.

Toată această discuție este nebunească. Oricine o ia în serios e fie nebun, fie ticălos. Iar persoanele cele mai ticăloase și mai avide de putere din Statele Unite sunt cele care răcnesc cel mai tare să ne războim cu Rusia. Adică Joe Biden. Nancy Pelosi. Chuck Schumer. Adam Schiff.

Ei sunt cei care vă spun că Putin este un criminal de război hotărât să domine lumea. De ce spun ei asta? De ce afirmă că Vladimir dorește să obțină controlul asupra Europei? Ceea ce este o minciună, dar de ce spun ei asta?

Ei bine, există un motiv care nu are nimic de-a face cu salvarea de vieți sau cu transformarea Ucrainei. Și totuși Republicanii nu îl sesizează.

Nu par să fie curioși să înțeleagă de ce ticăloșii cei mai mari din America sunt în favoarea unui război fără sfârșit cu Rusia.

De fapt, cu excepția lui Marjorie Taylor Greene și a altor foarte puțini alți Republicani din Congres, toți ceilalți sunt băgați în asta.

Orice dorește Joe Biden în legătură cu Ucraina, ei sprijină. Iată-l de pildă pe Lindsey Graham (senator Republican de Carolina de Sud) împreună cu amicul lui, sen. Richard Blumenthal de Connecticut, cel mai faimos erou din Vietnam (în realitate Blumenthal a fost prins mințind că a luptat în războiul din Vietnam – n.tr.).

Iată-i împreună în Ucraina:

Blumenthal: Această imagine ar trebui să vă spună ceva despre America de azi. Există un sprijin bipartizan pentru a-l învinge pe Putin, pentru a-l eticheta drept paria și criminal de război.

Graham: Când ne vom întoarce acasă, vom încerca să facem ca rezoluția să fie adoptată în Senat, sperând că administrația (Biden) ca considera Rusia ca stat sponsor al terorismului, din categoria Iranului, Siriei și Coreei de Nord.

Să-l învingem pe Putin... Vă va face asta să trăiți mai bine? Îmbunătățește viețile ucrainenilor?

Nu, și cu toate acestea toți cei care au fost de partea proastă a fiecărei decizii externe în ultimii 40 de ani sunt în această tabără.

Aici intră și John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională, care, în treacăt fie spus, a recunoscut la televiziunea națională că a organizat lovituri de stat în țări străine.

Hei, dar stați așa, nu luptam pentru democrație?

Aceste lovituri de stat nu reprezentau teroare sponsorizată de stat? Nimeni nu s-a întrebat. Nimeni nu îl tratează pe John Bolton drept criminal de război.

În schimb, iată ce spun:

Jim Cramer, comentator CNBC: Biden evită cu foarte multă grijă să facă singurul lucru care ar putea cu adevărat să scadă prețul petrolului. El trebuie să îi înarmeze pe ucraineni până în dinți, ca să poată învinge cât mai repede Rusia și să pună capăt războiului. Putem face Ucraina o țară sigură pentru agricultură? Sigur, dar pentru asta ar trebui să instituim o zonă de excludere aeriană în partea de vest a țării, dar Biden nu dorește asta. Nu dorește să creeze o zonă de excludere aeriană pentru că asta ar însemna avioane americane care să tragă împotriva avioanelor rusești, și de aici s-ar putea ajunge la un război nuclear. Înțeleg asta. Dar o zonă de excludere aeriană, deși extrem de riscantă, este cea mai bună metodă de a ține creșterea prețurilor la alimente sub control.

Cum? Mă uit la televizor și dau peste niște genii care vorbesc de Al Treilea Război Mondial. Și nu sunt singurii.

Dacă nu ați fost prea atenți și vreți să aflați cât de gravă este situația e musai să vedeți asta. E o înregistrare din New York, cel mai mare oraș al nostru. Este un anunț de interes public care îi avertizează pe cei 8 milioane de new-yorkezi că ar putea fi curând bombardați nuclear: 

Prezentatoare: Deci, a avut loc un atac nuclear. Nu mă întrebați nici cum, nici de ce. Tot ce trebuie să știți este că bomba cea mare a căzut. Și acum ce facem? Primul lucru: intrați repede în case. Voi, prietenii voștri, familia voastră, intrați. Rămâneți în interior. Închideți toate ușile și ferestrele. Aveți un subsol? Mergeți acolo. Dacă ați fost afară după explozie, curățați-vă imediat. Scoateți și ambalați toate hainele cu care ați fost afară pentru a ține praful sau cenușa radioactivă departe de corpul vostru.

Cum? Dacă tocmai ați fost la frigider să vă luați o bere și ați revenit în fața televizoarelor ați putea crede că duduia asta vă dă sfaturi pentru cazul în care aveți subsolul inundat sau în caz de caniculă.

Dar când ajunge la partea cu „praf radioactiv” te blochezi. Cum „praf radioactiv”?

Tocmai ni s-a spus că cineva ar putea arunca o bombă atomică peste cel mai mare oraș al nostru?

Cum am ajuns atât de aproape de un război nuclear încât municipalitatea New Yorkului mă învață cum să îmi curăț praful radioactiv de pe pantaloni?

Este o demență totală. De ce facem asta? Pentru că Putin e rău?

Din cauză că nimeni nu spune nimic și Partidul Republican colaborează cu țicniții din administrația Biden, am ajuns la punctul în care o cucoană zâmbăreață ne explică la TV să ne pregătim pentru moartea a zeci de milioane de americani.

Treziți-vă!