Noul totalitarism american și occidental nu se mulțumește să controleze doar comportamentul populației. El ambiționează să controleze mințile oamenilor până la a le dicta reflexele și sentimentele.

Spre deosebire de primul episod al noii sale emisiuni pe Twitter, Tucker Carlson abordează în al doilea editorial un aspect mult mai profund: ofensiva pentru controlul asupra minților.

Un text excepțional pe care l-am tradus pentru cititorii Active News.

*

Dacă ai dori să controlezi o țară, cu ce ai începe?

Dacă ai vrea să te asiguri de supunerea totală a întregii populații din interiorul frontierelor, ai începe cu cei autorizați să folosească forța letală – armata și poliția, apoi cu alte agenții, cum este Fiscul. După care ai controla strict deținerea de arme.

Să zicem însă că ai ambiții mai mari: să zicem că îți dorești puterea nu doar pentru a controla comportamentul oamenilor, ci pentru a controla cum gândesc.

Să le controlezi nu doar trupurile, ci și gândurile, ca un Dumnezeu.

În acest caz ar trebui să te ocupi de tabu-urile sociale. Un tabu este ceva care, prin consens popular, nu este îngăduit.

Un tabu poate să nu fie ilegal, dar nici nu are nevoie să fie.

Cu timpul, interdicțiile sociale devin mai puternice și mai durabile decât legile.

Societățile sunt definite de ceea ce nu permit, la fel ca religiile noastre principale: musulmanii nu mănâncă porc, la fel și evreii ultraortodocși, creștinii se opun relațiilor sexuale extramaritale, amishii evită folosirea curentului electric și așa mai departe.

Societatea americană nu este oficial una religioasă, dar este guvernată de tabu-uri. Așa a fost dintotdeauna.

Interesant este însă cât de repede se schimbă tabu-urile noastre. Această schimbare rapidă nu este una organică, firească.

Ce nu ne este îngăduit să ne placă ne-a fost dictat de sus și impus cu forța până destul de recent.

De pildă, în această țară era tabu să ataci oamenii pe baza rasei lor. Aceasta a fost cea mai importantă lecție a celui de-Al Doilea Război Mondial. O lecție care ni s-a repetat la nesfârșit.

Singurul lucru pe care l-am învățat de la naziști este că e periculos să reduci ființele umane la codul lor genetic. Nu există o rasă superioară.

Se pare însă că acum nu mai credem acest lucru. Sancționarea oamenilor pe baza culorii pielii lor nu doar că a devenit permisă în America modernă: este obligatorie.

În companii, în guvern, în învățământul superior... Atâta timp cât victimele sunt Albii.

O schimbare asemănătoare se petrece și cu tabu-urile sociale impuse politicienilor.

Nu mai departe de campania electorală din 1992, adulterul era considerat ceva descalificant pentru oricine ar dori să candideze la o funcție mai importantă.

Bill Clinton a fost aproape scos din cursă în alegerile primare din New Hampshire de relația sa cu Jennifer Flowers.

Clinton a făcut eforturi uriașe să mintă pe această temă, pentru că nu avea de ales.

Dar a fost ultimul candidat prezidențial care a trebuit să corespundă acestei norme.

În 2008, era evident pentru oricine era atent că Barack Obama avea o viață personală stranie și înfiorătoare. Totuși nimeni nu l-a deranjat cu vreo întrebare pe tema asta.

Atunci a fost momentul când comportamentul unui lider în sânul propriei familii a fost declarat ca fiind neimportant.

Era treaba lui Barack Obama, nu a voastră!

Unul câte unul, cu o viteză din ce în ce mai mare, vechile noastre tabu-uri au fost distruse. Iar cele care au rămas și-au pierdut forța morală.

Furtul, afișarea opulenței, lovirea femeilor, fumatul de marijuana pe stradă, lipsa de rușine, ipocrizia publică, a lua banii altora pentru a nu munci... Toate aceste lucruri erau considerate inacceptabile în America. Nu mai sunt.

De aceea, probabil că nu ar trebui să ne surprindă că cel mai mare tabu dintre toate este pe punctul de a deveni acceptabil: agresarea copiilor.

Cu o generație în urmă, să vorbești cu copiii altcuiva despre sex era considerat îndeobște un motiv să fii bătut măr.

A atinge sexual copiii era un delict pasibil de pedeapsa cu moartea.

Când Jeffrey Dahmer a fost omorât realmente în bătaie în toaletele închisorii din Wisconsin, în 1994, procurorul districtual din Milwaukee a trebuit să ceară opiniei publice să nu îl transforme pe asasinul lui Dahmer în erou popular.

Jeffrey Dahmer agresase și omorâse copii, astfel că oamenii au considerat firesc să se bucure de moartea lui.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, acest standard s-a schimbat dramatic, în statul Wisconsin și în tot restul țării.

În vara lui 2020, în timpul revoltelor Black Lives Matter din Kenisha, Kyle Rittenhouse, de 17 ani, și-a apărat viața în fața unui condamnat de agresiune asupra unui copil pe nume Joseph Rosenbaum.

Rosenbaum a încercat să îl ucidă pe Rittenhouse, așa că Rittenhouse l-a împușcat în legitimă apărare.

Însă presa l-a scos pe Rosenbaum victimă a evenimentului.

În schimb, Kyle Rittenhouse, un băiat minor, care respingea violența unui agresor de copii, a fost denunțat ca răufăcător și în cele din urmă inculpat pentru crimă.

Acest lucru ne spune că cei care conduc țara nu îi mai văd pe agresorii de copii ca fiind cei mai răi dintre noi.

Un aspect care nu a fost niciodată mai evident ca ieri, când Wall Street Journal a publicat o amplă anchetă despre pornografia infantilă pe Instagram.

Ziarul a dezvăluit că Instagram „ajuta la conectarea și promovarea unei vaste rețele de conturi deschis preocupate de comandarea și achiziționarea de conținut sexual cu minori.”

Instagram face legătura dintre pedofili și îi pune în legătură cu vânzătorii de conținut pornografic infantil.

Ziarul a descoperit chiar că Instagram recomanda expresia „incest cu copilași” utilizatorilor care își manifestau interesul pentru materiale cu acest subiect.

În treacăt fie spus, nimeni de la Instagram nu a negat că toate acestea sunt reale. Nici măcar Mark Zuckerberg, patronul companiei.

Articolul din ziar era perfect adevărat, oricât de șocant părea.

Însă nu atât de șocant ca ceea ce a urmat.

Ziarul cel mai răspândit din Statele Unite a dezvăluit că una dintre cele mai influente companii din lume promova pedofilia și nimeni nu a luat nici o măsură.

Departamentul de Justiție nu a anunțat nici o anchetă.

Congresul nu a programat nici o audiere.

Tipul care conduce Instagram, Adam Mosseri, lucrează în continuare tot acolo.

Ultima postare pe Twitter a lui Mosseri este un video cu el însuși în care laudă eficiența algoritmilor Instagram.

Când priviți acest clip, nu uitați că este cât se poate de real: 

Adam Mosseri: Oamenii vorbesc adeseori despre „Algoritm”. Dar nu există un singur algoritm pentru Instagram. Sunt multe algoritmuri și procese de clasificare pe care le folosim pentru a personaliza experiența și a o face cât mai interesantă pentru fiecare persoană care folosește Instagram. Noi credem în această idee de personalizare. Ce mă interesează pe mine și ce te interesează pe tine este diferit. De aceea, Instagramul fiecăruia trebuie să fie diferit.

Mosseri explică pe îndelete cum conținutul cu care este alimentat contul tău de Instagram trebuie să fie diferit de al meu.

Dacă ești interesat de copii, atunci primești postări cu incesturi infantile: o experiență foarte personalizată!

Postarea lui Mosseri era încă acolo, în această seară.

Evident, toți cei de la Instagram și toate autoritățile vor continua să susțină că agresarea copiilor este rea. Însă tonul s-a schimbat dramatic.

Când ei spun că este rău, înțeleg acest lucru într-un fel oarecum abstract. Ca un război civil într-o țară din centrul Africii: e rău, nu ți-l dorești, dar totuși are loc din diverse motive.

De aceea, vorbim acum despre pedofili ca despre „persoane atrase sexual de minori”, pentru că – zău așa – cine e în măsură să judece?

Acești oameni reprezintă o minoritate sexuală. Așa că gândiți-vă bine înainte de a-i ataca!

Oricum, nu pedofilii dau năvală în clădirea Capitoliului și se așază pe fotoliul lui Nancy Pelosi. Și nu pedofilii pun întrebări incomode despre ultimele alegeri.

Pentru acest fel de răufăcători nici o pedeapsă nu este prea mică.

Până acum, luna aceasta, oficiul din Washington al FBI a emis 11 comunicate de presă, din care 10 erau despre 6 ianuarie.

Nu uitați că evenimentele din 6 ianuarie au avut loc în urmă cu mai mult de doi ani și jumătate.

Acum știți de ce FBI îi ignoră pe pedofilii de pe Instagram: au alte lucruri mai importante de făcut. Cum ar fi să-i găbjească pe Suprematiștii Albi.

Suprematiștii Albi sunt noii agresori de copii ai Americii. Manifestăm zero toleranță față de suprematiștii albi deoarece nimeni nu reprezintă o amenințare mai mare pentru existența acestei țări decât ei.

Iată-l pe Joe Biden spunând foarte clar acest lucru încă o dată, luna trecută: 

Joe Biden: Ridicați-vă împotriva otravei suprematiștilor albi! Am arătat încă de la discursul meu de instalare că amenințarea teroristă cea mai mare pentru patria noastră este suprematismul alb. (Aplauze) Și nu spun asta pentru că mă aflu la un HBCU negru.

Spun asta peste tot pe unde merg.

Ați auzit: suprematismul alb reprezintă cea mai mare amenințare pentru patria noastră americană.

Joe Biden tocmai ne-a spus că ea este mai periculoasă decât amenințarea unui război nuclear cu Rusia.

Mai periculoasă decât amenințarea cartelurilor de droguri mexicane, care au ucis deja sute de mii de americani și care controlează acum statele noastre din Sud.

Atât de rău este suprematismul alb.

Dar ce este suprematismul? Poate cineva dintre autoritățile statului să îl definească?

Suprematismul alb înseamnă să îi placi prea mult pe albi?

Dacă este așa, atunci ne pune pe noi, ăștia care avem copii albi, într-o situație destul de dificilă.

Sau suprematismul alb este ceva și mai rău: cum ar fi să încerci să îi expulzezi pe toți non-albii din America, creând un fel de stat etnic?

Dacă aceasta este definiția lui Joe Biden, atunci care sunt dimensiunile exacte ale aceste amenințări? Câte persoane lucrează acum la acest proiect de stat etnic american alb? Și care sunt șansele ca ele să reușească?

După estimările noastre, nu prea mari. Mai exact: zero. Dar nu putem spune cu certitudine, pentru că nimeni nu ne-a arătat nici o cifră.

Acestea nu sunt întrebări retorice. Atunci când președintele Statelor Unite afirmă despre ceva că este cea mai îngrozitoare crimă pe care americanii o pot comite, ai tot dreptul să știi care este acea crimă.

Cel puțin, așa era până de curând. În baza codului nostru juridic pre-revoluționar, apărut înainte de George Floyd, era ușor de răspuns la astfel de întrebări.

O crimă era definită drept ceva total interzis de către niște legiuitori aleși. În general, o faptă care face rău altcuiva.

În America, crimele erau descrise cu precizie, în engleză, apoi descrierile erau păstrate cu grijă în cărți pe care le puteai citi tu însuți.

În cazul în care, vreodată, te întrebai dacă ești pe cale să comiți o crimă, aveai șansa să o cauți și apoi să afli cu certitudine dacă ești un infractor sau nu.

Astăzi, acest lucru nu mai e posibil.

Inutil să mai spunem că exact ăsta este scopul urmărit: să te țină mereu în nesiguranță, să te țină mereu speriat.

Când nimeni nu vrea să definească infracțiunea, nu poți fi niciodată fi sigur dacă ai comis-o sau nu.

Ai putea fi acuzat în orice moment și să ți se ia tot ce ai.

Trăiești într-o frică perpetuă.

Vi-l amintiți pe tipul ăla, Emmanuel Cafferty, care își conducea camioneta pe lângă o manifestație Black Lives Matter din Poway, când a băgat de seamă că îl urmărea cineva, care încerca să îi atragă atenția.

Ulterior, acea persoană a postat pe Twitter o fotografie cu el făcând un semn despre care unii au afirmat că este un simbol al suprematismului alb.

Cafferty a declarat că nu are nici o idee despre nici un simbol suprematist și că doar își trosnea degetele atunci când i-a fost făcută fotografia.

În aceeași zi, puțin mai târziu, a fost informat de compania de gaz și electricitate din San Diego, unde era angajat, că a fost suspendat în așteptarea rezultatelor unei anchete.

Câteva zile mai târziu, a fost concediat.

Ce a făcut acel bărbat era atât de ofensator, încât site-urile de știri locale au fost nevoite să blureze fotografia mâinii lui, a fost dat afară de la slujbă, iar viața sa a fost distrusă pentru că și-a trosnit degetele.

Nu știa că a-ți trosni degetele este un gest rasist. Nimeni nu îi spusese până atunci, iar bietul Emmanuel Cafferty a fost atât de imprudent încât să și le trosnească.

Când o crimă nu este definită, oricine poate fi vinovat.

Este greu să trăiești liniștit într-o țară ca asta.

Sistemul vechi era mai bun: guvernul conducea pe baza legilor, nu a unei Terori Morale amorfe.

Politicienii nu te puteau acuza de ceva ce nu puteau defini.

Codul juridic era simplu: pedofilia era o crimă - să ai opinii demodate, nu!

În afara sferei publice, populația se conducea singură, ca în orice societate normală. Pentru asta se folosea de tabu-uri.

Știai ce este permis și ce nu este, deoarece regulile nu se schimbau prea repede. Tabu-urile erau naturale.

Ele își aveau rădăcinile în experiența colectivă și în instinct: cele mai sigure două lucruri din viață.

Tabu-urile aveau un motiv. Care mai este valabil și astăzi.

Datoria noastră, în acest moment, este să le protejăm, în ciuda prigoanei continue din partea celor care ne conduc.

Cunoaștem principiile binelui și răului: ne-am născut cu ele.

Așa că nu îi lăsați să vă dea lecții despre ceea ce știți și singuri. Nu îi lăsați să vă raționalizeze bunul simț intuitiv.

Cramponați-vă de tabu-urile voastre ca și cum viața voastră ar depinde de ele. Chiar așa și este.

Prețuiți-le și ocrotiți-le ca pe niște obiecte vechi de familie. Pentru că exact asta sunt.