Vizita lui Volodimir Zelenski la Washington pentru a cere alte zeci de miliarde de dolari a stârnit furia celui mai bun ziarist al momentului.

Un editorial fulminant al lui Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru ActiveNews.

*

Din câte știm, nimeni, niciodată în istorie, nu s-a adresat Congresului Statelor Unite îmbrăcat în hanorac. Dar ei îl iubesc pe EL mult mai mult decât vă iubesc pe voi.

Vă amintiți când Sam Banckman-Fried a apărut la Washington în tricou, turuind la prostii? Presa, Congresul, Casa Albă, toți îl iubeau pe acel omuleț bizar numit Sam Banckman-Fried.

Mi-am amintit de aceste scene astăzi, când președintele Ucrainei a venit la Casa Albă îmbrăcat ca directorul unui club de striptease și a început să ceară bani. În mod uimitor, nimeni nu l-a aruncat pe ușă afară. Dimpotrivă, i-au dat tot ce le-a cerut.

Plătitorii de taxe americani doresc ca Joe Biden să continue să îi dea lui Zelenski tot ce cere, citez, „atâta timp cât va fi nevoie”. Cât va fi nevoie SĂ CE? Să împingă armata rusă înapoi la granițele dinaintea invaziei? Sună rezonabil.

Asta e ceea ce presupun probabil majoritatea americanilor. Dar nu asta vrea să spună Zelenski, și nu asta cere.

Zelenski pretinde o schimbare de regim în Rusia, la fel ca în Irak, în Libia și în multe alte țări eșuate. Numai că, de data aceasta, în centrul masei continentale eurasiatice, în vecinătatea lumii civilizate.

Asta a cerut Zelenski în mai multe rânduri și fiecare dolar pe care i-l trimitem merge spre acest scop. În acest moment, el este mult mai aproape de realizarea lui.

Ce se întâmplă dacă „învinge”? Cum va arăta haosul care va urma? V-ați gândit la asta?

Cine va securiza cel mai mare arsenal nuclear din lume, după ce îl vom fi ajutat pe Zelenski să răstoarne regimul din Rusia?

Cine îl va înlocui pe Putin?

În mod bizar, aceste subiecte nu au fost abordate astăzi, pentru că nu ele au fost tema programată.

Scopul vizitei de astăzi de la Washington nu a fost de a face lumea mai stabilă sau de a lua decizii înțelepte. Cu atât mai puțin de a ajuta America.

Ăsta este de fiecare dată ultima pe listă.

Scopul a fost de a-l linguși pe directorul clubului de striptease ucrainean și de a-i da noi miliarde de dolari provenind din economia noastră în ruină.

Este dificil – de fapt este imposibil – de imaginat un scenariu mai umilitor pentru cea mai puternică țară din lume. Și ne-ar face plăcere să îl învinuim pentru asta pe Joe Biden. Dar nu putem, cel puțin nu integral.

A fost un masochism bipartit. Partidul unic este cât se poate de viu și de vioi în ciuda străduinței alegătorilor.

Dacă vă îndoiți că e viu și vioi, iată o imagine a lui Zelenski cu un grup de senatori Republicani bătrâiori, în Kiev, în luna mai.

Stau lângă el zâmbitori, în pantofii lor ortopedici. Susan Collins, 70 de ani, John Barrasso, John Cornyn, conduși de liderul lor de 80 de ani, Mitch McConnell.

Zelenski, 44 de ani, pozează între ei într-un tricou mulat, încordat ca un halterofil și chinuidu-se să aibă un aer feroce.

Par loviți de o vrajă. Niciodată, de la descinderea la New York a tânărului Fidel Castro în uniformă de războinic, clasa conducătoare îmbătrânită a acestei țări nu a fremătat mai tare de plăcere.

Adoră un bărbat în uniformă. Ce puști chipeș! Atât de puternic și de hotărât. Priviți expresia feței lui Mitch McConnell, aproape că poți auzi cum uguie de încântare.

Nici o persoană cu capul pe umeri nu ar fi prevăzut acest moment.

Dacă ai fi un ales Republican și Zelenski ar veni la Washigton, poate te-ai gândi să folosești ocazia ca să-i pui niște întrebări despre războiul pe care îl duce împotriva creștinismului în Ucraina.

Mai ales dacă ai fi, să zicem, Mitch McConnell sau John Cornyn, și o mare parte dintre alegătorii tăi merg la biserică duminica. Ar fi normal să își facă griji.

Dar McConnell și Cornyn nu au discutat despre asta. Nu au scos nici măcar o vorbuliță.

Nu o să auziți nici un cuvânt la televizor în seara asta despre faptul că Zelenski a interzis o întreagă denominațiune creștină veche în Ucraina, că a închis biserici și a aruncat preoți în pușcării.

Potrivit lui Mitch McConnell, tirania anti-creștină pare să fie tot ce își doresc Republicanii mai mult. Nu se mai satură de ea. Imploră după mai multă.

Priviți-l pe McConnell explicând:

Mitch McConnell: A oferi ajutor ucrainenilor să îi învingă pe ruși este prioritatea numărul unu a Statelor Unite în acest moment, conform majorității Republicanilor. Acesta este modul în care vedem noi provocările cu care țara noastră se confruntă acum.

Alți doi senatori Republicani, care stăteau lângă el, aprobau din cap, semn că era adevărat.

Înfrângerea lui Putin este, citez, „prioritatea numărul unu a americanilor Republicani”. Numărul unu? Înainte de propria noastră economie? Sau de școlile copiilor noștri? Mai presus de cei peste 2000 de tineri uciși anul trecut de fentanil în Kentucky, statul pe care McConnell îl reprezintă?

Pedepsirea lui Vladimir Putin pentru că l-a pus în funcție pe Donald Trump este mai importantă decât toate astea, spune McConnell.

Frontierele ucrainene contează. Ale noastre, nu.

Bănuiam noi că așa gândesc. Dar acum au ajuns să ne-o spună în față.

Iată-l pe Joe Biden anunțând că va plăti pentru mai multe arme moderne care vor fi trimise în Ucraina, fie că vă convine, fie că nu.

Joe Biden: Vom continua să întărim capacitatea Ucrainei de a se apăra, în special apărarea aeriană. Și de aceea vom fi prezenți în Ucraina cu baterii de rachete Patriot și vom antrena trupele voastre pentru a le putea utiliza cu precizie.

A citit după hârtiuță. Poate că textul a fost scris de producătorii de arme cu care are contract Pentagonul și care tocmai au organizat un eveniment la Washington pentru ambasadorul Ucrainei.

Efectiv, și-au pus logo-urile pe invitație, în cazul în care ar mai fi cineva care nu pricepe ce se întâmplă.

Este, așadar o mare schimbare față de ce aveam luna trecută. Dar nu veți afla asta din presă. Ziaristul nostru obișnuit de la Washington îl iubește mai multe pe Zelenski decât pe voi. Deci presa nu suflă o vorbă.

Dar este o schimbare politică majoră.

Cu doar câteva luni în urmă, un înalt responsabil din Apărare al Statelor Unite declara, cităm:

„Nu se pune problema să instalăm o baterie Patriot în Ucraina. Ca să facem asta, ar trebui să punem trupele americane să o opereze.”

Cu alte cuvinte, să purtăm un război direct împotriva Rusiei, lucru care nu doar că nu a fost aprobat de Congres, dar majoritatea americanilor nu au nici o idee că e posibil.

Dar acum se petrece. Știați? Sunteți de acord? Este acesta lucrul cel mai important? Mai important decât nepotul vostru mort de fentanil?

Da, zice Mitch McConnell.

Și este doar începutul. Pentru că, așa cum tocmai ați văzut, Zelenski a venit la Washington cu noi pretenții. Este ca musafirul de care nu mai poți să scapi.

Și cu fiecare moment în care îl tolerăm, pretențiile sale cresc.

În caz că nu ați văzut, iată o parte din ce a spus cu puțin timp în urmă:

Volodimir Zelenski: Asistența financiară are și ea o importanță crucială. Și aș dori să vă mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. Mulțumesc atât pentru ajutoarele financiare pe care deja ni le-ați oferit și pentru cele pe care poate veți decide să ni le mai trimiteți. Banii dvs. nu reprezintă o pomană. Sunt o investiție în securitatea și în democrația mondială și pe care îi folosim în modul cel mai responsabil.

Așadar, șeful unui guvern străin, îmbrăcat în hanorac, intră în Congresul Statelor Unite și începe să ceară bani. Și apoi are tupeul să le spună oamenilor de acolo, care îi dau alte zeci de miliarde de dolari din banii voștri, că nu este pomană, că e investiție.

Serios? Care sunt beneficiile? Și, până la urmă, care e scopul? Care e justificarea?

Avem noi vreo datorie istorică față de Ucraina? Avem noi vreo animozitate istorică cu Rusia non-sovietică?

Nu și iar nu.

Ce avem noi de câștigat aici? Nu este aceasta țara noastră? Și cum îți permiți să ne vorbești nouă așa?

Ce se întâmplă cu noi? Chiar atât de mult am ajuns să ne disprețuim? Avem atât de puțin respect pentru Statele Unite încât nu doar acceptăm așa ceva, dar și aplaudăm?

Ce nu e în regulă cu noi? Ce nu e în regulă cu conducătorii noștri?

Și, mai ales, încotro ne îndreptăm?