Turul II: Două gulgute și o Golgotă
Dincolo de fraude și trădări (care vor ieși cu droaia la lumină în aceste zile), două sunt efectele devastatoare ale simulacrului de duminică.
Primul este îngroparea speranței: „Turul doi înapoi” a murit!
Pe 18 mai, lovitura de stat din 6 decembrie a fost acoperită cu un pospai de legalitate care închide definitiv subiectul.
Scopul alegerilor de duminică a fost ca, prin înfrângerea lui George Simion, să fie de fapt învins Călin Georgescu, cel care îi transferase întregul său capital de încredere și popularitate.
Recunoscându-și înfrângerea, Simion l-a obliterat pe Georgescu și alegerea de facto a acestuia ca președinte, acum șase luni.
Nu-mi iese din cap evidenta animozitate dintre cei doi, vineri, la emisiunea Ancăi Alexandrescu. Călin Georgescu era negru de supărare și foarte nervos, așa cum nu l-am văzut niciodată. Și-a mușcat tot timpul buzele, și-a frământat mâinile, a evitat ostentativ să-l privească pe „protejatul mai tânăr”...
Iar pateticul jurământ de credință făcut de CG în mai multe rânduri lui Trump – într-un mod prea puțin suveranist, amintind de Licuriciul lui Băsescu – a părut mai degrabă implorarea disperată a unui ajutor american în ceasul al 11-lea.
Ajutorul nu a venit. La fel ca în 1946, americanii ne-au abandonat, limitându-se la critici și bombăneli decorative (inclusiv faimosul dar sterilul discurs de la München al lui JD Vance), menite să acopere cinica împărțire de pe șervețelul din Ialta.
Și aici ajungem la al doilea efect major al alegerilor: oficializarea trecerii României din sfera de influență americană în cea franceză.
Micul Căprar de la Elysée își vede visul umed cu ochii: după atâtea colonii pierdute în Africa, capătă una în Europa.
Consecințele pentru țara noastră vor fi catastrofale.
Declarând război (rece, deocamdată) Statelor Unite și Rusiei, având o relație proastă cu China, UE pare decisă să se izoleze de restul lumii. Să se transforme într-un buncăr al progresismului agresiv, după modelul din 1984 al lui Orwell. Prin comparație, Coreea de Nord are câțiva aliați fideli. UE nu are nici un prieten.
E singură și decisă să se devoreze pe sine ca Nastratin Hogea la Isarlîk.
Stăpânul nostru Macron, dimpreună cu Von der Leyen, Merz și toată gașca lor de degenerați știu că se află pe nisipuri mișcătoare. Sunt conștienți că majoritatea europenilor s-au săturat de ei ca de mere pădurețe. Văd că se înmulțesc fisurile în Sistem.
Pentru a-și pune în practică distopia, trebuie să se miște rapid, să profite de scurtul răgaz oferit de reașezarea lumii.
De aceea, asediul de până acum asupra popoarelor europene (implicit, asupra românilor) se va transforma în asalt. Folosindu-se de cozile de topor locale (nicușori, bolojeni, predoi de peste tot) vor dezlănțui jihadul.
Federalizarea galopantă (confiscarea puterilor naționale de către Bruxelles) va merge în paralel cu accelerarea ideologizării și implementării reformelor sexo-marxiste și globaliste.
Pentru ca accidente de genul „Călin Georgescu” să nu mai fie posibile, spălarea creierelor va deveni prioritate europeană.
Totul, sub vigilenta supraveghere a unui stat polițienesc de cea mai pură esență stalinistă, pe care în plandemie doar l-am pregustat.
Starea de urgență impusă de un război direct UE – Rusia ar pune bomboana pe colivă.
Am avut o șansă. Am ratat-o. Dumnezeu nu a vrut să depărteze de la noi paharul acesta. Acum, trebuie să urcăm Golgota.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Sorin Roșca Stănescu: Atentat terorist. Cel mai periculos atentat terorist săvârșit vreodată în Europa
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
Sorin Roșca Stănescu: Paternitatea atacului terorist
Dictatură pe față în UK. Gheorghe Piperea: Starmer ordonă arestări în 24 de ore, iar BBC îngroapă adevărul sub eticheta ”dezinformării” după protestele anti-imigrație din Irlanda
Bogdan Tiberiu Iacob: ”Ne-a trecut glonțul pe la ureche” sau de ce nu are România nevoie de partide ”extremiste”
Recomandările noastre
Pomenirea a 13 ani de la plecarea Părintelui Justin la și mai multă rugăciune pentru români și România - INTERVIU INEDIT: NEGREȘIT VOI FI ALĂTURI DE VOI!
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
Secțiuni: Alegerile Opinii Prima pagină Știri
Subiecte: Alegeri prezidențiale 2025
Organizații: UE
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (10)