UMILITOR și UIMITOR. BTI: Incident stupefiant ținut 5 ani sub tăcere: prim-ministrul României, umilit pe un aeroport britanic

Un eveniment șocant, care ar fi produs titluri planetare, a fost ținut cinci ani sub tăcere și dezvăluit în premieră abia zilele trecute, în emisiunea lui Robert Turcescu de la Metropola TV: în 2019, premierul României, stat membru UE și NATO, care deținuse în acel an președinția rotativă a Consiliului UE, aflat în drum spre o vizită oficială în SUA, a fost luat de pe un aeroport britanic și dus la control corporal și de bagaje, precum un terorist ori spion.
Totul, în pofida imunității diplomatice, sub ochii ofițerilor SPP și ai oficialilor care îl însoțeau. Cum a fost posibil? Prezentă în studioul emisiunii ”Sub semnul întrebării”, Viorica Dăncilă a relatat zilele trecute faptele, în premieră absolută, după cum a dezvăluit ea însăși. În luna septembrie a anului 2019, în calitate de prim-ministru, s-a deplasat în SUA, la Washington, însoțită de miniștrii Ramona Mănescu (Externe), Eugen Teodorovici (Finanțe), Gabriel Leș (Apărare), Sorina Pintea (Sănătate), Alexandru Petrescu (Comunicații), dar și consilierul personal, Anton Pisaroglu, unde urma să aibă o întrevedere cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, și cu alți înalți oficiali. Premierul român s-a deplasat cu o cursă de linie, cu escală la Londra, pe aeroportul Heathrow, unde a așteptat îmbarcarea, în salonul de protocol. La un moment dat, de grupul de oficiali români s-au apropiat angajați cu paza ai aeroportului, care au informat-o pe Dăncilă că trebuie supusă unui control din seria celor care se fac aleatoriu, în scop de prevenție. În consecință, premierul României avea de ales între a face scandal de nivel politico-diplomatic înalt și a se supune solicitării. A ales a doua soluție, ca și tăcerea deplină pe subiect pînă în aceste zile.
Contactată azi de Inpolitics, Viorica Dăncilă a repovestit evenimentul incredibil și a livrat și explicațiile de rigoare:
”A
fost cea mai umilitoare postură în care m-am aflat vreodată, să fiu
supusă controlului, inclusiv corporal, inclusiv în bagajul pe care îl
aveam, pentru că biletul meu fusese marcat pentru aceste controale
aleatorii. Nu a fost vina britanicilor, pentru că biletul fusese marcat
de cei din România, nu de ei. Și nu cred că a fost o întîmplare, o
coincidență. În primul rînd, serviciul de protocol al guvernului, cel
care achiziționase biletele, avea obligația să se asigure că ele nu sunt
marcate; de ce nu a făcut-o nu știu. Dar dacă mă prevalam atunci de
statutul politic și diplomatic și făceam scandal, vă dați seama cum ar
fi sunat titlurile în presa internațională? S-ar fi crezut că serviciile
secrete britanice primiseră vreo informație compromițătoare despre mine
sau așa ceva, s-ar fi speculat intens, ar fi însemnat să tîrăsc România
într-un scandal imens exact cînd dețineam președinția rotativă a
Consiliului UE și înaintea alegerilor europarlamentare.
Posibil
ca asta să se fi și urmărit, declanșarea unui scandal, de către cei
care, marcînd biletul, m-au marcat, de fapt, pe mine, repet, persoane
din interiorul țării și nu din afara ei. Nu s-a dorit din start această
vizită a mea la Washington, chiar ambasadorul român în SUA (George Maior n.n) mi-a recomandat verbal să nu mă duc, că ”era o perioadă mai agitată”
șamd. Am ales să tac și să mă supun controlului umilitor, m-au dus
într-o cameră, m-au descălțat, mi s-a căutat și în troller, aveam un nod
în gît, dar am îndurat, pentru a nu declanșa un scandal de proporții.
Dar a fost o experiență pe care nu o să o pot uita, era direcționat din
România, au vrut să mă umilească acolo. Nu am cerut nici explicații
oficiale ambasadorului britanic după întoarcerea la București, mi s-a
părut foarte urît acest incident, dar repet, nu pe englezi îi consider
vinovați, ci persoane din țară” ne-a mai spus fostul premier.

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: George Maior Robert Turcescu Viorica Dăncilă
Locații: Londra
Subiecte: Româncă umilită în Marea Britanie umilință
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (17)