MOTTO: „Vlad Mixich este un medic român și publicist. A fost desemnat de Parlamentul European ca expert independent în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă EU-OSHA și este membru ales în consiliul director al Alianței Europene de Sănătate Publică. A deținut funcția de vicepreședinte la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în guvernul Dacian Cioloș.” ( WIKIPEDIA)
 
 
..............................................................................................................
 
 
Medic român și publicist, deci... Păi, să vedem ce fel de medic și ce fel de publicist este Vlad Mixich.
În calitate de publicist, pe 29 martie 2021, minunea asta de „expert independent” a scris pe pagina lui de FACEBOOK cele de mai jos, după care, în buna tradiție a vitejiei ancestrale a prietenilor guvernului Cioloș, le-a șters cu aceeași vigoare cu care le-a postat:
„Ce scriu în seara asta e fără mănuși pentru că mi se pare grețos, dar în bună măsură și periculos.
E dreptul oricui să protesteze în stradă, chiar dacă își cere dreptul la prostie. Până la urmă prostia, în starea ei pură, e și ea un drept al omului.
Dar scandarea de «libertate» țipată în seara asta de câteva sute de oameni (mii? nici vorbă, i-am văzut cu proprii ochi, mii sunt poate dacă numeri adunații bezmetici de prin toată țara), scandarea asta în acest context este o flegmă imensă. (...)
Fiecare om ieșit astăzi la aceste proteste ridicol-grețoase nu este un român adevărat, cum își imaginează. Ci, o spun cu toata eleganța, e doar un biet prostan manipulat. Dar e un prostan care ne scuipă-n față.” (în conformitate cu ZIARE. com, care a făcut „captura”, pe 29 martie 2021)
Ne-a bucurat, într-adevăr, eleganța clamată de Vlad Mixich. Nu-i de colea să-ți spună cineva că ești un „prostan manipulat” cu atâta delicatețe expertă!
Sigur că nu știți cine este Vlad Mixich. Sigur că nu vă puteți aminti articolul... cum să zic... mmmm... grețos (asta ca să rămânem în limitele eleganței lui Vlad) de lingușitor despre Monica Macovei. Căci Vlad al nostʹ face parte din „zona gri” a celor fabricați în laboratoarele alchimiștilor „noii lumi”. Adică nu-i vezi. Nu-i simți. Habar nu ai că ei se ocupă, cu metodă, de viața ta. Și deodată, de nicăieri, îi zărești proptiți (căci acolo fără proptele nu se poate) într-o funcție în Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, influențând, cu răceală, viața ta de „prostan” consumator de buline și, desigur, de „dispozitive medicale”.
Eu știu câteva lucruri despre Vlad Mixich, pentru că „publicistului” îi place să scrie chestii mizerabile și cinice, în numele „eleganței”, desigur.
Așadar, cu o mare finețe de analist, pe 5 noiembrie 2010, în ziua în care inima lui Adrian Păunescu, obosită, a desenat pe aparatul de monitorizare o linie strălucitoare și orizontală, însoțind desenul acesta simplu de un țiuit continuu , despre care toată lumea știe că este sunetul morții, pe pagina CONTRIBUTORS.ro, cetățeanul numit Vlad Mixich, a scris un material cu titlul:
„De ce Adrian Păunescu nu are nevoie de lacrimile noastre”
Unul dintre argumentele autorului acestei producții literare era cel de mai jos:
„…căruia dintre noi i s-ar trezi dorința de a-și vedea tipărite scrisorile ticluite în vreme de boală grea? Cui i-ar veni pe limbă sfaturi date poporului de la înălțimea autoritară a patului de agonie? Nu a trecut încă săptămâna de la ultima scrisoare (a patra) publicată de Păunescu, una în care poetul folosește vecinătatea morții pentru a da greutate unor săgeți politice. Pe vremuri, marii poeți aveau parte de-o agonie discretă și de-o înmormântare fastuoasă. Astăzi, la București s-a inventat agonia etalată public și lățită până la granița unui banc macabru. Inima poetului aproape se oprise, dar nu și potopul său creativ.”
Aș spune că a invidia, cu spume, un om pentru VIAȚA sa e ceva absolut comun… dar să invidiezi, tot cu spume, un om pentru INTRAREA SA ÎN ETERNITATE, vrând să-l tragi din ușa nemărginirii, încercând să-l dezbraci de haina în care s-a învestmântat pentru această ultimă ceremonie și făcând eforturi zgomotoase și dezgustătoare ca să te așezi între spiritul lui titanic și posteritate, așa ceva are duhoarea grea și persistentă a lipsei de caracter, duhoare pe care niciun parfum BOIS D’ARGENT de la DIOR , nu o poate măcar atenua.
Cât despre „medicul” Vlad Mixich, e bine să aruncăm o privire și asupra lui; și pentru asta o să folosesc chiar amintirile „medicului” Mixich:
„Am pornit-o pe drumul clasic al unui medic, când a intervenit neprevăzutul: aveam nevoie de un reportofon pentru a-mi înregistra sesiunile cu pacienții. Un concurs al Deutsche Welle pentru tineri jurnaliști oferea așa ceva ca premiu al doilea. Eu eram deștept, o dată pe săptămână, pentru Gazeta de Sud. Am câștigat, dar nu reportofonul, ci premiul întâi. Așa am ajuns la Bonn, unde Deutsche Welle m-a uns corespondent în România. Norocul a continuat când am fost primit într-una dintre cele mai independente redacții din România: HotNews.ro. Astăzi, nu mă văd lucrând altundeva, deși mă bucur să scriu și pentru Esquire sau Dilema veche. Mă mai mândresc cu câteva lucruri: premiul «Tânărul Jurnalist al Anului 2008» de la Freedom House și bursele în Statele Unite primite de la Carter Center și German Marshall Fund. ” (PAGINA DE PSIHOLOGIE, 23 noiembrie 2011)
Neprevăzutul, așadar... Acest „neprevăzut” a clonat fără număr, fără număr, mici monștri infatuați dar buni executanți, precum Vlad Mixich. Același „neprevăzut” a desenat traiectorii explicite, de succes, pentru niște oportuniști mediocri și castrați de sentimente, cărora li s-a pus scara succesului la picioare, deși nimic nu ar fi justificat ascensiunea lor lipsită de glorie.
Și tot „neprevăzutul” norocos a instalat și mai instalează, cu mare precizie, în funcții înalte, acești pui de aprozar cărora li se dă iluzia că sunt cocoși de rasă iar nu doar niște... niște... „ipocriți utili”, ca să nu zic alt cuvânt care-mi vine în minte și care începe tot cu „i”.