UN PRIETEN

Azi, 15 decembrie 2020, mi-a murit un prieten.

Nu l-am văzut niciodată... unii își închipuie că este greu să plângi pentru oameni pe care nu i-ai văzut niciodată. Dar nu e așa. Sufletul nu-i altceva decât o sălbăticiune ciudată și colindă pe unde trupul niciodată n-a fost. Sufletul recunoaște locuri, lucruri și oameni despre care ochii nimic nu știu. Sufletul aude muzica în timp ce urechea nici nu știe că există. Așa e el... De aceea, sufletul poate să plângă pentru cineva cu care omul real nu s-a întâlnit vreodată, fără ca lucrul acesta să i se pară ciudat.

Cred că nu greșesc dacă spun că prietenul meu a fost un lup singuratic. Și-a dus bătăliile lui, a avut de suferit, l-au blamat, l-au denigrat, i-au închis adeseori pagina și, în mai 2020, sub pretextul pandemiei, i-au închis, pentru o bună perioadă, ziarul.

Toate acestea lucruri urâte s-au petrecut deoarece omul despre care vă povestesc a avut o librărie în Sibiu iar într-un an, exact pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, primarul de-atunci al Sibiului, Klaus Werner Iohannis, a evacuat librăria, cu prietenul meu cu tot, și a „găzduit”, în alveola rămasă liberă, niște amici de-ai lui, austrieci, dispuși să ofere o chirie mult mai interesantă și numiți generic RAIFFEISEN. De aceea, în toți acești ani, cu primarul de atunci și cu președintele României de astăzi, cel având de partea lui guverne, servicii, justiție, ambasade, presă, Europă, Americă și, nu în ultimul rând, 66,09% din populația votantă, s-a luptat acest om. Și nu l-au învins.

Aș fi putut să-i spun din timpul vieții lui că mă onorează faptul că suntem prieteni, dar n-am făcut-o și-acum e târziu să-i spun.

Marius Albin Marinescu este numele lui