Sunteți niște fiare neobarbare, în mâinile cărora este pomul cunoașterii răului. Chiar dacă știți care este Binele, Îl prigoniți. – Pr. Nil Dorobanțu

Conferința „Cultură națională și eroii credinței”

Palatul Parlamentului, 11 martie 2025

- discursul avocatului Florentin Țuca -

Sunt extrem de onorat să fiu invitat la un eveniment de o asemenea anvergură, să mă aflu în proximitatea unor personalități de calibru în fața cărora mă-nclin, și, mai ales, să am ocazia de a fi, peste timp, măcar pentru un imposibil timp de 10 minute, avocat al unei cauze mărețe pentru spiritualitatea românească și biserica ortodoxă română: ieroschimonahul Nil Dorobanțu, părintele contestat și hulit de securiști și farisei, dar iubit și adulat de mireni și enoriași, Nebunul întru Hristos care, cu biserica-n spate, conform propriei credințe, vine de la Dumnezeu și merge înspre Dumnezeu.

Din păcate, nu am timpul necesar pentru o pledoarie elaborată și completă pentru promovarea personalității părintelui Nil Dorobanțu, nici pentru prezentarea in extenso a biografiei acestuia, ca preot, duhovnic, teolog și apologet, nici (competență) pentru o recenzie întemeiată și elocventă a celor peste 10 mii de pagini de manuscris, scriitură cursivă venită din har.

Din fericire, am însă timp pentru două misiuni.

Întâi, pentru a mă înclina în fața Sfinției Sale, Preotului Ionel Dumitru Adam, autorul unui fabulos efort de documentare, aranjare, tipărire, arhivare a documentelor menționate, relative la biografia și opera Părintelui Dorobanțu, strălucitul lector în  numeroase conferințe de revitalizare a memoriei Ieroschimonahului și, peste toate, înflăcăratul îndrăgostit de Nil, Sfântul Desculț; în fața Sfinției Sale, Părintele Ieromonah Macarie Banu, grație căruia m-am decis (ori am primit un impuls tainic) să vorbesc despre Nil Dorobanțu la acest eveniment; în fine, în fața prietenei Monica Bălan, care mi-a fost de mare ajutor în efortul de documentare.

În al doilea rând, pentru a vă adresa o invitație:

1.  să-i cercetați BIOGRAFIA și să aflați că Ieroschimonahul Nil s-a născut la Crainici, Baia de Aramă (Mehedinți), la 1 august 1920; a urmat primele trei clase în satul natal, apoi clasa a patra în București (la școala primară a sectorului Ateneul Popular), Colegiul „Sfântul Sava” și Liceul Militar „Alexandru Sturza” din Craiova, de unde a ieșit ofițer activ cu gradul de sublocotenent (împărtășind cariera militară, la fel ca unchiul său, generalul Gheorge Dorobanțu); a avut numeroase teofanii, prima chiar la 14 ani; a absolvit Teologia, Filozofia și Literele toate cu „magna cum laudae” și a urmat, în paralel, cursuri de Drept, facultate neterminată, însă; s-a înscris și a urmat cursuri doctorale la Părintele Dumitru Stăniloae, teza fiind „Teoria Logosului Întrupat în Viața Duhovnicească”; a acumulat o bogată cultură generală și a învățat, se spune, 12 limbi străine (printre care sanscrita și aramaica); a avut întâlniri definitorii pentru destinul său cu înalte figuri ale ortodoxiei românești (Arsenie Boca, Gala Galaction, Benedict Ghiuș, Antim Nica, Ioan Iovan, Sandu Tudor, Ilie Cleopa); a fost călugărit la Cernica, a trecut prin eparhiile de Galați și Buzău, hirotonit ierodiacon în 1948 și ieromonah în 1949; a fost numit director la Seminarul monahal de la Mănăstirea Văratic, prin decizie patriarhală, în 1951, iar în 1952, acesta a ales să ia schima mare și să fie tuns schimnic la Mănăstirea Sihăstria, de către Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, iar apoi să plece în pustie unde și-a ales o cale duhovnicească grea, cea de nebun pentru Hristos; de-a lungul anilor, mânat de un neastâmpăr pentru propovăduire, a trecut prin mai multe mănăstiri: Radu Vodă – București, Zaclău – Tulcea, Buluc – Putna, Mușunoaiele – Putna, Tarnița – Vrancea, Tarcău –Neamț, Măgura Ocnei – Bacău, Sihăstria – Neamț, Arnota – Vâlcea, Nicula – Cluj; a fost caterisit în 1956 pentru „neascultare”, pentru „sminteală”, „înșelăciune” și „erezie”; s-a retras după caterisire, ducând o viață de ascet, studiind și scriind, o parte dintre scrierile sale fiind editate ulterior prin grija asociației care-i poartă numele: „Petru de la Maglavit – Teofanie”, „Veronica de la Vladimirești – Teofanie”, „Teofaniile din Pateric”, „Mistică” și „Cuvinte cerești”, „Despre canoane”, „Despre Teofania”, „Rugăciuni în prigoană”, „Sociologia”, „Apologeticum”, „Antihristul”; a trecut la cele veșnice în 1977 și a fost îngropat în satul natal; cu ocazia deshumării din 2015, s-a constat că mormântul era - mister total - gol, fără nicio urmă a rămășițelor sale.

2.  Să aflați despre VIAȚA lui și să rețineți, în esență, că, potrivit a sute de mărturisiri adunate, în bună parte, de preotul Adam, era pustnicul care umbla desculț, descoperit, cu pletele în vânt, îmbrăcat simplu și încins cu o sfoară, uscățiv, cu barba puțină; că era complet dezinteresat de bunuri materiale și ispite lumești, dormea pe unde apuca (grajduri și clopotnițe), în condiții de maximă austeritate și se hrănea cu te miri ce, „neomenește de puțin”; lepădat de sine însuși, trăia într-o perpetuă asceză și petrecea nopți întregi în rugăciune; umbla din mănăstire în mănăstire, ținea slujbe, împărtășea oameni, împărțea sărmanilor alimente și îmbrăcăminte luate din drumurile lui; și, da, după rigorile administrativ-bisericești ale timpului, era un „nebun”, „zănatec” și-un „smintit”.

3.  Să citiți despre PERSECUȚIILE la care a fost supus și să descoperiți că a fost prigonit mereu din cauza, pe de o parte, a convingerilor sale anti-comuniste, anti-materialiste și de condamnare a ateilor și, pe de altă parte, din cauza magnetismului său în relația cu oamenii și a forței de coagulare a maselor (se spunea că „unde slujește Nil, se întâmplă un nou Maglavit”). Majoritatea acuzațiilor care i-au fost aduse au venit din partea autorităților comuniste și dinspre organele de securitate care-l acuzau de predici îndreptate împotriva orânduirii de atunci. Conform lui Sergiu Ciocârlan, ”Părintele Nil Dorobanțu a fost considerat un „bandit mistic”, însă într-un fel special. Pe de o parte, Securitatea i-a acordat multă atenție, fiindcă era un om supraînvățat și capabil de a strânge în jurul său mulțimi de oameni. Pe de altă parte, a căutat tot timpul să-l discrediteze, să creeze controverse în jurul său, astfel încât, la un moment dat, nici n-a mai fost nevoie de o intervenție directă, deoarece cei din mediul bisericesc, monahi sau funcționari în aparatul administrativ-bisericesc, au preluat narațiunile compromițătoare, le-au dezvoltat, împropriind tot mai mult imaginea unui monah „scrântit”, care este „o rușine pentru monahismul românesc”. În rapoartele Securității au fost găsite numeroase note informative care susțin „ciudățeniile suspecte” ale misticismului său: „[…] Susnumitul se dedică exclusiv activității religioase ortodoxe, activitate în care depune un zel puțin obișnuit, însușindu-și activități superioare duhovnicești și imprimând celor din jur un misticism bolnăvicios, exagerat”; „[…] nu are un loc stabil, o mănăstire de care să aparțină. Este socotit un ascet, umblă din mănăstire în mănăstire, apărând și dispărând ca un meteor. În mănăstirea unde apare face slujbă și predică fulminant. Stă o zi sau două, se aciuează printre ei și apoi pleacă, răspunzând la întrebarea unde se duce – „Eu, la Hristos”, neîmpărtășind nici celor mai intimi ținta călătoriei sale. Majoritatea credincioșilor îl cunosc și îl divinizează”. A fost arestat, întemnițat, schingiuit, batjocorit și bătut, pe motiv de „misticism”, în repetate rânduri și eliberat într-un final pe motiv de nebunie. A fost acuzat că „răscolește lumea”, acuzații în fața cărora misticul călugăr „nebun pentru Hristos” declara: „M-ați făcut  să devin nebun ca să mă laud singur, să propovăduiesc ce-am suferit pentru Dumnezeul meu în timp ce voi mă huliți și mă considerați ca o ciumă. Dar eu mă laud întru dureri și suferințe, pentru Dumnezeul, care pentru mine a suferit atât de mult și încă mai rabdă până în sfârșit! În fiecare zi mor pentru Hristos și urc calvarul departe de altarele Tale Doamne, pe care atât de mult le-am iubit. Și râvna casei tale m-a mâncat, ca la locul cel sfânt s-a suit urăciunea pustiirii. Cer nou și pământ nou așteptam și transfigurarea prin virtute și prin har urcând, pe calea cea strâmtă a vieții, treptele desăvârșirii spre Împărăția Cerurilor”.

4. Să-i înțelegeți VOCAȚIA și HARUL, VIRTUȚILE și HARISMELE (Sergiu Ciocârlan): neagoniseala; nesațiul de asceză; slujirea zilnică a Sfintei Liturghii; dragostea de osteneală; bogăția smereniei; depășirea legilor firii („Poate de aceea și dispărea tot timpul, la propriu, zice părintele Avram, fenomen supranatural întâlnit doar la marii Sfinți, însă nu așa de des ca la Nil. Apărea când nu te așteptai, câteodată în două locuri diferite. Era ușor ca un fulg, mergea ca și cum ar pluti”.); prietenia reală cu animalele sălbatice; harul tămăduirii diverselor boli; clarviziunea cu duhul; atragerea tinerilor la monahism; rugăciunea inimii; împărtășirea continuă cu sfintele taine.

5.   Să înțelegeți că a fost un CRITIC SEVER al clerului, că a denunțat compromisul ca fiind mult mai nociv decât propaganda (asimilată cu „pătrunderea urâciunii în locul cel sfânt”) și că a criticat cu asprime duplicitatea și lașitatea unor figuri bisericești ale epocii și, mai ales, abdicarea în fața ofensivei comunist-atee.Întrucât morala pe care o propaga era cea a arderii totale și totalizante pentru Hristos, a criticat aspru clericii pentru păcatul de-a fi „căldicei”. În „Etica”: „Voi, ateii, în numele poporului, ucideți popoarele, iar voi, fariseilor, în numele Lui Hristos, îi caterisiți pe sfinți. Amândouă taberele de lachei și mișei, v-ați împietrit inima, sufletul și conștiința, încât nu mai vedeți bârna din ochii voștri! Vai, vouă! Nu aveți legi, deși susțineți că făptura și societatea au legi, însă îl negați pe Legiuitorul Hristos. Existenta socială v-a dus la inexistență și la ateism. Morala de clasă și de poziție socială e cea mai spurcată și, ca dovadă, e chiar ateismul vostru, lansat ca morală. Concepțiile de viață nu sunt morale, iar voi propovăduiți și apărați erezia, viciul morbid și fobia. Toate concepțiile vechi de etică au dispărut, cum va dispărea și ateismul vostru... Fățărnicia morală burgheză și ateistă va dispărea, dar Hristos va rămâne, în veci, cu morala Sa divină”.  

6. Să înțelegeți că a fost un NEÎNȚELES, un CONTESTAT și, peste toate, încă, un NECUNOSCUT. A fost acuzat că-i smintit, nebun și înșelat. Dacă a mânca puțin, a dormi pe jos, a umbla desculț, a te ruga neîncetat, a fi văzător cu duhul, a avea harismele evocate înseamnă „sminteală”, da a fost smintit. Dacă îndemnul împărtășirii continue cu sfintele taine este semn de erezie, atunci o fi fost eretic, nu știu, dar eu, nefiind teolog, nu mă pot pronunța. Cert este că NiL Dorobanțu este o imensă personalitate care, în nebunia lui pentru Hristos, a marcat oameni și locuri, iar miza mea de astăzi nu este alta decât de a vă trezi curiozitatea și interesul de a-i citi autobiografia și scrierile și a audia sutele de mărturii despre viața și destinul lui și de a-i înțelege misiunea: „Eu fără Sfânta Liturghie nu pot, orice ar fi”.

7.  În fine, după ce veți fi citit din Autobiografia și scrierile Părintelui Nil, după ce veți fi citit despre existența sa de nebun întru Hristos prezentată în textele părintelui Adam, ale lui Cornel Boteanu, Sergiu Ciocârlan, Claudiu Târziu și după ce veți fi ascultat conferințele părintelui Adam și sutele de mărturisiri adunate și disponibile în mediul virtual, vă invit să faceți un EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE și să vă vedeți, dumneavoastră înșivă, într-o adunare de zeci și sute de mii de credincioși strânși în jurul Sfântului Desculț care plânge și deplânge cum a fost oropsit Isus Hristos.

În epoca pandemoniei, cum a fost Mântuitorul zăvorât în biserici de puterea Cezarului și cuminecat cu lingurița de plastic și de unică folosință, pe furiș, să nu ne vadă ori să audă autoritățile medicalo-marțiale și statul bio-securității și cum oamenii au fost siliți să se îndepărteze de El și de semeni, să-și mascheze chipul creat după chipul și asemănarea Domnului, să se lepede de credința hristică și să adere la pretinsa știință-ispită demonică.

În post-adevărul contemporan, cum a fost Hristos batjocorit în numele noii religii a corectitudinii politice, ideologiei woke, curentelor trans- și anti-umaniste, a diversității, echității și incluziunii care, toate, au siluit morala și limbajul și au ridicat, auto-mutilarea, avortul și eutanasia la ranguri de drepturi fundamentale.

În lumea noastră post-modernă, în care copiii n-au fost lăsați să meargă înspre Iisus, ci au fost bulversați cu tot soiul de sminteli pretins „educaționale” și târâți într-o cumplită promiscuitate și într-o abominabilă cultură a inversiunii, pornografiei și a drogurilor.

În miezul celei de-a patra revoluții industriale,în care, potrivit unuia dintre regizorii ei, se urmărește fuziunea identităților noastre biologice, psihice și digitale și-n care, potrivit unui faimos consilier al regizorului, autorul lui Homo Deus, „Nici măcar Divinitatea nu se poate ridica la înțelegerea a ceea ce vrem noi să facem”.

În recentele ceremonii planetare ale jocurilor olimpice păgâne, în care blasfemia, prostul gust, ritualurile satanice și oculte au fost celebrate și idolatrizate cu fast în văzul lumii întregi, ajunsă, azi, Sodoma și Gomora.

Ce-ar fi spus azi Sfântul Desculț în fața tuturor acestor grozăvii și nelegiuiri? Ar fi fost, probabil, în acord cu firea lui, foarte aspru, inclusiv cu privire la fețele bisericești care au închis ochii în fața acestor nenorociri și-au acceptat soluțiile căldicele de compromis.

Poate c-ar fi repetat un text care-și conservă actualitatea:

„Ați degradat și ați contrafăcut civilizația, cultura, știința, arta și ați degenerat prin antagonismul dintre dezvoltarea fizică și mintală. Nu mai aveți încordarea spiritului și nici voință, nu sunteți capabili să ajungeți o elită înzestrată cu imaginație, curaj, înțelepciune și frică de Dumnezeu, ci niște lași și niște monștri. Slăbiciunea intelectuală și ignoranța voastră pun în pericol chiar civilizația modernă. Sterilitatea voluntară ca și prolixitatea comună sunt simptomuri clasice. Viața, alimentația, locuința, educația, atmosfera intelectuală au ajuns un rezultat cu totul paradoxal față de mașinismul evoluat. Sunteți niște fiare neobarbare, în mâinile cărora este pomul cunoașterii răului. Chiar dacă știți care este Binele, Îl prigoniți.”

Nu știu dacă chiar asta i-ar fi fost replica sau s-ar fi rezumat la faimoasele lui suspine: vai de voi! Ceea ce știu însă sigur, după exercițiul de documentare ca avocat și de admirație în calitate de ortodox, este că Nil, nebunul întru Hristos de atunci ar fi fost astăzi, în această lume dementă, de o mie de ori mai nebun. Iar din nebunia lui, ar ieși scântei de revoltă și lacrimi de iubire. Ascultați-l…

„Și noi plângem de iubire, purtând pe Hristos la sân și toată Biserica Ortodoxă în spinare, pe umeri, pe creștet, pe brațe; și, târâș, printre spini și piroane, urcăm calvarul tot mai sus, chemând pururi numele preadulcelui Iisus: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!» Îl strigăm cu toată ființa, cu toată respirația, în toate zvâcniturile inimii, cu ochii înlăcrimați și seci de plâns, cu urechile pline de auzul cel bun al Cuvântului ceresc, cu mâinile întinse în extaz, cu toate organele flămânde și însetate, ca un pământ uscat și fără de apă.”

De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos.

Urmăriți și podcastul despre Nil Dorobanțu cu pr. Ionel Dumitru Adam :