Presa sportiv-tefelistă a emis titluri abracadabrante pe bandă după meciul România - Belarus, de marți seară, unde mai mulți spectatori pașnici și bine ancorați în realitate au afișat mesaje de ordin istoric presărate cu picanteriile timpurilor de azi.

„Din tribune nu au lipsit mesajele naționaliste, conflictele și scandările xenofobe.”, scrie GSP.

„N-au lipsit bannerele naționaliste de genul” - reia tema o altă publicație de profil, după care prezintă și înscrisurile incriminate: „Eroii români uciși în prizoneriat zac în Belarus fără cruce creștină la cap”, „În inima țării, revizionism șovin teritorial / Autoritățile pun iar batista pe țambal”, „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, înșiruire urmată de denunțul de tip sovietic: „iar Peluza Nord Steaua a afișat steagul României Mari”.

Faptul că se amintește meritoriu cum în Belarusul comunist, republică componentă a fostei URSS, eroii Armatei Române căzuți pe Frontul de Est nu au nici acum cruce la cap, este considerat „naționalist”, cu o conotație peiorativă.

La fel, faptul că maghiarii extremiști incită la autonomie teritorială în inima României, act anti-constituțional semnalat printr-un mesaj civilizat, pare să fie în mintea ziaricilor în cauză la fel de „reprobabil”.

Apogeul ignoranței presei cu gândire tefelistă este considerarea ca „naționalist”, eventual „xenofob”, a Articolului 1 din Constituția României: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Constituția României, „xenofobă”? Până unde se merge?

De România Mare, ce putem să mai zicem? E clar că afișarea ei e de-a dreptul extremistă, poate chiar putinistă, de aceea o și sărbătorim în fiecare an de Ziua Națională a României, în amintirea... României Mari împlinite la 1 decembrie 1918.

„Dar asta n-a fost tot. Una dintre peluze a afișat data de „24 martie 1999”. Adică ziua în care NATO a început bombardamentele în timpul războiului din Kosovo, una dintre adversarele României din preliminariile EURO 2024, fiind chiar Kosovo.”, mai scrie alarmist publicația sportiv-reeducatoare. 

Aberația că o auto-intitulată republică, creată pe crimă și nerecunoscută de România și alte zeci de state ale lumii, joacă într-un campionat european, nu pare să deranjeze autorii tefeliști. Dar amintirea zilei când mii de civili sârbi nevinovați au fost bombardați și uciși pe capete în capitala europeană Belgrad este de condamnat...

Ca să îi cităm și noi... „Dar asta n-a fost tot”. „Faza” tare a relatării de-abia de-acum urmează:

„ În repriza a doua, s-a distins chiar și pe transmisiune scandarea reprobabilă, xenofobă, la adresa Ungariei: „Ungaria ne s*** p***!”.  Fix de asta nu avea nevoie România, aflată în observare de comisiile UEFA după incidentele de la partidele precedente și după problemele din Andorra. România riscă să joace meciuri cu porțile închise, din acest motiv.”, conchide, apoteotic, publicația în cauză.

Bun-bun, putem înțelege că Articolul 1 din Constituția României este naționalist și xenofob, dar de când și de unde până unde un act sexual prezent și pe buzele unui filosof ca Gabriel Liiceanu sau a unui profesor de anvergură mondială ca Vladimir Tismăneanu a ajuns să fie considerat... xenofob!? Dimpotrivă, dacă analizăm semantic chestiunea, este chiar xenoman.

În plus, expresia autentică este o transpunere a refernului unui cântec intrat în folclorul modern, despre cum stă Iancu sus ca statuie ca să le dea la unguri lămâie. Ăsta e folclorul - o componentă a artei muzicale. 

Dar să lăsăm specialiștii, profesori și filosofi, să explice, cât mai pe înțelesul lor în special și, eventual, al reclamagiilor presei tefeliste: „Sintagma Muie PSD, devenită slogan național, este deopotrivă rezultatul și catalizatorul acestei deșteptări civice. Prin ea, se aude vocea vulgului, adică a acelor oameni care nu mai vor să dezbată la nesfîrșit ce și cum. A trecut momentul ambiguităților sofisticate. Revoluțiile dau glas așteptărilor vulgului. Sunt, ne place sau nu, vulgare. Estetica lor este una diferită de aceea a vremurilor calme. Vulgaritatea lor este, în adîncimi, una de un maxim, superb rafinament. Depinde de noi să-l prețuim cum se cuvine!", a scris Vladimir Tismăneanu, mare profesor în SUA.

Despre aceeași expresie-stindard a revoluționarilor USR, și patronul Humanitas avea să scrie o adevărată odă: „O revoluție bazată pe șapte litere care se-ntind – ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de lăcuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă. Apoi în grădini și în parcuri și în magazine, pe uniformele agenților de circulație, pe fațadele blocurilor, pe trotuare, în mall-uri, pretutindeni, cuprinzând în cele din urmă „uzinele și ogoarele patriei”.”

Se aude? Experții știe-tot s-au pronunțat.

Tinerii cu conștiință civică națională au prevăzut de altfel cum vor tratați de mass media oficială, fapt ce le-a scăpat tefeliștilor. De-abia acest mesaj lovește ca un dangăt de clopot, care bate, din păcate, în dungă, anunțând totodată și înmormântarea ziaristicii în România. Un tânăr din mulțime ne privește direct în față, parcă știind că va fi fotografiat, cu tristul răvaș din spatele său afișat în vânt: „PRESA E GUNOI!”. Articolele citate o dovedesc cu prisosință. În plus, ne arată că dusă la groapă, chiar de gunoi, presa actuală nici măcar de cruce n-are nevoie la cap. Poate doar de o stea...