Creatorul inegalabil al universului absurdului, Urmuz, invocă într-una din viziunile sale "setea mulțimilor, a încâlcelii și a contradicției”. Multimi alcatuite din "multe milioane de oameni, de muște, de bureți, de jivine, de astre, și aceasta încă cu prețul suferințelor lor”. Nu aici ne duce cu gândul și pomelnicul repetat la nesfârșit, zi și noapte, al cifrelor celor atinși de aripa fatală a covidului? Vrei să înțelegi cât de cât lumea de azi, aruncată în grotescul macabru al pandemiei? Să urmăm îndemnul vizionarului prozator sinucis într-un boschet: "Servește-te de … Urmuz!”. Ce Socrate, Descartes, Hegel, Einstein sau Marcuse, Urmuz e cel care ne va lumina. Urmuz și cifrăraia. "Setea mulțimilor cu prețul suferințelor lor”.

Peste o omenire buimăcită, cifre peste cifre se prăvălesc în avalanșă, mereu și mereu, până la exasperare. Doar cifre, fără vreo altă explicație decât: pozitivi, intubați, decedați, vindecați. Atât. Doar cifre, necontenite cifre.

Ascultam pe vremuri cu religiozitate la un difuzor hârâit în fiecare zi cotele apelor Dunării, care-mi deveniseră drog. În trei limbi. Crainica de limba română depăna cu o voce caldă, învăluitoare, incantatorie, numele localităților de pe malul fluviului și trimitea parcă la valsurile celebre ale lui Strauss și Ivanovici. Pe franțuzește, mă delectam atunci pentru prima dată inflexiunile unei limbi misterioase, dintr-o lume inaccesibilă nouă. Iar enunțul în limba rusă, emis de un bărbat cu voce gravă, parcă de ritual funebru, sugera prin meșteșugita îmbinare a vocalelor și consoanelor, o cu totul altă lume. Banală, pentru mulți, secvența cotelor apelor Dunării îmi spunea și mie, deși nici barcagiu, nici pescar, ceva. Mai mult, devenise un fel de ritual zilnic, îmi trebuia. Lumea prozaicelor cote ale apelor Dunarii era o lume de vis împietrit.

Dar înșiruirea de atâtea ori pe zi a cifrelor celor prinși în malaxorul planetar al pandemiei, la ce și cui îi e de folos? Îi cinstește cumva pe cei dispăruți? Îi încurajează pe cei ce se zbat între viață și moarte? Îi da încredere, speranțe, duh, omenirii care, în covârșitoarea ei majoritate n-a căzut pradă molimei, dar e clipă de clipă bombardată și înspăimântată de știri alarmiste, restricții severe, absurde și povețe ridicole? De ce această litanie lugubră, acest pomelnic păgân, acest ritual esoteric fără vreun mesaj bun, folositor, oportun?

De ce sunt guvernele atât de generoase în statistici asupra covidului? - se întreabă eseistul francez Eric Verhaegen. De ce mai sporim ceața care învăluie covidul cu altă ceață, a unei alte boli, cu patologie ciudată. Boală numită cuantofrenie, adică mormane de cifre care-și propun să descrie un fenomen sociologic. Cuantofrenologii se opintesc să lămurească cu orice preț fenomenele sociale și umane în limbaj matematic, cu gândul probabil la spusele lui Engels că nicio activitate umană nu poate fi știință dacă nu e exprimată și matematic.

Păi și 666 e un număr, e "numărul bestiei” din Noul Testament iar în „teoriile conspirației” numărul Antihristului. Dar pentru pseudosacerdoții religiei groazei care este covidul, 666 e probabil prea puțin. Prea puține cifre, trebuie șiruri lungi, nesfârșite și repetate mereu ca o mantra de neînțeles și de aceea cu atât mai înspăimântătoare. Iar celor ce tot nu se îngrozesc, li se mai dă o lămurire: fiecare număr de victime zilnice ale pandemiei este numărul celor care-și pierd viața într-o catastrofă aviatică. "Închipuiți-va că în fiecare zi un Boeing sau un Airbus se prăbușește”, ne explică sugestiv apostolii groazei, marii preoți ai Zeului Covid. (De asta probabil e și scris covid cu C mare, nu cu litera mică precum meschina răceală sau gripă.) Altfel spus, cad zilnic o mulțime de Boeing-uri și noi dormim, domnule, vorba lui Conu Leonida. De parcă numai de covid mor pământenii și numai funesta condicuță a covidului trebuie ținută la zi și repetată obsesiv.

Socotitorii ravagiilor pandemiei ne iau drept turme de dobitoace care trebuie supravegheate și controlate strict și parcă ar vrea să ne numere și corpurile, și măruntaiele, și celulele. Căci si ele le pot fi de folos. Ei își văd împlinit visul de a ne numeriza identitatea, așa cum de mult își doresc complotiștii, din vechime și până la Karl Schwab, tartorul Marii Resetari imaginată prin Forumul de la Davos.

Revoluția numerică, acum în plină frenezie, implică un control necruțător și violent, care aruncă în aer normele libertații și drepturile omului.

Numerizarea realității produce o nouă realitate, una urmuziană, dar înfricoșătoare, căci necunoscută și de neînțeles, deci care produce frică și groază, iar prin aceasta resemnare și supunere în față Puterii. În neorealitatea numerelor devenim, fiecare, o cifră oarecare într-o infinitate de anonimi. O cifră, adică o viață umană, care se poate adăuga oricând statisticilor zilei de victime ale covidului. "Numărul bestiei” multiplicat la nesfârșit întreține un permanent climat al spaimei la televiziuni, în discursuri publice și la radio-șanț. "Guvernarea prin teamă și formatarea opiniei în ființă docilă ajunge să transforme radical realitatea noastră cotidiană și o face într-un timp record, nemaiîntâlnit în istoria speciei umane” – scrie Eric Verhaegen.

Spectacolul inițial, al izoletelor, era prea costisitor și prea greu de susținut la nesfârșit, așa cum își doresc regizorii săi din umbră, dar șirurile fără număr de cifre pot garanta mult mai elegant, mai aseptic și mai ieftin spectacolul groazei ca instrument redutabil al Puterii. Si iată că s-a deschis un nou catastif: al vaccinărilor. De urmărit.