Un nenea de 59 de ani, din Finlanda, și-a pus o rochiță. Și-a prins părul în coc. S-a mânjit cu ruj. Pentru că vrea să fie socotit o tanti. Poate e o formă de neîmpăcare cu sine, poate țicneală severă - cine suntem noi să judecăm?

Nenea/tanti și-a dorit să patineze. Din nou, cine suntem noi să judecăm? O zână, un zân sau altcineva au decis că-l pot ajuta. Pe nenea. Care vrea să fie tanti.
Așa ne-a fost dat să vedem niște imagini bizare, cu un nene în rochiță chinuindu-se să alunece pe gheață, într-o importantă competiție. Chinuindu-se să alunece fără să dea cu târtița de gheață. Nu i-a ieșit. Totul era de un uriaș ridicol, grotesc. Dar însoțit de aplauze, elogiat ca o mare izbândă, un act de grozavă bravură și teribil eroism.
Nenea nu era tanti, era strident de evident. Nici cu patinatul n-avea nicio treabă. Cu atât mai puțin era potrivită etalarea acestui cumul de inadecvări într-un asemenea loc, într-un asemenea moment. Iar în locul cuviincioasei jene, unii au socotit că acest apogeu al ridicolului se cuvine aplaudat, ba ar trebui să devină un model.
Nimic nu descrie mai bine starea de azi a firescului european ca acele imagini cu nenea în rochiță...Nu rătăcirea individuală e problema - poate fi o opțiune, bizară, dar opțiune. Ci aplauzele.
Când acestea sunt idealurile, țelurile pe care le socotește de preț o civilizație, prăbușirea chiar se cuvine aplaudată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu: EPIDEMIA DE MORȚI SUBITE

Lucian Ciuchiță: Pudra de Nobel pe obrazul unui epigon

A murit Adnana – Echipajul Speranței s-a reîntregit!

Planul lui Casap: Al 2-lea Atentat asupra lui Trump care are legături cu Ucraina

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Sorin Roșca Stănescu: Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, și-a făcut bagajele și pleacă - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Locații: Finlanda
Subiecte: Transsexual
Organizații: Guvernul Finlandei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)