Avionul ar fi căzut de la bord după ce portavionul a făcut o manevră bruscă și neanunțată pentru a evita o amenințare iminentă...

O analiză de Stephen Bryen, publicată de Asia Times, pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

 *

SUA au pierdut un avion de vânătoare cu reacție F-18E Super Hornet pe 28 aprilie, când aeronava, remorcată pe puntea hangarului a portavionului USS Harry Truman (CVN 75), a căzut în mare împreună cu tractorul care o remorca.

Un singur membru al echipajului a fost rănit, se pare când a sărit din tractor sau din F-18.

Avionul și tractorul au fost pierdute în mare.

O întrebare esențială este dacă a fost vorba doar de un simplu accident, sau pierderea avionului și a tractorului a fost cauzată de un atac lansat de rebelii houthi din Yemen.

CNN a relatat că avionul a căzut atunci când portavionul a făcut un viraj brusc neașteptat, deoarece încerca să scape de o amenințare a houthis – fie o rachetă de croazieră, fie o dronă înarmată.

Au existat peste 170 de atacuri ale houthis asupra unor nave de război americane în Marea Roșie.

F-18E Super Hornet este un avion de luptă cu reacție cu două motoare, cu un singur loc, care este adaptat la portavioane.

Puntea hangarului se află sub puntea de decolare, însă se pare că nu există bariere care să împiedice rostogolirea unui avion de pe punte în mare.

Truman are la bord atât avioane de luptă cu un singur loc F-18E, cât și avioane de luptă cu două locuri F-18F, împreună cu alte aeronave și elicoptere.

În total, Truman transportă de obicei aproximativ 90 de aeronave.

Portavionul poate găzdui mai mult de 6.000 de persoane.

Aeronava pierdută aparținea de Escadrila de Luptă VFA-136 și este evaluată la 67 de milioane de dolari.

Pilotul nu se afla la bordul aeronavei, la nivelul punții hangarului. În schimb, un membru al echipajului de sprijin se afla în cabina de pilotaj, în timp ce avionul era mutat (probabil către puntea de decolare, dar acest lucru nu este cert).

CNN este primul organ de presă care a publicat un articol bazat pe informațiile furnizate de un oficial anonim al administrației, care a declarat că F-18 și tractorul de remorcare au fost pierdute atunci când portavionul a efectuat o întoarcere bruscă, determinând operatorul de remorcare să piardă controlul asupra F-18.

Organizația de presă a afirmat că portavionul a efectuat virajul brusc în mod neașteptat, deoarece încerca să scape de o amenințare houthi, fie o rachetă de croazieră, fie o dronă înarmată.

Houthi au susținut că au vizat portavionul Trumat atât cu rachete cât și cu drone.

Yahia Sare’e, purtătorul de cuvânt al grupării, a afirmat într-o declarație televizată că forțele aeriene și navale houthi au efectuat o operațiune comună, folosind rachete de croazieră, rachete balistice și drone.

CENTCOM (Comandamentul Central al SUA), care se ocupă de operațiunea anti-houthi din Marea Roșie, nu a contestat afirmația houthis.

Portavioanele americane nu operează singure. Ele sunt sprijinite pe mare de o flotilă de atac a portavioanelor.

Truman e sprijinit de Carrier Strike Group 8. În Marea Roșie, acesta include trei distrugătoare din clasa Arleigh Burke și un crucișător din clasa Ticonderoga, USS Gettysburg (CG-64).

Distrugătoarele și Gettysburg au rolul de a proteja portavionul de rachete, avioane și drone; toate dispun de sistemele de apărare antiaeriană AEGIS și de alte capacități anti-rachetă și anti-dronă.

La desfășurarea operațională au participat au participat circa două treimi din Escadrila de Distrugătoare 28.

Distrugătoarele și crucișătorul AEGIS dispun și de radare avansate, astfel încât ar trebui să fie capabile să detecteze amenințările, inclusiv dronele mici.

Dacă povestea cu virajul brusc este adevărată, atunci se pare că amenințarea nu a fost detectată până când nu a fost destul de aproape de Truman, iar Truman a efectuat o manevră evazivă pentru a încerca să evite amenințarea.

O explicație ar putea fi că amenințarea era o rachetă de croazieră sau anti-navă care zbura la mică altitudine, greu de detectat din cauza ecourilor radar.

Zonele Golfului Persic și Mării Roșii sunt afectate de așa-numita „canalizare radar”, unde straturile atmosferice captează și ghidează undele radar.

Canalizarea poate crea „găuri radar” sau zone de ignorare, făcând o rachetă sau un avion nedectabile.

Nu există nici o informație potrivit căreia vreuna dintre navele echipate cu sisteme AEGIS ar fi răspuns la presupusul atac al houthi, sau chiar dacă a existat un asemenea atac.

CENTCOM nu a confirmat, nici infirmat presupusul atac al houthi și nici relatarea CNN, conform căreia nava Truman a efectuat un viraj evaziv brusc pe mare, provocând pierderea avionului F-18E.

Un alt aspect care trebuie remarcat este că, dacă houthi au reușit să țintească portavionul Truman, aveau nevoie de un mijloc de localizare al acestuia.

Majoritatea, dacă nu toate radarele de coastă ale houthi, au fost distruse de bombardamentele americane.

Este puțin probabil ca Truman să fi putut fi localizată direct de houthis.

Se știe că Iranul deține nave radar care îi sprijină pe houthis, iar acestea l-ar fi putut repera pe Truman destul de ușor.

Nu poate fi exclusă nici urmărirea prin satelit de către Rusia sau China.

Iranul folosește nave de spionaj dotate cu radare și, de asemenea, nave comerciale pentru activități de spionaj.

Nu ar fi deloc dificil pentru navele comerciale care operează în Marea Roșie să detecteze un grup operativ mare al unui portavion și să transmită datele acestuia către houthis.

Houthis dispun de o gamă largă de rachete anti-navă, rachete de croazieră și drone furnizate de Iran.

Dacă este adevărat că amenințarea la adresa Truman a fost un obiect zburător la joasă înălțime, acesta ar fi putut fi o rachetă de croazieră precum QUDS-4.

QUDS-4 are o rază de acțiune de aproximativ 2.000 de kilometri și este propulsată de un mic motor cu reacție cu turbină.

Este derivată din racheta de croazieră iraniană Soumar, ea însăși o copie după racheta rusă Kh-55.

Este vorba de același tip de rachetă de croazieră care a fost folosit pentru a ataca instalațiile saudite de petrol de la Abqaiq și Khurais, în septembrie 2019.

Nu se știe dacă această rachetă poate lovi o navă în mișcare.

Statele Unite se bazează pe portavioane pentru a-și exercita capacitățile sale expediționare în lumea întreagă.

Mai puțin importante în Europa, unde are acces din plin la baze aeriene, în alte regiuni ale lumii portavioanele au o foarte mare importanță strategică.

În ultimii ani, mai ales pe fondul creșterii capacităților anti-navă ale Chinei, mulți își pun întrebarea dacă portavioanele SUA pot supraviețui în zone de conflict precum cele din jurul Japoniei sau Taiwanului.

Secretarul pentru apărare al SUA, Pete Hegseth, a afirmat public că rachetele hipersonice ale Chinei pot scufunda întreaga forță de portavioane a SUA în 20 de minute.

Rezultă de aici că, dacă o putere de mâna a treia, precum houthis (evident, cu ajutor de la terți) poate amenința portavioanele SUA din Marea Roșie, cu arme fără îndoială inferioare, atunci capacitatea de a proteja operativ portavioanele reprezintă o problemă majoră care nu poate fi evitată.