ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Se vorbește cu o uimitor de mare lejeritate de un Război Nuclear, de parcă ar fi vorba de un film de acțiune sau de un joc pe calculator. Și se spun uimitor de multe bazaconii.

Un editorial ca un duș înghețat al lui Selwyn Duke în American Thinker pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

După știrea că serviciile de informații israeliene au detectat o „prezență neobișnuită” a bombardierelor ruse cu capacitate nucleară în apropierea Finlandei și după ce generalul în retragere David Petraeus (fost director CIA) a declarat cu seninătate că NATO va scufunda probabil flota lui Vladimir Putin din Marea Neagră dacă Rusia ar folosi o armă nucleară tactică în Ucraina, a venit poate momentul pentru câteva întrebări:

Mai întâi, putem discuta despre o situație care s-ar putea încheia foarte ușor cu un război termonuclear – și sfârșitul vieții așa cum o știm – într-o manieră inteligentă și rațională?

Sau este obligatoriu ca tuturor întrebările privind politica noastră de Dr. Strangelove să li se răspundă cu apelative puerile (de ex. „lacheul lui Putin”) menite să bage pumnul în gură și să împiedice dezbaterea?

În al doilea rând, este în principiu o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de arme nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI?

Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia.

Este important să înțelegem că acest conflict înseamnă infinit mai mult pentru Putin decât înseamnă pentru noi.

După năravul lor, pseudo-elitele noastre joacă un fel de joc geopolitic cu viețile noastre și ale copiilor noștri.

Pentru Putin, este o criză existențială. Șoimuleții noștri globaliști s-au ocupat de asta.

În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. Viața sau moartea.

Chiar credeți că Ursul rănit se va lăsa să cadă în brațele celor care așteaptă să îl devoreze și nu se va dezlănțui, fără nici o reținere, împins de instinctul de auto-conservare?

Înțelegem oare ce înseamnă expresia „nimic de pierdut”?

A venit vremea pentru realpolitik. (Există aici și o componentă morală, dar, despre ea, ceva mai jos.)

La începutul secolului XIX am formulat Doctrina Monroe care statua că orice intervenție străină pe continentul american poate fi considerată un act ostil la adresa Statelor Unite.

Întrebare:

Are dreptul Rusia la propria Doctrină Monroe?

Sau, și mai corect: putem noi, realist vorbind, să o împiedicăm să aibă?

Unii ar putea spune că Putin nu avea nici un drept de a invada Ucraina. De acord. Dar noi am invadat Mexicul în 1846 și l-am răsturnat în 1954 pe președintele guatemalez Jacobo Arbenz printr-o lovitură de stat organizată de CIA, pentru a nu pomeni decât două dintre intervențiile noastre în America Latină.

Problema aici nu este dacă aveam sau nu „dreptul” să o facem. Ne-am exercitat voința în sfera noastră de influență pentru că am avut puterea să o facem.

Dimpotrivă, Saddam Hussein, în Irak – atunci când a anexat Kuweitul – nu a reușit pentru că nu avea puterea.

Dar Rusia nu este Irak.

Atunci, totul se rezumă la „Puterea conferă Dreptul”? Nu chiar.

Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară trebuie să facă mai mult bine decât rău.

Se întâmplă așa în jocul nostru de-a „Cine clipește primul” cu Putin?

Scenariul cel mai fericit este că ajutăm o pseudo-elită internaționalistă și pe Zelenski să păstreze puterea și să frontierele de la ceea ce însuși stângistul Guardian numea în 2015 „țara cea coruptă țară din Europa”.

Scenariul cel mai sumbru este un război termonuclear mondial.

Avem nevoie de super-computerul Fugaku pentru a face o analiză a costurilor și beneficiilor?

Unii ar putea întreba: De ce ar trebui să dăm înapoi?

Răspunsul e simplu: „Doctrina Monroe” a Rusiei.

Judecați singuri: președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul Crizei Rachetelor Cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă.

JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea noastră și nu poți da înapoi lângă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială.

La fel se întâmplă și cu Rusia: Ucraina este Cuba sa. Că ne place sau nu, nu poți să tropăi prin curtea unei alte mari puteri ca un T-Rex în Jurassic Park.

Faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un alt motiv pentru care Rusia NU VA DA ÎNAPOI ÎN UCRAINA.

Totuși, dacă această analogie este valabilă, care ar fi aici echivalentul URSS-ului care amplasase rachete în Cuba?

Răspuns: perspectiva de aderare a Ucrainei la NATO.

Putin a spus în mai multe rânduri că aceasta reprezenta pentru el o linie roșie. Și aici este nevoie de puțină istorie.

NATO a fost creat pentru a contracara URSS. Astfel, prăbușirea acestui imperiu malefic la începutul anilor 90 a creat pentru NATO motivul rațional de a se retrage.

Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, după căderea Zidului Berlinului, Rusia și-a retras armata în interiorul granițelor sale și, neîndoielnic, a început să se comporte într-o manieră mai pro-americană.

Ar fi fost chiar o oportunitate de a lega relații amicale cu Moscova, care, fiind în esență europeană și creștină, la fel ca noi, ar fi putut deveni un aliat compatibil din punct de vedere cultural împotriva Chinei.

În loc de asta, globaliștii pseudo-elitei au extins NATO până la frontierele Rusiei, ceea ce ar fi echivalentul pentru Rusia sau China care să facă o alianță cu Mexicul, Cuba, Canada și Bahamas.

Deși secretarul de stat James Baker, i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.

Încă o dată: care este verdictul analizei costuri-beneficii?

Este evident că acest pact – iar Părinții noștri Fondatori ne-au avertizat împotriva alianțelor încâlcite și a implicării în războaiele europene – este benefic pentru Estonia.

Însă, dacă ar surveni o Invazie Roșie, iar Rusia sau China ar debarca trupe mâine pe teritoriul nostru, am spune: „Știi, în mod normal, aș fi îngrijorat. Dar să nu ne facem probleme: Estonia ne ține spatele!”

Iar nebunia continuă: Finlanda și Suedia sunt pe punctul de a adera la NATO iar Ucraina cere o aderare accelerată la alianță.

Evident, aceasta din urmă ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial. Este asta ceva rațional?

Sunt mulți care îl compară pe Putin cu Hitler și avertizează că, dacă nu acționăm imediat, atunci situația de azi din Ucraina se va extinde în toată lumea.

Acesta este un discurs prea neserios și imprudent într-un moment atât de periculos.

Planeta noastră este plină de lideri toxici (practic, acesta este standardul), dar nu toți sunt Hitler.

Hitler avea 44 de ani când a luat puterea în 1933 și, după numai șase ani, și-a început războiul de cucerire.

Putin are 69 de ani, este la vârful puterii din Rusia de două decenii, nu a manifestat niciodată ambiții de cuceriri mondiale și se află probabil în anii săi de sfârșit.

Dar dacă analogia cu Hitler trebuie întreținută, de acord, să o ducem mai departe.

Imaginați-vă că ne aflăm în aprilie 1945 și Hitler se află în buncărul lui, văzând cum în jur tot imperiul se prăbușește.

Dar, în loc să fie total neputincios, are la dispoziție 6.200 de arme nucleare. Ce credeți că ar face?

Poate AR EXISTA un motiv să riscăm anihilarea nucleară – și ne vine în minte acel scenariu cu Invazia Roșie. Dar este rațional să facem din Putin un om care vrea să vadă toată lumea arzând? Mai mult, totul pentru o țară coruptă din vecinătatea Rusiei, ale cărei bătălii nu sunt ale noastre?

Și ce este cu această obsesie pentru schimbarea regimului?

China a anexat Tibetul și a provocat un genocid cultural și demografic, iar sovieticii au intrat cu tancurile în Cehoslovacia, în 1968.

Dar nu le-am dar arme nici tibetanilor, nici cehilor, și în nici un caz nu am avut pus la cale o schimbare de regim.

Noi am invadat Panama în 1989 și l-am înlăturat pe dictatorul Manuel Noriega de la putere, dar acesta NU PUTEA DA FOC LA LUME.

Adoptarea unei asemenea poziției cu una dintre cele trei superputeri nucleare mondiale este fără precedent – și care pare mult mai nebunesc decât ar putea fi Putin însuși.

„Pariorii” noștri – aceleași persoane care au provocat catastrofele din Irak, Afganistan și Libia, plus catastrofa COVID – ar putea spune, așa cum a făcut-o Lindsey Graham, că un aghiotant al lui Putin l-ar împușca pe acesta înainte să apuce să lanseze rachetele nucleare.

Ei, bine, aceasta este o miză mare pusă pe viețile noastre.

Dar, hei, pseudo-elitele noastre au probabil buncăre antiatomice confortabile în care să se retragă. Voi?

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews