Părintele Justin Pârvu, interviu publicat de Mănăstirea Petru Vodă: „Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viața de detenție a lui Radu Gyr, anume asumarea sentinței condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranța zilei de mâine, așteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană și bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteți imagina. De pildă, condamnații la moarte erau încarcerați într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora și trăgeau câte un foc de armă, așa de formă, ca să audă deținuții, care așteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăiești aceste momente.

Uneori își băteau joc de ei, mințindu-i că urmează să fie executați. Bieții deținuți erau legați la ochi și trimiși în fața plutonului de execuție care trăgea cu gloanțe false, și apoi erau duși iarăși la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau și anunțau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuși la chinuri și pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentație minimă și te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu. Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roșca Mihai. Și ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală și fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei. Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forță lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simțea onorat să își dea viața pentru Dumnezeu și idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toți ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deținuții legionari, ci și de toți ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiți și pătrunși de sacrificiul legionarilor, care renunțau și la puțina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuși gestul de a oferi ceva altui deținut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era și un risc foarte mare la care se supuneau. Și pentru faptul că știai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învățat-o, a fost As’ noapte, Iisus… Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost așa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu și nevătămat.

Cum reușeați să scrieți pe pantof?

Umezeai oleacă pantoful, talpa, și scriai cu varul de pe perete. Se imprima extraordinar varul în cauciucul acela înmuiat. Unii mai confecționau penițe din lemn de fag sau stejar. Noi ne lăfăim acum cu calculatoarele că încap mii de cuvinte pe un centimetru pătrat, pe când acolo noi scriam numai începutul cuvântului, ca să încapă. Așa procedam și cu alfabetul morse, băteam doar începutul cuvântului, iar restul era de la sine înțeles. Erau deținuți cu o așa inteligență încât știau din memorie poezii întregi, citate întregi din Sfânta Scriptură și le transmiteau pe calea aceasta a alfabetului morse. De aceea mergea foarte rapid comunicarea prin morse; era o adevărată publicație și ziaristică. Însă gardienii au aflat de alfabetul morse și de acum stăteau cu stetoscopul la ureche și ascultau prin celule. Dar și noi învățasem unde să ne așezăm să batem în perete. Eu mă așezam în unghiul morții, imediat după ușă, între ușă și perete, și ei nu aveau cum să vadă; stăteam cu spatele așa la perete și cu mâna băteam morse. Iar gardianul te vedea că stai popândău acolo, și își zicea: „Ei, acela nu face nimic”.”

Integral la Mănăstirea Petru Vodă