ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


MOTTO: „O chestiune de urgență morală: Nu știu ce se poate face pe cale legală. Dar organizarea de funeralii naționale pentru o persoană acuzată de crime împotriva umanității este, înțeleg, în plină desfășurare. O socot absolut și incontestabil imorală. Sfidează memoria victimelor. De la studenții exmatriculați și arestați în represiunile de la sfârșitul anilor 50 la morții Revoluției și cei terorizați în iunie 1990. O Românie democratică nu se poate despărți de trecut printr-o nouă, colosală minciună. Întreb întrucât nu mă pricep. Poate președintele țării să ceară Parlamentului votarea unui amendament la legea privind funeraliile foștilor președinți aducând ca argument că e vorba de o incompatibilitate între o asemenea ceremonie și procesul în curs? Crimele împotriva umanității sunt prin lege imprescriptibile. Acolo unde a fost loc de Ordonanța de Urgență aprobată printr-o lege este loc pentru o noua Ordonanță de Urgență aprobată imediat printr-o lege. Ion Iliescu ar fi primul președinte din România, de după anul 1989, care ar beneficia de funeralii de stat. Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat a fost înființat în ianuarie 2024, printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, aprobată ulterior printr-o lege.” (Vladimir Tismăneanu, 4 august 2025)
................................................................................................
Ei, poftim! Volodea avea o urgență și pentru că n-a putut să o rezolve pe cale naturală, s-a scremut cât s-a scremut și a rezolvat-o în scris... Nu știu alții cum sunt, dar eu, când citesc în textele detestabilei insecte aptere și necrofage Volodius Tismenensis cuvântul „morală”, simt nevoia să desfac nu o șampanie, ci zece lămâi! Căci Volodea se războiește deja cu posteritatea lui Ion Iliescu, acum, când omul acela, care a fost președintele României, se-ndreaptă, oră cu oră, spre „marea trecere”...

Și ca să înțelegeți despre ce tip de greață existențială este vorba, v-aș aduce în atenție un fragment dintr-un text pe care l-am scris în 2018. Iată:
................................................................................................
La două zile după ce blajina Românie își trăise sărbătoarea ei frumoasă , adică pe 3 decembrie 2018, Volodea s-a gândit puțin și a publicat acest text pe FACEBOOK:

„România de azi este rânceda plăcintă a lui Ilici, faimosul bucătar bolșevic. O «democrație originală», adică un autoritarism cleptocratic agresiv, violent, insolent și inept. Asta și-a dorit omul format la Moscova în plin stalinism, asta avem. Sigur, cu noi ingrediente, dar nu mai puțin fetidă, indigestă și grețoasă. Împotriva acestei malefice plăcinte, o «stinking shit pie» la propriu, avem obligația MORALĂ să luptăm. Ieri, azi, mâine...”

Cuvântul MORALĂ strecurat în rândurile de mai sus a întors pe dos delicatul meu stomac. Ați reținut, prieteni? Dânsul consideră că România este o „plăcintă puturoasă”, cu umplutură de... de... mă rog, mi-e greu să reproduc cuvântul... din pricina lui Ion Iliescu. Asta în 2018... pentru că, în 5 aprilie 2004, când la Facultatea de Drept a avut loc lansarea volumului „MARELE ȘOC DIN FINALUL UNUI SECOL SCURT”, carte scrisă de Ion Iliescu în colaborare cu Vladimir Tismăneanu, Ion Iliescu era un democrat autentic, în viziunea aceluiași Volodea, care a zis așa:

„Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de vârf a procesului democratic din România”... „un om al stângii democrate” iar dialogul cu Ion Iliescu a fost o „plăcere intelectuală”...

Ia te uită! Nu tu plăcintă, nu tu gust de rânced, nu tu umplutură de ...mă rog... umplutură..., ci numai democrație și plăcerea intelectuală a dialogului.

Cu puțin timp înainte de a închide pentru totdeauna ochii, Fănuș Neagu, un scriitor ROMÂN (cu majuscule), prea repede uitat, cred, scria despre Volodea și despre originile sale, îngrozit de „...valul de insulte azvârlit din prăpastia urii...” asupra criticului Mihai Ungheanu, imediat după moartea acestuia:

„Să tragem răbojul din grindă și să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tisminețchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ și până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hrusciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: «Stimate tovarășe N, pentru victoria revoluției împuscă-i imediat pe toti culacii din gubernie, pe toti țăranii mijlocași ȘI ȘI pe sovăielnici». Acest ȘI adverbial îi dă și astăzi emoții calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea «opere», tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înțelege de la sine, el a impus comunismul în România”. (extras din textul HOITARII, publicat de Fănuș Neagu pe 27 noiembrie 2010)

Articolul lui Fănuș Neagu se încheie așa:

„Când mor scriitori ca Ungheanu și Păunescu, neamul românesc simte că i se rup un brat, un râu sau un codru. Norocul acestui pământ este că în aceeași noapte, undeva într-un sat sau într-un oraș, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naște un alt soldat care să acopere tranșeea rămasă goală.”

.....................................................................................
P.S. Fragmentul pe care-l veți citi mai jos este dintr-o scrisoare -ultima, cred- a lui Fănuș Neagu aflat în suferință, în spital, după ce presa, entuziastă, anunțase deja a doua oară că a murit:

„Vă e foame de moarte de ne căutați prin toate spitalele? Așteptați-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nicio întâlnire. Cei care nu mă credeți, puneți mâna pe o lamă și ascuțiți-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut. Da, sunt bolnav - cancer de prostată cu diseminări - mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în fața medicilor, asistentelor, infirmierelor și tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) și nu doresc altceva decât să mă lăsați în pace cu nenorocul, suferința, spaimele și speranțele mele.”

Și da, Fănuș Neagu, cel care iubea atât de mult România, a murit bolnav, trist și fără deconturi de miliarde.

În schimb, Tismăneanu Volodea a încasat 105.589,71 RON de la ICR în perioada 2009-2012 ... de la Președinția României a ridicat 114.777 RON în perioada 2006-2009... de la IICCMER salariul plus deconturile pentru convorbirile telefonice au însumat 55.154,16 RON. (în conformitate cu documentele furnizate de COTIDIANUL. ro).

Din România post-revoluționară, zic... adică din „malefica plăcintă, o «stinking shit pie» la propriu ”, a încasat el aceste sume...