ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Campania de vaccinare a demarat în tot Occidentul la începutul anului. În ciuda oricărei logici, viața nu dă semne că va reveni la normal într-un orizont rezonabil de timp. Dimpotrivă, restricțiile sunt menținute cu mai multă severitate. 

Un senzațional editorial al lui Tucker Carlson, difuzat în cadrul emisiunii sale de marți, de la Fox News, tradus pentru cititorii Active News.

Am auzit în ultima vreme o grămadă de lucruri despre vaccinul împotriva coronavirusului. Este o realizare științifică de excepție, de care toți americanii pot fi mândri. Însă nu acesta este contextul în care am auzit vorbindu-se de el.

În primul său discurs către țară, Joe Biden a cerut întregii populații să se vaccineze imediat. Celebritățile și marile companii au reînnoit iar și iar acest apel: „Vaccinați-vă! Vaccinați-vă! Vaccinați-vă!”

OK! O vom face!

Nu suntem împotriva lui, teoretic. Asemenea majorității americanilor, suntem recunoscători pentru vaccinuri. Însă, înainte de a ne face vaccinul, trebuie puse câteva întrebări despre el.

Sunt două lucruri pe care am vrea să le știm, iar aceste lucruri nu au nici o legătură cu numărul de sportivi profesioniști sau de vedete de pe Netflix care s-au vaccinat până acum. Nu ne interesează. Nu ele contează.

Iată ce contează. Prima întrebare: este vaccinul sigur? A doua întrebare: este el eficient?

Sigur și eficient. Este tot ceea ce contează. Să le abordăm în ordine.

„Cel mai sigur vaccin produs vreodată”

Din momentul în care primele livrări de vaccinuri au fost făcute în Statele Unite, am fost asigurați că este vorba de cel mai sigur vaccin pe care l-a produs vreodată știința. Riscurile de administrare erau atât de mici, încât puteau fi ignorate total.

„Cel mai grav lucru care se poate produce”, explica un expert medical la ABC News, „este de a avea o reacție alergică.”

Testele clinice, au spus ei, nu au arătat nici o dovadă că vaccinurile ar putea provoca o boală potențial mortală.

În februarie, un cercetător în boli infecțioase de la Universitatea Rochester, dr. Angela Branche, a explicat că noul vaccin de la Johnson & Johnson este în mod deosebit sigur.

„Esențialul”, declara Branche, „este că nimeni dintre cei cărora li s-a administrat vaccinul nu a murit de COVID.”

Din câte știm, este adevărat. Acest vaccin nu provoacă COVID-19.

Însă acesta nu a fost sfârșitul poveștii. Într-adevăr, știm acum că există persoane care s-au îmbolnăvit grav după ce s-au vaccinat cu Johnson & Johnson.

Unii pacienți cărora li s-a administrat au dezvoltat reacții ale sistemului imunitar complexe și greu de explicat. Organismele lor au încetat brusc să mai producă trombocite, fapt care a dus la sângerări și cheaguri periculoase.

Potrivit Administrației pentru Hrană și Medicamente (FDA), cel puțin șase femei tinere au manifestat aceste reacții la vaccinul Johnson & Johnson. Una dintre ele, o femeie de 45 de ani din Virginia, a murit luna trecută în urma unui atac cerebral, la două săptămâni după ce se vaccinase. O altă femeie, din Nebraska, se află în stare gravă.

Cam aceasta este tot ceea ce știm. Guvernul nu ne spune mai multe.

Vaccinul și anticoncepționalul

Cât de importante sunt aceste informații? Dacă vi s-ar întâmpla vouă sau cuiva drag, ar fi foarte importante. Iată însă și contextul statistic: până acum, circa 7 milioane de americani au fost vaccinați cu Johnson & Johnson. Se cunosc șase persoane care au suferit tulburări sangvine în urma vaccinării.

Pentru comparație, unele versiuni ale pilulei anticoncepționale se crede că provacă cheaguri de sânge în proporție de unu la o mie de femei, o rată mult mai mare.

Atunci, de unde îngrijorările legate de vaccin? Deoarece există motive să credem că acestea nu sunt cifrele reale. Cifrele reale ar putea fi mult mai mari.

De ce credem asta? În dimineața aceasta, autoritățile sanitare federale, inclusiv FDA și CDC, au făcut apel la guvernele statelor să înceteze administrarea vaccinului Johnson & Johnson.

Potrivit unei autorități precum Tony Fauci, interdicția ar putea deveni permanentă.

Reporter: Excludeți posibilitatea ca vaccinul să fie interzis permanent de pe piață? Vă așteptați să fie readmis?

Fauci: Știți, cred că ar putea fi prematur să comentez despre acest lucru, și de aceea a fost luată pauza pentru o examinare foarte atentă. O examinare a fiecărui factor. Nu aș dori să speculez despre ceea ce urmează să se întâmple.

Remarcați prudența. „Nu aș dori să speculez” spune omul care speculează de o viață.

În această declarație, Fauci ne cere să credem ceva uimitor. De luni de zile, el și restul sistemului sanitar i-au bătut la cap pe americani să își facă un vaccin despre care au pretins că este absolut, perfect sigur.

Aceste lucruri le-au repetat până luni.

Acum, Fauci declară că, deoarece vaccinul Johnson & Johnson a făcut rău la șase persoane – ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar face ca acest vaccin să fie mult mai sigur, nu doar decât pilula anticoncepțională, dar mai sigur și decât multe alte vaccinuri distribuite în trecut.

Deoarece acest vaccin a făcut rău la șase persoane din șapte milioane, trebuie să încetăm imediat să-l mai folosim. Vi se pare că are vreun sens? Nu, nu are. Este posibil ca aici să se ascundă mult mai multe lucruri.

Este vaccinul mai periculos decât recunosc autoritățile?

Este posibil ca vaccinul să fie mult mai periculos decât spun ei. Oficialii federali par să fi recunoscut acest lucru astăzi. Ei au subliniat că este ușor ca medicii să nu sesizeze legătura dintre vaccin și tulburările sangvine. Este posibil. Vaccinul Johnson & Johnson este structurat la fel ca vaccinul de la AstraZeneca.

În toată Europa, vaccinul AstraZeneca a fost asociat cu coagularea sangvină la o rată de circa un pacient la 10.000. Mai multe persoane au murit. De aceea, un număr de țări avansate – printre care Marea Britanie, Canada, Danemarca, Germania și Filipine – au limitat sau interzis vaccinul AstraZeneca.

Autoritățile din Statele Unite consideră că vaccinul Johnson & Johnson a provocat reacții într-o proporție asemănătoare?

Nu știm, pentru că nu ne-au spus. Știm însă că modul în care țara noastră ține evidența americanilor cărora vaccinurile le-au făcut rău este în mod notoriu incorect.

Însă nimeni nu pare grăbit să îl îmbunătățească. Birocrația noastră sanitară nu pare atât de nerăbdătoare să cunoască toate detaliile.

Nimeni nu se grăbește să ancheteze

În ianuarie, New York Times relata că un obstetrician din Miami, numit Gregory Michael, a murit în urma unei hemoragii cerebrale la doar câteva zile după un alt vaccin, cel de la Pfizer. Pare să existe o legătură între vaccin și moarte.

La vremea aceea, conducerea CDC a afirmat că investighează moartea dr. Gregory. Până acum, nu au oferit nici o informație suplimentară.

Uneori, asemenea anchete durează. Iar faptul că nu au dat publicității nici un raport nu dovedește că autoritățile ascund ceva.

Pe de altă parte, pare bizar, dat fiind că guvernul federal încurajează întreaga populație din America să se vaccineze imediat. Ai crede că ar fi logic, pe deplin logic, ca potențialele efecte adverse să fie tratate ca o urgență de primă mână. Dar este evident că nu este așa.

În articolul său despre Johnson & Johnson, din dimineața aceasta, Axios a relatat că administrația Biden este îngrijorată că oprirea distribuirii ar putea încuraja „ezitarea la vaccinare”.

Cu alte cuvinte: „Nu le spuneți că este periculos; s-ar putea să nu se mai vaccineze.” Acest lucru nu liniștește pe nimeni.

Brusc, vaccinul nu mai este atât de eficient

Toate acestea duc la a doua întrebare crucială: este vaccinul eficient? Funcționează? Sigur că funcționează. Doar de aia îl administrăm la întreaga populație. Pentru că funcționează. Ne-a spus-o președintele însuși.

Cel mai amuzant este că, dacă asculți atent, acum ei nu mai spun acest lucru. Nu ne mai spun cât este de eficient. Ne spun contrariul.

Iat-o pe noua directoare a CDC, Rochelle Walensky, vorbind luni despre vaccin:

Dr. Rochelle Walensky: Deci, când ai o situație acută, cu un număr extraordinar de cazuri, așa cum avem în Michigan, răspunsul nu este neapărat administrarea vaccinului. De fapt, știm că vaccinul are un efect întârziat. Răspunsul la aceasta este de a închide totul, de a reveni la principiile de bază, de a reveni acolo unde eram primăvara trecută, vara trecută, și să închidem.”

O! Acum ne spun că vaccinul are un efect întârziat. OK, întârziat cât de mult? Asta nu ne mai spun.

Ne spun că trebuie să închidem din nou, la fel cum am făcut anul trecut, înainte de a avea vaccinul. Dar acum avem vaccinul, așa că de ce închidem din nou? Ce se petrece aici? Nu știm sigur. Știm doar că ceea ce ne spune dr. Walensky nu este știință. Există o sumedenie de dovezi care contrazic ceea ce spune directoarea CDC.

Fenomenul Texas

De exemplu, la începutul lui martie, Texas a pus complet capăt lockdownului și obligativității purtării măștii. Guvernatorul Californiei, care supraveghează toate mișcările populației sale, a declarat că decizia era „absolut imprudentă”.

Vanity Fair, care era cândva o revistă, a publicat un articol cu titlul: „Guvernatorii Republicani sărbătoresc aniversarea COVID cu un plan îndrăzneț pentru a ucide alți 500.000 de americani”.

Tony Fauci, care pare că citește Vanity Fair, a fost de acord:

„Este pur și simplu inexplicabil de ce ai dori să dai înapoi acum”, a spus el. Inexplicabil? Păi, iată o explicație: Avem un vaccin. Nu acesta este rostul vaccinului, de a putea da înapoi și a reveni la viața normală?

Un epidemiolog, pe nume Whitney Robinson, a sărit în sprijinul lui Fauci:

„Mă simt foarte tristă”, a spus ea. „Sunt oameni care se vor îmbolnăvi și vor muri din cauza unor infectări evitabile care vor avea loc în săptămânile următoare. Este demoralizant.”

Din nou, directoarea Rochelle Walensky a pledat ca americanii să ignore efectele promise ale vaccinurilor cu care li se cere să se inoculeze.

„Ascultați-mă limpede”, a scris ea. „La acest nivel de cazuri cu tulpini care se răspândesc, ne aflăm în situația riscului de a pierde tot ce am câștigat până acum. Sunt cu adevărat îngrijorat de anunțurile că mai multe state retrag exact aceleași măsuri de sănătate publică pe care le-am recomandat pentru a proteja oamenii de COVID-19.”

Aceste măsuri, apropo, se demonstrează că nu funcționează. De asta avem vaccinul, pentru a remedia totul. Doar că nu o face.

Ce se petrece de fapt? Și ce urmează? În Texas, rata de spitalizare și rata de infectare la șapte zile nu au crescut. Dimpotrivă, au căzut la niveluri record de mici.

Numărul de cazuri s-a prăbușit în Texas luna trecută. Au scăzut cu 30%. Texasul figurează acum printre ultimele zece state din cele 50, din punctul de vedere al cazurilor de coronavirus.

Morțile zilnice au scăzut substanțial. Nu trebuie să mai spun că Fauci a fost întrebat: „Cum de este posibil? Cum explicați asta?”

Nu a putut să explice. „Nu sunt foarte sigur”, a spus Fauci. „S-ar putea să fie din cauză că fac lucrurile în exterior.”

Sau, poate, zic poate, că s-au vaccinat. Nu acesta era scopul? Fauci nu a sugerat așa ceva. Nici măcar nu a făcut vreo aluzie că este posibil ca vaccinul să fi funcționat, ceea ce este bizar. Să creadă Fauci că vaccinul nu este eficient? Pare că da.

Condamnați la recluziune pe viață

Ne-a spus chiar că, odată ce te-ai vaccinat, nu ți se permite să mănânci și să bei la restaurantele de interior. Pur și simplu viața noastră nu se poate schimba.

Mehdi Hasan, MSNBC, 11 aprilie: Mâncatul și băutul în restaurantele de interior. Este OK acum?

Fauci: Nu, nu este încă OK pentru simplul motiv că nivelul de infectare din comunitate este încă îngrijorător de mare… Și dacă sunteți vaccinați, amintiți-vă că trebuie să fiți în continuare atenți și să nu vă implicați în aglomerații, mai ales în interior, unde oamenii nu poartă măști.

Nu este câtuși de puțin ceea ce ne așteptam de la el să ne spună. Dar CDC a afirmat că Fauci are dreptate. Potrivit noilor indicații ale CDC, odată ce te-ai vaccinat, în continuare „nu ai voie să participi la aglomerări medii și mari”.

Recomandă de asemenea păstrarea măștii în exterior. Cât timp va mai dura? Potrivit Yahoo News, experții susțin că „nu este complet clar când va fi considerat OK pentru ca persoanele care sunt complet vaccinate să nu mai poarte mască”.

Și totuși cineva trebuie să ne spună: ce înseamnă asta? Dacă vaccinurile funcționează, atunci de ce persoanelor vaccinate li se interzice în continuare să ducă o viață normală? Care este explicația? Nu are nici o logică!

Dacă vaccinul este eficient, nu există nici un motiv pentru cei care s-au vaccinat să mai poarte mască sau să evite contactele fizice.

Așa că poate că nu este eficient și ei nu doresc să ne spună asta. Este groaznic să te gândești la așa ceva, mai ales dacă ai făcut două doze. Dar ce altă explicație ar mai putea fi? Nu ne vine în minte nici una.

„Vacinările, singure, nu sunt suficiente”

Știm că premierul canadian Justin Trudeau a decis, după o îndelungă chibzuință, că vaccinurile pur și simplu nu funcționează. Știm acest lucru deoarece l-a spus sus și tare:

Trudeau: Cred că este foarte important să lucrăm cu fapte și să înțelegem știința din jurul fenomenelor. Știm, de exemplu, că Marea Britanie este înaintea tuturor din punct de vedere al vaccinării, și totuși mențin restricții severe și sunt amenințați de un al treilea val foarte grav. Vaccinările, singure, nu sunt suficiente pentru a ne asigura securitatea. Trebuie să adoptăm tipurile bune de comportament. Să facem lucruri pentru care conservatorii nu au apetență, cum ar fi purtarea măștii, păstrarea distanțelor și respectarea regulilor sanitare.

Este liderul Canadei, cel mai apropiat aliat al nostru, explicând că, potrivit științei, vaccinul nu oprește COVID-ul. Dacă este adevărat, atunci de ce fac presiuni asupra tuturor pentru a se vaccina? Din două, una: fie funcționează, fie nu funcționează.

Vaccinul nu poate fi în același timp eficient și să nu restaureze viața normală a oamenilor. Nu ți se interzice să bei apă de la robinet după vaccinul anti-polio. Nu este nevoie să ți se interzică, pentru că vaccinul anti-polio funcționează.

Care este treaba jurnaliștilor?

Așa că aici este un mister legitim, în centrul celei mai agresive campanii de vaccinare din istoria Americii. Ai spune că ziariștii ar putea elucida misterul pentru noi, ceilalți. Este treaba lor. Este o problemă foarte importantă. Deci, care este răspunsul lor?

Și totuși nu este treaba lor. Ziariștii au decis că treaba lor este de a face să fie aplicate regulile regimului, indiferent care sunt aceste reguli, și prea puțin contează cât de frecvent și de radical se schimbă ele.

Știm acest lucru, deoarece acest tip bizar de la CNN a cerut Fox News să prezinte „selfie-uri cu vaccin” pentru a demonstra obediența noastră față de administrația Biden.

Dacă nu ați auzit vorbindu-se, făceți-mi plăcerea să vă arăt:

Brian Stelter: Consider că este cu adevărat important să vedem toți prezentatorii de televiziune, toate personalitățile arătând când își fac vaccinul. Am văzut o mulțime de selfie-uri cu vaccinuri la o mulțime de tipi de la diferite televiziuni. A fost încurajator să vedem asta… De ce credeți că nu le-am văzut pe marile vedete de la Fox News vaccinându-se sau prezentând selfie-uri cu vaccinul?

Dacă administrația Bider ar anunța mâine că 350 de milioane de americani trebuie să-și implanteze cipuri în ureche pentru a încetini răspândirea COVID, CNN ar cere selfie-uri cu cipul pentru a dovedi că ai unul.

Nu e de mirare că nimeni nu mai are încredere în presă. Nu e de mirare că paranoia crește. Este foarte contraproductiv.

Dacă vrei ca oamenii să aibă încredere în legitimitatea științei, atunci aceasta trebuie să fie legitimă. Trebuie să încetezi să politizezi știința. Trebuie să încetezi să minți tot timpul. Trebuie să răspunzi la întrebările elementare.

Omul de știință a devenit agent de publicitate

Dacă este om de știință, trebuie să te comporți ca un om de știință. Trebuie să încetezi să te comporți ca un agent de publicitate. Poate că atunci oamenii te-ar crede.

Este exact inversul a ceea ce se întâmplă acum. Cu trei zile în urmă, CNN a difuzat un material în care se afirma că mai mulți pușcași marini au refuzat să se vaccineze.

Postul de televiziune nu și-a ascuns furia.

„Aproape 40% dintre pușcașii marini au refuzat vaccinul COVID-19”, a strigat CNN, lamentându-se: „Militarii nu pot fi obligați să se vaccineze deoarece vaccinurile nu au decât autorizații de urgență de la FDA”.

Este păcat… Ar fi trebuit să facă vaccinul Johnson & Johnson obligatoriu, să oblige fiecare pușcaș marin… Hei, dar stați așa! Am retras vaccinul de pe piață.

Poate că ar trebui ca oamenii de știință să își facă treaba lor, și pe oamenii normali să decidă singuri. Corpurile lor, alegerea lor…

MSNBC a descoperit cauza pentru care pușcașii marini au refuzat: pentru că sunt rasiști. Se uită la Fox News și conduc camioane. De aceea manifestă ezitare la vaccin.

Nicolle Wallace: Vreau să vă întreb pe amândoi despre presa de dreapta și influența ei de a ațâța concepțiile rasiste și intolerante, reprezentând doar o reflectare a ceea ce se întâmplă în societate, în acest moment. Există o problemă de propagandă. Am văzut că 40% dintre pușcașii marini nu vor să se vaccine anti-COVID. Observați această ascensiune a extremismului! Care este rolul presei de dreapta în ațâțarea unor astfel de concepții?

Ce sunt aceste întrebări? Despre tratamentele medicale pe care ți se cere să le faci?

Dacă ai întrebări, atunci ești un QAnon bigot de dreapta. Asta este poziția lor. Gata cu întrebările! Gura!