Valentin Boeru: Ipocriții lui Barna

Mai mult decât să scandalizeze o țară întreagă USR PLUS nu reușește să facă. Politica practicată de neomarxiștii lui Dan Barna nu are legătură cu morala creștină și fibra națională a românilor. Este mai degrabă o adunătură de jumătăți de idei scăpate de sub control. Cu un tupeu gros, pe care nici liberalii de rit nou nu îl au, pluseriștii pozează în iubitorii și salvatorii națiunii. În realitate, bătălia lor nu este pentru binele cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe România. Inspirat de Macron sau de putregaiurile unei Europe eșuate, Barna visează la resetarea țării, după un model pe care am mari rezerve că l-ar putea explica.
S-a înconjurat de o armată de netrebnici și oportuniști, de ipocriți care nu sunt cu nimic mai sus decât el. Când nu mint, lucru foarte rar, delirul lor verbal te face să te gândești dacă sunt sănătoși la cap. Iar strategia politică, dacă se poate numi strategie, este de a acționa invers decât țara ar avea nevoie.
Marea frământare filosofică
După ce au hulit Biserica, s-a trezit că au nevoie de ea. Cât tupeu trebuie să ai pentru a cere sprijinul BOR, în condițiile în care, până la apariția virusului Covid 19, grija lor era ștergerea acesteia din conștiința națională. Barna ar vrea să aibă un dialog profund cu Patriarhul Daniel, căruia să-i ceară ajutorul în campania de vaccinare. Nu este inițiativa lui, anumite surse susținând că este o sarcină încredințată de premierul Florin Cîțu. Acesta, la rândul lui, a avut mai multe tentative de a se apropia de Biserică, tot pentru a perfecta o înțelegere prin care preoțimea să predice pentru necesitatea vaccinării. De fiecare dată a dat greș, BOR rămânând pe aceeași poziție fermă în privința respectării regulilor ei. Va avea Barna mai mult succes? Este greu de crezut, mai ales că atacurile subordonaților nu pot fi uitate. „Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți.” Este doar o parte din mesajul de Crăciun al deputatului USR Iulian Bulai, adresat românilor, referitor la Nașterea Domnului. În fapt, un atac mizerabil la adresa Bisericii, mascat într-o frământare filosofică. Mai grețos de atât nu se poate.
Atacul la familie
Barna se preface că a uitat de momentul acesta. La fel cum se preface și că a uitat de campaniile useriștilor împotriva familiei tradiționale. În timp ce pentru Biserică, și nu numai, aceasta este o valoare creștină, pentru neomarxiști este un subiect pe care îl trec la rubrica „și altele”. Pentru ei contează doar libertatea sexuală, cu toate deviațiile cuprinse în programele unor comunități care sfidează societatea trăitoare după alte reguli. Vehemența cu care se opun unui mod de viață normal, fără ingerințe în educația sexuală a minorilor, denotă nu numai atacul perfid la adresa Bisericii, ci și a unei societăți căreia trebuie să-i spargă tiparele. Ei bine, cu un asemenea palmares la activ vrea Dan Barna o apropiere de Biserică?
Partidul își arată forța
Nu este singurul front pe care Barna luptă. La Sectorul 1, Clotilde Armand depășește orice închipuire. Sufocă orice interlocutor cu intențiile ei de bine, de curățenie, de civilizație, iar pe de altă parte lasă gunoaiele în stradă cu săptămânile. Scandalurile nu o impresionează, are planurile ei pe care și le urmează cu strictețe. La Transporturi, ministrul Drulă este și el campion la ipocrizie. Vorbește despre trenuri sofisticate și sigure, dar nu este în stare să rezolve blocajul unui tren pe calea ferată, din cauza copacilor căzuți pe șine. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, ilustru necunoscut, nu a fost capabil să găsească soluții pentru a asigura apă și o gustare copiilor blocați în tren, dar vorbește despre dezvoltarea structurii feroviare. Și peste toți Dan Barna, care se lansa în scenarii halucinante cu transbordarea de autocare cu elicopterul, pe când, dacă apela la Jandarmerie, lucrurile se rezolvau mult mai simplu. Partidul ipocriților își arată forța.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Dan Barna Patriarhul Daniel
Locații: România
Organizații: Patriarhia Română USR USR-PLUS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)