Valerian Stan: BĂSIȘTI DIVERSIONIȘTI. Situațiunea (CLXVI)

*Băsiștii Papahagi, Baconschi și Toader Paleologu au moblilizat câteva zeci de ziși intelectuali care să le susțină ideea "unității creștinilor în celebrarea Paștelui”. Deși nu m-au întrebat dacă semnez și eu "Apelul către Sfântul Sinod”, o fac cu mare drag - dar zic să-l prăznuim de Paștele Ortodox, când Lumina Sfântă se pogoară la Mormântul Mântuitorului (adeverind ca nimic altceva mai convingător unde-i har și unde-amar). Pentru că, altminteri, numiții și galeria lor (între ei Ana Blandiana, tot mai eretică ideologic, teologic și logic) nu fac decât să pescuiască în ape tulburi și să producă confuzie și vrajbă între bisericile creștine. În sfârșit, privind la campania pornită din senin de ereticii băsiști nu poți să nu te întrebi dacă ea nu are cumva o legătură cu dorința Kremlinului de a provoca orice dezbinare posibilă în țările care se opun agresiunii sale sângeroase în Ucraina. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nici un motiv serios să credem că diversioniștii în cauză ar acționa impulsionați din interiorul vreunei alte biserici creștine. Între altele și pentru că, din fericire, aceste biserici se află în bune și statornice legături cu Ierarhia noastră ortodoxă - și chiar nu văd cum ar apela, din dorința absolut firească de refacere a unității credinței creștine, la serviciile unor politruci rudimentari.
*Mai bine strivit sub talpa lui Dumnezeu decât în petreceri cu cel rău. Secătură ce sunt, îmi vine mintea la cap...
*După ce în urmă cu o lună președintele chinez l-a vizitat la Moscova, Putin n-a dat nici măcar un singur semn că ar vrea să se oprească din aventura criminală în care s-a pornit în urmă cu un an; deși din puținele declarații post-vizită ale d-lui Xi a rezultat cu claritate, pentru cei atenți, că acesta a încercat să-l convingă pe Putin să pună capăt războiului. Numai că Putin e deja de mult timp cu spatele la zid, și mai devreme sau mai târziu va trebui să plătească pentru ce a făcut. Iar lucrul acesta îl știa și îl știe și președintele Chinei. Care e foarte posibil să-i fi și spus interlocutorului: „Ne pare rău dar China nu vă poate urma până în pânzele albe în această aventură, la care ați pornit fără să ne consultați. Tradiția noastră istorică în relațiile internaționale, precum și interesele noastre actuale de cooperare cu întreaga lume nu ne permit să vă fim solidari în acest război”.
*Cred că Dumnezeu îl îngăduie la Patriarhie pe incalificabilul Vasile Bănescu ca să ne încerce răbdarea și să ne smerească.
*Președinta Maia Sandu a inițiat pentru 21 mai convocarea în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a unei Adunări naționale în care concetățenii să reafirme în fața întregii lumi că basarabenii sunt români și europeni. Să stăm cu inimile alături de frații basarabeni. Voința popoarelor e mai puternică decât tancurile cotropitorilor.
*Dumnezeu l-a creat pe om cu libertatea de a alege să devină sau nu dumnezeu asemeni Lui. Iar Adam a ales să nu asculte de El, ci de cel rău. În infinită bunătatea Sa, însă, Dumnezeu i-a mai dat o șansă omului să aleagă; și a facut-o cu prețul jertfei Fiului Său pe cruce. Iar aceasta întrucât pentru Dumnezeu, dar și pentru oricare dintre noi cu o judecată limpede, nu-i nicio scofală un om îndumnezeit împotriva voii sale de vreme ce Dumnezeu poate să facă dumnezei și din bolovani (Luca, capitolul 3).
*PNL și PSD se opun solidare interzicerii cumulării pensiei cu salariul. La privat, n-am nici eu o problemă. Am însă la stat. Pentru că știu și eu la fel de bine ca și grangurii politici că asta e pohta ce-o poftesc zeci de mii de foști colonei și generali de Securitate și de Armată. Pe care numiții îi privilegiază pe banii noștri. Pe munți de bani, și știu bine ce spun. Dar ar putea fi altfel când însuși libidinosul agramat de Ciucă e cumulard și el? În rest, știm: bani pentru creșterea pensiilor de mizerie, pentru educație etc nu există. Iar Bruxellesul se lasă fraierit că Guvernul taie pensiile speciale, că face și drege.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Adrian Papahagi Alexandru Paleologu Ana Blandiana Andrei Pleşu Teodor Baconschi Valerian Stan Vasile Bănescu
Locații: București Patriarhia Română
Subiecte: data Sfintelor Paști Intelectualii lui Băsescu Intelectualii lui Petrov schismă Situațiunea
Organizații: GDS Patriarhia Română Rețeaua Soros
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)