Valerian Stan: Cazul Cîțu și teroriștii. O dreptate ce se cere făcută

Chemați în justiție să răspundă în solidar pentru etichetarea ca "teroriști" și amenințarea fățișă a celor care aveau o altă părere decât ei pe tema măsurilor luate în pandemie, inclusiv pe tema vaccinării, Guvernul și fostul prim-ministru Cîțu se apără și ei cum pot - prost, spre foarte prost. Pun mai jos un paragraf din răspunsul meu la întâmpinarea depusă de ei la dosar.
"Referitor la celelate apărări ale pârâților, reiterez faptul că întreg eșafodajul pretins juridic și rațional al acestora se impune înlăturat atât timp cât el se ridică pe <argumentul> central că insultele și amenințările fostului Prim-ministru nu reprezintă discriminare întrucât au urmărit un scop legitim - protejarea vieții și limitarea efectelor pandemiei. Prin urmare, pârâții ne spun nici mai mult nici mai puțin că, în strategiile guvernamentale pentru combaterea pandemiei, insultele discriminatorii și actele de intimidare la adresa celor ce le criticau constituiau un mijloc pentru succesul acțiunilor guvernamentale. Și că, tot astfel, implicit, pe durata pandemiei, ar fi trebuit permise numai opiniile laudative și de susținere necondiționată la adresa Guvernului și a instituțiilor de sub autoritatea sa.
Practic pe aceeași linie, dar mai în concret, pârâții susțin, între multe altele, că <Experții au analizat experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fară de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat>.
Așadar, ei incearcă în acest mod (întâmpinare, pag 15 paragr 4) să convingă instanța - implicit, și aproape de necrezut - că, fără ca subsemnatul să se auto-cenzureze în a scrie despre pandemie, măsurile luate de Guvern și de prim-ministrul lui <nu ar fi putut avea efectul scontat>. Din considerentele pârâților, cerința ca subsemnatul să se auto-cenzureze decurge în mod rațional din împrejurarea de fapt că, pe durata pandemiei, în România libertatea de exprimare nu a fost niciodata <îngrădită>/ restrânsă prin lege. Iar acest din urma fapt, că libertatea de exprimare nu a fost <îngrădită> prin lege, este complet ignorat de către pârâți - care astfel se angajează, pe mai multe pagini din întâmpinare, într-un dialog paralel cu realitatea”.
Ieri a fost termen de judecată. Ocazie cu care - ciudat lucru, în legătură cu care urmează să mă lămuresc curând - CNCD n-a prezentat instanței "punctul de vedere” pe care avea obligația să-l depună în conformitate cu articolul 34 alin (2) lit c) din Regulamentul propriu; în aprilie anul trecut eu am sesizat și CNCD cu privire la acest caz, iar în noiembrie trecut Consiliul mi-a comunicat că sesizarea „va fi cel mai probabil soluționată până la sfârșitul anului 2021 (ceea ce nu s-a întâmplat). Și tot ieri d-na judecătoare Cristina Alexandra Belu a amânat propunțarea cu două săptămâni; sper că nu pentru a „chibzui” dacă insultele și amenințările la adresa criticilor Guvernului - flagrant discriminatorii și inimaginabile într-o societate democratică - sunt de bine sau de rău. În sfârșit, admit că e obligația mea ca până la proba contrară să acord o deplină prezumție de bună credință și de probitate profesională atât instanței de judecată cât și CNCD.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Florin Cîțu
Subiecte: Boala lui Cîțu Guvernul Cîțu
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)