ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În dosarul vaccinurilor, DNA începe în decembrie 2023 urmărirea penală față de fostul premier Florin Cîțu (PNL) și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă (USR/PLUS). Prejudiciul estimat de procurori: aproximativ un miliard de euro. Trec aproape trei ani. Niciunul dintre cei trei nu ajunge în arest. Dimpotrivă, Vlad Voiculescu ajunge consilier al președintelui României (fostul său coleg de partid).

În afacerea SAFE, AUR sesizează DNA în legătură cu posibile nereguli privind contracte de aproximativ 5,7 miliarde de euro atribuite grupului Rheinmetall, reclamând între altele modul de selecție, prețurile și transferul tehnologic. Programul a fost derulat sub Guvernul Bolojan. 5,7 miliarde de euro, iar pe Bolojan nu-l întreabă nimeni nimic, pentru că e liberal și prim-ministrul Guvernului României, om foarte drag intereselor străine aici, ca și Nicușor Dan.

În afacerea microbuzelor electrice, Parchetul European investighează achizițiile finanțate prin PNRR, după apariția unor diferențe spectaculoase de preț: aproximativ 99.000–263.000 de euro pentru un microbuz. Firma Aveuro, legată prin familia proprietarului de o fostă lideră PNL (PNL și aici), a obținut contracte de peste 135 de milioane de euro. 135 de milioane de euro și nici o zi de arest nici aici.


Dosarele de mare corupție și devalizare a țării de după 1990 totalizează sute de miliarde de dolari, și știm bine ce nu s-a întâmplat.

Și apoi apare Călin Georgescu.


O pretinsă înșelăciune în valoare de 1 milion în dauna unei persoane private dă foc țării și Georgescu ajunge imediat în arest pentru 30 de zile.

Un miliard: fără arest. Sute de milioane: fără arest. Miliarde: denunț și verificări. Un milion: 30 de zile de arest preventiv.

Desigur, justiția nu funcționează ca un cântar de zarzavat: la un milion de euro nu primești o zi de arest, iar la un miliard o mie de zile.

Dar tocmai aici începe întrebarea legitimă: ce elemente concrete din dosarul Georgescu au justificat cea mai severă măsură preventivă, în timp ce în dosare cu mize financiare incomparabil mai mari aceasta nu a fost considerată necesară?

Poate că răspunsul este impecabil juridic. Atunci merită explicat public, limpede și convingător. Pentru că, atunci când diferența dintre dosare se măsoară în ordine de mărime, iar diferența dintre măsurile preventive se vede cu ochiul liber, „așa a decis instanța” este un răspuns juridic; nu este neapărat și unul suficient pentru încrederea publicului în justiție.

Caz în care e posibil să aibă dreptate cei mai mulți români atunci când spun că Georgescu plătește doar pentru ca a fost și este singurul om politic de după Revoluție care a amenințat și amenință ființial Sistemul securist intern și pe cel globalist vest-european.