Valerian Stan: Profilul Zeiței Kovesi, un agent al globalismului și sorosismului de pretutindeni
Cineva din Sistem (Sistem despre care eu continui să vă spun că nu mai poate fi privit de-a valma), l-a pus pe d-l Nicușor să-i arate pisica d-nei Codruța Kovesi că niște lucruri n-au prea fost în regulă în celebrul ei mandat de la DNA (cine a fost atent a înțeles că momentul a fost ales cu puțin timp înainte ca d-na Kovesi să se întoarcă în patrie după încheierea mandatului de procuror european șef). Fosta șefă a DNA i-a dat preopinentului provocator o replică întârziată, cu un umor forțat și cu un avertisment parcă intenționat foarte imprecis.
Răspunsul în cauză n-a urmărit să pareze insinuarea puțin cam foarte aspră a Sistemului, iar asta pentru că niște abuzuri grave în mandatul doamnei au fost bine documentate nu doar de presă, dar și de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție – SIIJ-ul acela extrem de nesuferit Bruxellesului, Parisului și Berlinului, care tocmai o ancheta pe Kovesi cu puțin înainte ca globalismul vest-european s-o extragă pe doamna din România și s-o facă cea făcut-o. Aduc aminte că Bruxellesul a intervenit atunci halucinant, somând Bucureștii să oprească verificările – fapt care a generat un protest antologic al Consiliului Superior al Magistraturii de la noi; de puține ori a stat România atât de demn în fața unui abuz incalificabil al Bruxellesului.
Prin textul de față intenționez să adaug ceva în plus la profilul la care se referise în mod evident Sistemul prin gura lui Nicușor.
Prin decembrie 2025, am scris despre modul aiuritor în care Kovesi, procuror european șef, s-a pus în fruntea rebeliunii din acele zile în contra actualei conduceri a Înaltei Curți și a Curții de Apel București (a doua cea mai importantă instanță din țară) și împotriva actualului Consiliu Superior al Magistraturii. Am scris atunci inclusiv că actul lui Kovesi, încă procuror șef al oligarhiei globaliste de la Bruxelles, încălca statutul de imparțialitate a acestei poziții.
Am scris și că Laura Codruța Kovesi s-a dovedit și se dovedește o impostoare veritabilă, iar aici voi dezvolta cu privire la pretenția agresivă, a ei și a celor care au cultivat-o, de a fi fost Zeița Imparțială a Anticorupției Române.
Fiică de procuror comunist (și om al Securității, în consecință), ea a fost adusă la vârful Justiției din România de regimul Băsescu (cu mâna fostului procuror comunist Monica Macovei, numită de Băsescu ministru al Justiției la cererea lui George Soros – Macovei fiind în ani precedenți un om de bază al lui Soros în România). Din 2006 și până în 2018 ea a fost mai întâi procuror-șef al României și apoi procuror-șef al DNA. A acoperit practic ambele mandate prezidențiale ale lui Băsescu în aceste două extrem de importante funcții.
Pretențiile că ea ar fi fost un procuror imparțial din punct de vedere politic sunt o impostură. Instituțiile pe care le-a condus s-au ocupat cu precădere de adversarii regimului Băsescu, în timp ce miniștri ai regimului cu serioase probleme penale au fost ocoliți cu mare și multă grijă – între cei mai celebri fiind Adriean Videanu, Ioan Olteanu, Anca Boagiu. Dar și ministrul cel mai apropiat și cu cea mai mare grijă protejat de Băsescu, Elena Udrea. Udrea a fost și ea ferită de cele mai grave dosare – Microsoft / Bill Gates (mulțumită tergiversărilor din dosar răspunderea lui Udrea s-a prescris, spre deosebire de alți co-inculpați); Finanțarea campaniei electorale din 2009 a lui Băsescu (faptele au avut loc în toamna lui 2009 iar DNA-ul condus de Kovesi avea să deschidă dosarul abia 7 ani mai târziu; dimpreună cu Udrea, în acest dosar a scăpat prin prescripție de ani grei de închisoare și fiica lui Băsescu, Ioana); Ioana Băsescu, tot mulțumită prescripției, a scăpat de pedeapsă și în dosarul Nana (și al creditului preferențial de la CEC Bank – bancă de stat). Lui Kovesi, Băsescu îi datorează și cel mai mare și mai ticălos bine dintre cele făcute de poate o duzină de magistrați corupți în zeci de dosare în care a fost implicat acest nelegiuit ajuns în fruntea țării – clasarea abominabilă (și oricând revocabilă) a dosarului Flota, cu un prejudiciu de peste 300 de milioane de dolari; ce și cum au făcut ea, Monica Macovei și Daniel Morar în acest Daniel se poate vedea pe site-ul meu privind dosarul Flota, cea mai completă și exactă prezentare disponibilă public).
Cam acesta este în câteva rânduri, din câteva volume ce s-ar cere scrise, profilul imparțialității Zeiței Kovesi, un agent al globalismului și sorosismului de pretutindeni.
În sfârșit, deși obișnuiesc să vorbesc foarte rar despre mine, o voi face aici spunând că, în perioada de șapte luni în care am avut calitatea de secretar de stat și șef al Departamentului de control al Guvernului, am fost, după 1989, singurul responsabil cu atribuții în materie care a abordat fenomenul corupției cu toată determinarea și care n-ar fi acceptat nici cel mai mic compromis de la principiul imparțialității, fapt care a și făcut inevitabilă destituirea mea de către propriul Guvern (inclusiv din cauză că deschisesem dosarul Flota, având ca titular pe Băsescu, membru al Guvernului Ciorbea, care m-a demis). Iar cele șapte luni au fost și perioada în care România a fost evaluată categoric cel mai bine de către de Transparency International – organizația neguvernamentală internațională cea mai autorizată în domeniu (pe site-ul meu - valerianstan.ro - se poate vedea între altele secțiunea Biografie, cu trimiterile de acolo făcute).
De partea cealaltă, Kovesi deține un portofoliu de aprecieri și distincții internaționale care ar fi impresionant dacă n-ar veni de la vârfurile globalismului internațional, pentru care valoarea cuiva nu stă în ceea ce face acela pentru țara sa, ci câte și ce fel de servicii a făcut el pentru interesele acestei ideologii infame. Dau numai trei exemple din panoplia cu tinichele globaliste ale d-nei Kovesi: Legiunea de Onoare din partea Republicii Franceze (președintele globalist Macron); Premiul „Femei curajoase din România” din partea Ambasadei SUA (președintele globalist Obama); Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (președintele Traian Băsescu, omul Poliției politice comuniste și al oricăror interese din afară care nu l-au deranjat cu nimic)

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
Emanuel-Bogdan Bobic: Postare nerecomandată celor care cred că drona aceea a ajuns în inima portului Constanța fiind "în derivă"
Adrian Onciu: Cine ar fi avut de câștigat după sabotajul Oil Terminal
Prof. Ilie Bădescu: Retorsiunea geopolitică – o nouă amenințare. Cum putem citi geopolitic scenariul de risc al exploziei dronei ucrainene în portul Constanța? Scenariul unui mare dezastru. Știința infra-hazardelor
Ziaristul veteran Sorin Faur revine: Ucrainenii au detonat controlat drona pentru a distruge electronica de pe care se puteau extrage traseul și ținta care trebuia să spulbere mobilul și imobilul dintr-o bună parte a orașului Constanța
Recomandările noastre
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
Persoane: Ilie Bolojan Laura Codruța Kovesi Macovei Monica Macovei Nicușor Dan Soros Traian Băsescu Valerian Stan
Locații: România
Organizații: DNA PNL Rețeaua Soros
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)